Lunga varã fierbinte...

 

A trecut vacanța...

Ar fi multe de povestit, de analizat, de învãțat, poate chiar de regretat. 

Ca orice vacanțã, timpul petrecut în familie (chiar și pe fugã)  ne încarcã inima, unge ca un undelemn de preț sufletul. 

Ca orice vacanțã, odatã cu relaxarea adãugãm la pachet RÃBDAREA și, așa, încercãm de fiecare datã sã înțelegem mai bine oamenii, sã îi judecãm mai puțin și sã râdem mai mult.

A fost un anotimp cu adevãrat fierbinte. Dar, în mod straniu, arșița verii a ostoit febra unor doruri ascunse cu grijã tot restul anului.

  

Carul cu bere, București

Deși cele mai multe dintre    fotografiile din celular fixeazã  încã imaginea unor plaje,  agitația unor concerte ori  liniștea unor sãli de muzeu,  inima va reuși, ca întotdeauna,  sã pãstreze nealteratã amintirea  unor îmbrãțișãri, a unor priviri  sau voci. 

Registrul sentimentelor nu e foarte amplu, dar e stratificat în profunzimea sa: familia pentru care în realitate te-ai întors la rãdãcini, prietenii pe care nu i-ai putut revedea pentru cã timpul nu a fost  chiar  clement, oamenii speciali care ți-au devenit foarte dragi prin fericite întâmplari virtuale și pe care nu ai avut (încã) curajul sã îi întâlnești când distanța a dispãrut. 

Le Reve, 1940, H.Matisse

Da, existã și distanțe pe care nu vrei 

sã le abați ca pe un zid, distanțe care 

îți permit sã pãstrezi acolo, 

într-un spațiu numai al tãu și 

într-un timp doar de tine știut, 

comoara unei afinitãți sufletești fãrã egal.

Suntem la început de toamnã. Cu creioane de ascuțit, cu frunze arãmii și ploi încãpãțânate, cu umbrele colorate abãtute de vânt, cu claxoane înnebunite, cu Vivaldi și Topârceanu.

Dar și cu un pic de Rilke...

"PE DRUM o vezi venind încet și fericitã

pe cea invidiatã, umblând nestânjenitã?

Acum la colț de strãzi ar trebui s-aparã

și s-o salute domnii frumoși de-odinioarã.

De sub umbrelã, cu o grație pasivã

ea prelungește-o tandrã-alternativã:

ferindu-se o clipã de brusca zilei razã,

ea reîmbracã umbra care o lumineazã."

         (ÎN VARÃ, O TRECÃTOARE, Poeme franceze, R.M.Rilke)

Ciulinii Bãrãganului, C. Artachino

18 Mai. Memorie și identitate

Karol Józef Wojtyła, nãscut la 18 mai 1920

 „Memorie și identitate” este titlul unei cãrți scrise de Papa Ioan Paul al II-lea. Tema centralã este rãul moral și rãdãcinile sale. Volumul reprezintã o reflecție asupra istoriei și misterului răului întruchipat de marile sisteme totalitare ale secolului XX,  nazismul și comunismul, care au produs Holocaustul, gulagurile și crimele în masă. Este mărturia autobiografică a unui om care a luptat și a învins acel rău. Cartea analizeazã în spirit critic bazele etice ale democrației și ale drepturilor omului, identitatea unei Europe plasmate de creștinism, evoluția continentului nostru până la ruptura provocată de Iluminism, rolul și misiunea Bisericii în calitate de pãstrãtoare și apãrãtoare a memoriei istorice a omenirii.

O carte care abordeazã teme importante și încearcã sã rãspundã unor întrebãri fundamentale privind viitorul continentului nostru.

Memorie și identitate. Anumite reflecții tradiționaliste ale acestui papã polonez, considerat de mulți prea rigid pe anumite teme unde nu admitea discuții sau compromisuri, m-au purtat la o analizã (extrem de) personalã a conceptelor de memorie și identitate. Am plecat de la titlul cãrții, lãsând în urmã marile sale teme existențiale.

Fiind o zi aniversarã (pentru el în cer și pentru mine pe pãmânt), am fost tentatã sã cotrobãi un pic prin suflet sã vãd ce mai descopãr dupã un alt an de viațã sau, cum ar recita mesajele dulci transmise de mãtuși îndepãrtate, cu prilejul unui alt trandafir prins în buchetul vieții.😉 

Un defect care ani de zile m-a nemulțumit este lipsa unei memorii perfecte. Nu îmi aduc aminte numere de telefon, coduri, nu știu pe dinafarã cantitãțile dintr-o rețetã, nici mãcar din cea pe care o gãtesc sãptãmânal. 

