Nord și Sud este o carte scrisă de Elizabeth Gaskell. În 2004, BBC a ecranizat-o într-o miniserie care s-a bucurat de un succes extraordinar. Uitați-vă la chipurile actorilor și veți înțelege. Iubirea aceea englezească aprinsă, exprimată cu gesturi subtile și priviri pătrunzătoare și condimentată cu câte o ieșire pasională. Adică cam tot ce ne place nouă femeilor, de la Jane Austen încoace.
Bomboana pe tort: El.
 |
| Sursa: Independent.ie |
Richard Armitage, actor cu o prezență scenică extraordinară, cu voce adâncă și ochi expresivi. Tot ceea ce dă teatrul unui actor care se împlinește recitând în filme.
Povestea cărții (și a filmului) este, pe scurt, următoarea:
Margaret Hale este fiica unui paroh din clasa mijlocie, o tânără care a beneficiat de o educație privilegiată, în satul său natal din sudul Angliei. Dar, atunci când tatăl său se hotărăște să se mute, este obligată să se adapteze la o viață nouă în Milton - un oraș din nordul Angliei, aflat în plină revoluție industrială.
Margaret este șocată. Este dezgustată de praful, gălăgia și proasta creștere a celor din Milton, de orientarea lor puternică către bani. Își îndreaptă atenția către cei exploatați, își arată în orice ocazie compasiunea față de muncitori. Când John Thornton, proprietarul carismatic al Marlborough Mills, devine "elevul" tatălui său, Margaret își exprimă dezgustul față de vulgaritatea și lipsa de educație a noii clase.
 |
| sursa: BBC |
Cu timpul, atitudinea ei se va schimba, ca și viziunea asupra angajatorilor din noua clasă socială - în special asupra unuia care, în secret, este un mare admirator al său...
Merită!
În toate țările există un nord și un sud și fiecare se crede mai ceva ca celălalt.
În Vietnam unde a fost și un război aprig între ei, vă puteți singuri imagina!
Zilele trecute m-am certat cu o vietnameză. E mult spus m-am certat cu ea căci, de fapt, m-am certat singură.
Așteptam autobuzul de școală și în stația de lângă bloc, unde ar fi trebuit să oprească, nu era spațiu suficient de manevră. Staționau câteva mașini cu părinții unor copii sau cu dădacele lor. Asta fiindcă unii dintre ei nu au timp de odrasle și trimit pe cineva din personalul lor domestic să îi aștepte. Iar doamnele cochete stau în mașină să nu se obosească sau să se ude (ca mine!) dacă afară a început între timp răpăiala tropicală.
Autobuzul neavând unde să oprească i-a dus pe copii mai departe pe stradă, în dreptul unui șantier.
Mică paranteză: Aici totul este șantier pentru că au fonduri și construiesc zgârie-nori într-o veselie.
Și ce face una dintre cucoanele vietnameze, o tipă cu ochi mici și voce stridentă?
Începe să filmeze scena cu telefonul ca să trimită societății de transport proba că locul ales pentru oprire este periculos.
Acum, pe undeva are dreptate dar, dacă vrei să îți aperi cauza (adică schimbarea stației) trebuie să o faci cinstit. Nu poti spune că transportatorul a greșit când a ales punctul de oprire și nu e loc de staționare când, de fapt, stai tu cu mașina pe el.
Asa că am încercat să îi spun că, mai întâi, ar trebui educați părinții.
Și ea care, în general, se străduie să-mi răspundă la salut, m-a ignorat. Adică, vorbeam singură.
Iar la sfârșit uitându-se, cum zicem noi românii, în lemne, a concluzionat că este extrem de periculos pentru copii ceea ce se întâmplă.
Am și eu de-acum o vârstă și când cineva mă trimite așa la plimbare îmi pun niște întrebări. Am exagerat cu observațiile, pare că dau lecții altora?
Probabil că fața mea exprima multe din moment ce o altă mămică, vietnameză și ea, s-a apropiat de mine și mi-a zis încet: "Nu vreau să par rasistă, n-am nimic cu nimeni, dar sunt născută aici în sud și eu în ăștia din nord nu am încredere".
Am zâmbit larg. Așa am aflat și eu că
doamna cu butucul (adică cea care "se uita în lemne", dar mi-a venit in cap personajul din Twin Peeks) era din Hanoi.
Și m-am gândit la nordul și sudul unei țări, la neînțelegeri și contradicții.
Și mi-am propus solemn ca altădată să tac fiindcă, la urma urmei, nu schimb nimic și mă simt tot eu vinovată. Vorba înțelepților chinezi:
