Am vãzut Mehmed vs Vlad pe Netflix, sezonul 2 din seria: "Rise of Empires: Ottoman".
Ca sã ajung la el bine pregãtitã, am revãzut prima serie, Cãderea Constantinopolului (sau, mai bine zi, cucerirea sa).
Am plecat din start cu ideea cã este un documentar-film creat de turci, deci povestea le aparține, firul și stilul narativ sunt stabilite de ei, portretele vor fi fãcute în funcție de personajul LOR principal.
Mi-a plãcut! Mi-a plãcut întregul ansamblu, mi-au plãcut actorii, costumele, coregrafia bãtãliilor, muzica, vocile, narațiunea.
Mi-a plãcut rolul creat de Daniel Nuțã, vocea relativ blândã cu tonuri ușor mirate care contrasteazã cu atitudinea bãtãioasã, realizând o permanentã stare de tensiune, dând spectatorului o senzație de nesiguranțã, în anumite momente chiar de teroare. Îl admiri, dar ți-e fricã sã stai în fața lui. În timp ce de la Mehmed știi la ce sã te aștepți, în prezența voievodului român îți acutizezi simțurile, rãmâi atent la fiecare detaliu ori mișcare în cadru, încercând sã nu fii luat prin surprindere.
Apoi am urmãrit, grație unei prietenii virtuale pe Facebook, emisiunea live organizatã de RoZoom Press cu actorii si istoricii români participanți la proiect. S-au adãugat alți invitați importanți iar ziarista Miruna Cajvaneanu, a moderat dezbaterea cu eleganțã, trecând de la o întrebare la alta în mod firesc, cu respect, sensibilitate și umor. Peste douã ore de discuții care nu știu când au trecut.Am învãțat multe, am rafinat niște cunoștințe, am șters praful de pe niște concepte și am renunțat la anumite dogme istorice învãțate ca pe poezii în școala comunistã.
Știți însã ce mi-a plãcut cel mai mult?
De fapt, e o senzație cu care am încheiat ziua.
Senzația cã ne facem bine. Lent, prea lent, dar mergem spre însãnãtoșire.
Avem o generatie de intelectuali dispuși, cu mult studiu, talent, o enormã muncã de cercetare și o viziune pragmaticã, sã despice firul în patru spre a pune în luminã personaje istorice ADEVÃRATE, cu plusuri și minusuri, oameni ai timpurilor lor. Nu marionete motivate ideologic și umflate cu lozinci, nici pe piedestal de moralitate absolutã, dar nici la groapa de gunoi a istoriei.
Oameni curajoși care au determinat (sau deviat) cursul istoriei, totul într-un context european. Nu izolați, neștiuți de nimeni. Voievozi care au marcat vremurile și au intrat cu faptele lor și în analele istorice ale vecinilor.
Mi-a plãcut puterea acestor intelectuali romani de a admira personalitãți imperfecte, naturalețea acestor tineri actori care, urmarind cu seriozitate o linie regizoralã, se raporteazã în modul cel mai firesc personajelor interpretate, scoțând la luminã esența profundã a unui curaj, de cele mai multe ori, nebun.
Ideea e cã nu trebuie sã venerãm ca sã putem iubi, cã unde e luminã e și întuneric, cã dreptatea uneori trebuie impusã cu forța și libertatea apãratã atacând.
Iar participanții la emisiunea de acum douã zile prezintã un asemenea punct de vedere, o istorie actualizatã (2.0), realã, fãrã ștersãturi și înflorituri.
Povestea lui Vlad nu coincide în totalitate cu cea spusã de realizatorii turci, dar filmul este un punct de plecare, iar istoricii noștri pregãtiți, moderni și simpatici au vãzut în colaborarea cu Netflix o ocazie spre a începe un drum, spre a discuta, dezbate și a învãța pe alții. Fãcând bine ceea ce fac, educã generații, dezvoltã un spirit critic, îndeamnã la analizã și discernãmânt, construiesc un viitor bazat pe respect și dialog. Și pe adevãr! Ceea ce duce implicit la orgoliu național, dar și la modestie. Asta fiindcã te redimensionezi și realizezi cã ești doar un element, fain și drept, uneori un pic nebun, în acest puzzle colorat al lumii.
Historia 2.0. Ad maiora!
Sau, cum ar zice poetul nostru romantic și frumos, sãrbãtorit în ianuarie, "La trecutu-ți mare, mare viitor!"