Când vorbesc cu cineva despre un loc sau când vreau sã scriu despre unul dintre orașele în care am trãit, nu îmi aduc aminte adresele, nu localizez prea bine strãzile în harta urbei respective și fac varzã din date.

Iar acest aspect devine de-a dreptul supãrãtor când am de-a face cu oameni preciși, cu o memorie aproape matematicã a evenimentelor și a detaliilor standardizate de orice tip. Nu mai vorbesc când discutãm despre o carte cititã recent și cineva își amintește narațiunea în perfecta ei desfãșurare cronologicã, numele tuturor personajelor pânã la cel care apare o singurã datã în tot romanul și spune o singurã replicã ducând o tavã dintr-o parte a alteia a unei camere.

Zilele trecute însã, pasionatã de a analiza lumea pe care fiecare dintre noi o are la purtãtor, lumea din noi, am revãzut cu ochii minții Brãila nașterii mele, oraș cu parfumuri și obiceiuri amestecate precum neamurile ei turcești, grecești, ebraice ori lipovene, prilej cu care am descoperit cã îmi aduc aminte nu denumirea unui parc, ci senzația pe care mi-a dat-o plimbarea prin el, cã am uitat nume de strãzi dar nu am uitat ecoul unor pași pe caldarâm sau praful mãrunt ridicat de briza Dunãrii, cã simt încã parfumul Reginei nopții, proaspãt și dulceag pe înserate, cã aud acordurile melodioase ale unei viori într-o liniște deplinã de varã canicularã... 

...Și totul a plecat de la amintirea unei adieri de vânt printre frunzele arãmii ale unui sfârșit de vacanțã la bunici. Trãirile legate de oameni și locuri, o razã de bucurie care fuge, toate au rãmas undeva acolo creând amintiri intense, mult mai vii decât un nume de stradã care poate fi schimbat, decât o datã care își pierde orice rezonanțã cu trecerea anilor.

E de ajuns sã vãd poza unui ceas din flori, sã vopsesc ouã, sã simt mirosul unei ape și, imediat, vocile amestecate din jurul copilariei mele își fac drum spre suflet și povestea se (re)compune din tonuri, vibrații, senzații, trãiri.

Memoria mea nu are precizia pe care aș fi vrut-o, dar are  acuratețea sentimentelor legate de acele locuri, de acele zile care au devenit în suflet doar clipe, dar care sunt mai vii ca oricând. Este un alt tip de memorie, o memorie a sufletului, poate mai profundã, cu siguranțã, uneori, mai dureroasã. 

De aceea, astãzi, nu mai simt acea frustrare legatã de tot felul de imprecizii, ci bucuria cã nu am uitat nimic din ceea ce am trãit, cã pot închide ușor ochii și simți, din nou, totul.

Suntem cine suntem ca urmare a amintirilor noastre. 

Identitatea mea, în profunzimea ei, este legatã de memoria inimii mele. În adâncul ei.

Sã fie, oare, Dunãrea de vinã?  

Se reparã amintiri...

La Napoli existã, încã din anul 1800, Spitalul Pãpușilor. Nu un magazin, nu un atelier de reparații ci un spital, un loc de vindecare.

Eu am prins meserii cu iz de poveste precum pãlãrier ori reparator de umbrele. Apoi, pragmatic, oamenii duceau la reparat ciorapi (se numea remaiere), bijuterii ori bibelouri. Lumea le repara chiar dacã avea bani sã cumpere altele noi, moderne și, uneori, mai frumoase. Era nu numai dorința de a pãstra ceva, de a-i prelungi utilitatea, ci și o formã, cred eu, de atașament fațã de o amintire, o declarație (indirectã) de statornicie a sentimentelor. Altminteri, ce rost ar mai fi avut un bibelou lipit și pus la loc în colecția memoriei din sufragerie?

Casele cu vitrine în salon, care îi fãceau pe mulți sã râdã, pentru mine erau casele unor oameni de încredere. Erau oamenii care nu aruncau povești și amintiri și asta îmi dãdea speranța cã nu vor arunca nici oameni. Sau, cu atât mai mult nu vor arunca nici oameni.

De câte ori am fost întrebatã ce calitãți apreciez într-o persoanã, fãrã sã stau pe gânduri am rãspuns fidelitatea. Loialitatea. În cuplu ca și în prietenie, loialitatea reprezintã pentru mine terenul stabil al unei relații de duratã care, dincolo de iubire (cãci și prietenia e o formã de iubire), poartã cu ea respect, încredere, susținere necondiționatã.

Nu m-am atașat niciodatã de obiecte, de ziduri ori de case. Doar de oameni. Sau de obiecte, ziduri ori case care îmi amintesc de oameni. Cu bunele și relele lor, în considerația bunelor și relelor mele.

Eu, oamenii aș încerca sã îi repar. Sã îi vindec. Oamenii pe care suferința îi mutileazã, agresivitatea le strivește inimile și durerea le amputeazã sufletele. Oamenii meritã "reparați". Pentru cã ei au capacitatea aceasta, chiar și într-o societate de unicã folosințã, sã își pãstreze umanitatea și sã se aplece cu sensibilitate și rãbdare asupra unor pãpuși, vindecând astfel și sufletul nostalgic al proprietarilor lor.

Asta aș face. Un magazin de reparații complete unde, la intrare, precum în cel de la Napoli, sã scrie: Se reparã amintiri.

❤Vã propun o nouã serie, SIPETUL CU COMORI. Prima comoarã, Spitalul de pãpuși (click aici) 

Pantofii noștri

 

Întrebați orice femeie despre perechea preferată de pantofi și sigur veți obține un răspuns care depășește simplul design, partea estetică sau materială.

În "Our Shoes, Our Selves: 40 Women, 40 Stories, 40 Pairs of Shoes" (Pantofii noștri, noi înșine: 40 de femei, 40 de povești, 40 de perechi de pantofi), actrița Bridget Moynahan și jurnalista Amanda Benchley le cer intervievatelor să depene amintiri legate de o pereche semnificativă de pantofi din colecția lor. Povești adevărate, emoționante sau amuzante, spuse de personalități precum Bobbi Brown, Danica Patrick Misty Copeland, de reporteri îndrăzneți precum Christiane Amanpour și Katie Couric până la adevărate forțe creative ca Rupi Kaur, Maya Lin și Gretchen Rubin. Frumos ilustrate, cu un portret al fiecărei femei și al pantofilor aleși, poveștile explorează ceea ce majoritatea știe deja: că ceea ce purtăm poate avea putere și semnificație dincolo de simpla necesitate de acoperire a corpului. "Our Shoes, Our Selves" dezvăluie aceste călătorii remarcabile și pașii pe care aceste femei i-au făcut pentru a ajunge acolo unde sunt, cu speranța de a încuraja toate femeile să-și creeze propriul drum.

O astfel de personalitate este și această frumoasă și talentată Bridget Moynahan. 

Cu profesionalism și discreție, plecând de la o carieră de fotomodel, trecând printr-un rol ușor frivol în serialul "Sex and the City", a ajuns să joace alături de mari actori în filme și seriale de succes. 

Astăzi continuă să fie unul dintre personajele principale din serialul CBS, Blue Blood, ajuns la sezonul 11.

Aș mai adăuga ca o părere personală și faptul că întâlnirea Natasha-Carry din "And Just Like That" (continuarea faimoasei serii Sex and the City) este cea mai credibilă scenă de până acum. Iar interpretarea ei este firească și apariția elegantă (cu adevărat!).

(link pentru vizionare: click aici )

Ideea cu pantofii rămâne interesantă și cred că îți poate trece prin cap atunci când ai acasă o colecție importantă și nu câteva perechi care, cu timpul, s-au făcut praf prin purtare. Sau nepurtare. Că poți avea mai multe perechi, unele le-ai pus deoparte pentru ocazii speciale și le-ai luat cu tine la tropice. Și, cu toate că ți-ai umplut cutiile și șifonierele cu dezumidificatoare, pielea a murit și talpa s-a crăpat. Deci, au plecat la gunoi cu tot cu amintiri...😉

Dincolo de glumă, eu personal nu prea am amintiri legate de pantofi. Mai degrabă de un loc, de o persoană, de un cântec, de un parfum preferat într-o anumită perioadă din viață. Amintirile mele sunt vii și în multe dintre ele nu știu cum eram îmbrăcată, sau ce aveam în picioare, dar știu cu exactitate ce simțeam. 

Iar ceea ce simțeam continuă să vibreze în inimă, semn că.......

"Inima îşi are memoria ei. O femeie poate să nu ţină minte nici evenimentele cele mai grave, dar îşi va aminti toată viaţa de lucrurile ce sunt în legătură cu sentimentele ei."

(Balzac, Femeia la treizeci de ani)

Amintiri estive....

A venit și luna septembrie. Avem cu noi un bagaj important de amintiri din vacanță, cât să ne țină cald până în sezonul următor. Sau, cel puțin, așa ar trebui să fie. 

Însă, știți cum se întâmplă. Primul val de frig ne ia prin surprindere, următorul ne răcorește și pentru puțin timp ne binedispune, iar al treilea deja ne-a deprimat.

sursa: 123RF.com

Unde e căldura verii cu imprimeuri florale și leagăne fierbinți? Cu înghețată colorată și bere la halbă aburindă? Cu briză salină și foșnet umed de pădure...

În fine, știți despre ce vorbesc atunci când rămâneți blocați, cel puțin opt ore, într-un birou modern cu conversații răstite și aparatură sufocantă.

Sperlonga Hotel Aurora

Acela este momentul-cheie, cel în care plănuim nu o crimă, ci o ...altă vacanță. Chiar dacă va fi să fie doar peste un an.

Dar este și un moment în care ne putem aduce aminte de ceea ce a fost frumos și creierul nostru a selectat ca amintire (pentru că, să recunoaștem, uneori ne-am plictisit pe plaja cu infinite castele de nisip sau în pădurea din care răzbătea la ora fixă tânguirea cucului ori bătăile regulate în lemn ale ciocănitoarei).

Așa că eu vă propun câteva imagini din vacanța mea la mare, într-o localitate pe care o ador și unde merg de nenumărați ani: Sperlonga. Este o bijuterie pe coasta lazială, un loc unde se respiră cu adevărat.

Sperlonga orașul vechi

Iar pentru gurmanzi (ca mine)

Sperlonga bar cofetãrie Delizie al limone

Restaurant Il Tirreno

Restaurant Il Tirreno

Super rețete pentru cine are ochi să vadă și spirit de adevărat cunoscător.

Mie nu îmi lipsesc...😉

Vouă?

Iar pentru coloana sonoră a lunii, ceva vintage: click aici.

O toamnă frumoasă!!!!

________________________________________

________________________________________________________________________________

Ricordi estivi

Settembre è arrivato. Già...

Abbiamo con noi una quantità significativa di ricordi di vacanza, souvenir per tenerci al caldo fino alla prossima stagione. O, almeno, così dovrebbe essere.

Ma sapete anche voi quello che succede. La prima ondata di freddo ci coglie di sorpresa, la successiva ci rinfresca e ci fa star bene per un po' e la terza? Beh, la terza, addirittura, ci deprime.

Dov'è il caldo estivo con stampe floreali ed altalene brucianti? Con gelato colorato e birra in bicchiere ghiacciato? Con brezza salina e umido ronzio della foresta ...
Insomma, sapete di cosa sto parlando, soprattutto adesso che siete bloccati, per almeno otto ore, in un ufficio moderno con conversazioni "vivaci" ed apparecchiature soffocanti.

Questo è il momento chiave, il momento in cui non si prepara un delitto ma... un'altra vacanza. Anche se si parte tra un anno!

Ma è anche un momento in cui possiamo ricordare ciò che è stato bello e che il nostro cervello ha selezionato come un piacevole ricordo (perché, ammettiamolo, a volte ci rompevano un po' quella spiaggia da infiniti castelli di sabbia e la foresta con il suo cuculo lagnoso o il picchio a colpi di martello).

Quindi, vi propongo alcune foto delle mie vacanze al mare, in un luogo che adoro e dove vado da tanti anni: Sperlonga. È un gioiello sulla costa laziale, un posto dove si respira...Per davvero!

E per i buongustai (come me) altre immagini....

Super ricette per chi ha occhi da vedere e spirito da intenditore.
A me non mancano....😉
E a voi?

E per la colonna sonora del mese, basta cliccare sul link di sopra. Vintage!!!

Vi auguro un bellissimo autunno !!!!

________________________________________________________________________

Summer Memories

September came...

We have a significant amount of holiday memories to keep us warm until next season. Or, at least, so it should be.

But, you know very well what's happening. The first wave of cold wind takes us by surprise, the next one cools us down and for a short time conforts us, and the third one? It have already depressed us.

Where's the summer heat with floral prints and hot swings? With colorful icecream and cold beer? With salty breeze and wet sounds of forest ...
You know what I'm talking about, especially now when you get stuck at least eight hours in a modern office with animated conversations (not always pleasant ones!) and suffocating electronic devices.

This is the key moment, the one when we plan not a crime, but ... another vacation. Even if we talk about next summer!

But is also the time when we remember what was beautiful and our brain selected it as a good memory (let's face it, sometimes we got bored on the sunny beach with endless sand castles or in the quiet forest with a cuckoo's whiner tune and a woodpecker's regular beats).

So, let's see some pictures from my holiday in a place that I discovered many years ago and I still adore it. It is a gem on the Lazio coast, a simple spot where you just.. breathe.

And for the gourmets (like me), other photos....

Super recipes for those who have eyes to see and a true connoisseur spirit.
There's no a lack of it in me.....😉
What about you?

And for the soundtrack of the month, something vintage. Just click above.

I wish you a splendid autumn !!!!

La Mulți Ani!

Mai avem puțin și schimbăm anul. După o anumită vârstă timpul zboară. Ridici paharul la început de an, sosește aproape imediat Paștele și nici nu clipești că alergi după cadourile de sub brad. Să fiu sinceră nu sunt atât de sigură că timpul se scurge mai rapid doar după o anumită vârstă, ci mai degrabă cred că atunci începem noi să simțim (și să regretăm) trecerea anilor.

Fiecare an însă durează exact atât cât trebuie. Dacă a fost greu, răsuflăm ușurați că s-a încheiat și sperăm în ceva mai bun. Dacă am avut succes, toastăm pentru dublarea, triplarea lui.

Oricum sperăm.

Vă doresc să continuați să sperați, să vi se împlinească visele, să fiți sănătoși, să iubiți și să fiți iubiți. 

Urarea mea o însoțesc cu o melodie de sfârșit de an, un pic vintage - așa cum îmi place mie: click aici   

Și pentru că înainte de (un alt) început există un sfârșit, pentru că avem memorie și suflet spre a ne purta amintirile prin viață, vă propun un text pe care l-am scris anul trecut pe 30 decembrie, la puțin timp după inaugurarea blogului. Vă îmbrățișez și să ne auzim cu bine! 

 

30 DECEMBRIE

S-a născut Republica. Revăzând istoria si confruntându-ne cu evenimente niciodată menționate în manualele școlare de altă dată, am înțeles cum s-a născut.
O naștere forțată și chinuită.
Dar am rămas cu ea și ultimul Rege al României a închis un capitol dureros din trecutul nostru.

Însă, pentru mine, 30 Decembrie are o valoare sentimentală aparte. Este ziua de naștere a bunicului meu. Chiar dacă au trecut ani buni de când a plecat la Cer, mi-e dor constant de el.
Un bunic fără păr alb până in ultima clipă a vieții, cu mâini frumoase, mereu curate pentru a putea atinge vioara sa dragă. Un profesor de muzică care își iubea atât de mult elevii încât le spunea părinților adevărul despre talentul muzical, real sau imaginar, al copiilor lor. "Nu de alta, dar se chinuie ei și chinuie și vioara".
Un bunic cu care mergeam înainte de prânz să bem un sirop cu sifon la cofetăria din colț și apoi păstram secretul față de bunica ca să nu se supere că îmi stricam pofta de mâncare.
Un bunic care își lustruia pantofii și își punea paltonul bun când mergea la biserică. Un bunic care redevenea profesor cu corul bisericii, plin de bune intenții dar pe jumătate afon.
"Cei fără voce mai ușurel, vă faceți doar, că nu am venit aici să îl speriem pe Dumnezeu."

La Mulți ani, tataie, oriunde ai fi!

Murmur, șoapte, amintiri

MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure.  (sursa: dexonline.ro)

Vă invit să cunoașteți un brand românesc. Stați liniștiți, nu am început să fac reclamă la nimic. Este doar un punct de plecare pentru povestirea mea.

Sursa: Viva.ro

Este vorba despre MURMUR, un brand creat în 2011 de designerul Andreea Badala. 

Un brand care a crescut vertiginos, într-un timp relativ scurt și cu investiții minime. Discreție, bun-simț, eleganță, bun-gust și multă muncă. Acestea ar fi calitățile designerului, traduse mai apoi în creațiile sale. 

Și în numele ales: Murmur. Un nume suav care înglobează senzualitate, delicatețe și, în același timp, forță.

Andreea Badala

"În plus, are o sonoritate frumoasă și are aceeași semnificație în română, engleză și franceză, ceea ce ne-a ajutat foarte mult." 

Andreea Badala îmbracă multe personalități dar nu se laudă decât în măsura în care piesele sale vestimentare sunt vizibile pentru ceilalți iar publicitatea vine în mod firesc. 

Așa cum a făcut cu Madonna la Premiile Grammy din 2014. Cântăreața americană a purtat un corset Murmur, foarte greu de realizat, dar nu și-a descheiat sacoul pe scenă. Andreea a decis să nu declare nimic cu privire la piesa de vestimentație pentru că nu avea niciun sens. 

Dacă vreți să o cunoașteți mai bine, să vă delectați la o cafeluță cu poveștile și cu emoțiile ei, vă invit să o ascultați în emisiunea Andreei Esca, cu un simplu click aici.

Cuvântul murmur ne duce cu gândul la șoapta inimii, dar și la frunzișul pădurii atinse de vânt, la clipocitul unui râu de munte. Sunete care ne-au marcat copilăria, adolescența, pe care le purtăm cu noi oriunde ne-am duce.

Dar care sunt sunetele care descriu locurile în care trăim? Acum, în prezent.

Haideți sa facem un exercițiu de memorie recentă și... afectivă. Să lăsăm deoparte claxoanele și alarmele, sirenele pompierilor, ambulanțelor sau poliției. Să ne gândim unde trăim și ce sunet ne vine in minte când pronunțăm numele locului respectiv, ce ne deșteaptă un sentiment legat doar de acel loc, o imagine, o senzație. Orice.

Încep eu.

Când spun Saigon....

aud cuburile de gheață lovind pereții unui pahar de sticlă 

vocea înregistrată, aspră și monotonă, care însoțește deplasarea pe bicicletă a vânzătorilor ambulanți. 

Voi?

O săptămână frumoasă și, ca să vă meargă bine o piesă simpatică ca și interpreta ei. Așa, de cartier. Click aici.

Anii tinereții

Sursa: Becoming Minimalist

Am citit deunăzi pe Facebook întrebarea: Ce ai face dacă te-ai putea întoarce în trecut?

Doamnele din grup au răspuns fiecare în funcție de propria-i experiență, de dărnicia sau duritatea cu care viața le-a tratat. Toate însă au făcut-o cu delicatețe și toate au comentat răspunsurile cu sensibilitate.

Da, există și astfel de grupuri. 

Să nu mă îndepărtez, însă, de la subiect. Am această tendință naturală de a despica firul în patru, a-l împleti și, mai apoi, a-l adăuga la rever. Glumesc...

La ce m-am gândit eu când am citit întrebarea? 

La o romanță celebră. Și la Ioana Radu.

Mai precis: "Aș vrea iar anii tinereții" (click aici)

M-am gândit că de foarte multe ori în viață  răspunsurile le aflăm într-un roman sau într-o poezie. Ori într-o romanță.

În această melodie simplă care s-a născut din dorința de a ne tângui pe un alt ritm decât cel oriental, grecesc sau turcesc, să ne găsim alinarea în dificultăți, să ne plângem nostalgia din depărtări.

sursa: radioromaniacultural.ro

Romanța adevărată, cea în care vocea era acompaniată de orchestră (și nu invers) a cunoscut sublimul prin creațiile lui Ionel Fernic ("Îți mai aduci aminte, doamnă?"), Ionel Băjescu Oardă ("Mândra mea de altădată"), Alexandru Leon, Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Elly Roman și mulți alții.

Romanța era șansoneta noastră.

Numai că dacă în școala franceză de aici copiilor, mici și mari, li se pun melodiile lui Charles Aznavour și li se vorbește de Gilbert Bécaud, în România se uită. Puțin câte puțin. Totul: istoria, cultura, tradiția. Oamenii care au făcut istorie și cei care au creat cultură.

Nu se mai vorbește de artiștii de odinioară pentru că sunt depășiți și totul trebuie adaptat, transformat și interpretat în cheie nouă.

Reascultați-o pe Ioana Radu în melodia de mai sus. Vi se pare vocea ei fără strălucire sau interpretarea depășită?

sursa: ArtPhotoLimited

Haideți să îl ascultam și pe Charles Aznavour cu succesul lui dintotdeauna "Emmenez-moi" (click aici)

sursa:Viva

Așa cum spunea marele nostru artist Marin Moraru, noi suntem ce sunt amintirile noastre...