duminică, 17 mai 2020

Am ales...


Au trecut câteva luni bune de când ne-am oprit.
Ne-am oprit din alergarea cotidiană, ne-am înghițit dezamăgirile (uneori puerile) și lamentările (deseori superficiale).
Am încetat să ne plângem că era prea frig ori prea cald, că munceam prea mult sau ne plictiseam prea des.
Ne-am oprit.

Asta în timp ce în Siria continuau bombardamentele iar în Africa (și nu numai!) continua să se moară de boli demult eradicate prin alte pãrți. 

Ne-am oprit și lumea a început să moară și din "altceva decât știam noi."
În toată tragedia care a urmat cine a fost învățat să își facă treaba și-a făcut-o. Cu mari sacrificii. Uneori, cu sacrificiul suprem. Mulți și-au depășit atribuțiile, încercând să fie și mai atenți cu semenii lor, și mai buni profesional și uman.
Iar șmecherii, hoții au continuat să fie șmecheri și hoți. De data aceasta la o altă scară și cu mijloace îmbunătățite.
Și a mai apărut o categorie sau, cel puțin, a avut vizibilitate maximă în această perioadă: profesioniștii cinici. Adică cei care își cunosc bine meseria dar sunt lipsiți de empatie, aproape că resping orice fel de umanitate sau manifestare a ei, disprețuiesc mila și compasiunea. Viața este un experiment pe care trebuie să îl conducă din prima linie, să îl dezvolte cu orice preț iar cu rezultatele cercetării să facă carieră și să rămână cumva în istorie. Cumva, nu se știe cum. Pentru acești profesori în domeniile lor suntem mase, numere, siluete fãrã trãsãturi, trupuri fãrã suflet.
Șmecherii, hoții, profesioniștii cinici au profitat cât au putut (sau au fost lăsați să o facă) de această dramă globală. Dar nu vreau să vorbesc despre acești mizerabili, nu merită!

Eu am ales acum exact ca înainte. 

Am ales să mã gândesc la cei care au fost cuminți și, în cumințenia lor, au fost smeriți.
Am ales să mă gândesc la cei care au respectat regulile, la cei care înainte de a-și da cu părerea s-au pus în pielea celorlalți, la cei care nu au vorbit despre "bătrâni" ci despre părinți și bunici, la cei care și-au făcut urările și de Paștele catolic și de cel ortodox, la cei care au stat de vorbă cu ei înșiși înainte de a o face cu ceilalți. Iar când au făcut-o au adus zâmbete, speranță, lumină.
Am ales să mă gândesc la cei care au înțeles ca acest covid19 ataca relațiile umane, că distanțarea trebuia să fie una fizică și nu una socială. 

Am ales să mă gândesc la cei care au demonstrat că voluntariatul este un vaccin, că solidaritatea trebuie să ne fie lecția învățată.
Și am mai ales să nu mulțumesc de-a valma tuturor, cu rol activ în dramă sau doar trecând pe acolo.
Nu pentru că sunt zgârcită cu cuvintele, ci pentru că aș anula toate eforturile și toate sacrificiile unor oameni care, timp de câteva luni, ne-au împrumutat viețile lor.

Așa că am revenit aici, în cafeneaua noastră virtuală, cu câteva luni mai bătrână (și cu câteva preocupări în plus), dar poate și cu ceva mai multă înțelepciune. 

Haideți să avem cu adevărat grijă de noi și de casa noastră comună și să ne gândim împreună la făcătorii de pace și de bine. 

Să fim egoiști altfel decât ceilalți: să facem bine ca să ne simțim bine. Să nu lăsăm să se termine ziua fără a ne înconjura de Bine. 
Un zâmbet, o floare, un telefon, o îmbrățișare. Orice și în orice cantitate. Binele fără măsură nu dăunează deloc sănătății. Dimpotrivă.
Iar când suntem tentați să deviem de la drum luând-o pe coclauri cu bagajul nostru ascuns de invidii și gânduri primejdioase, să ne aducem aminte de ceea ce spun Sfinții Părinți de la Mânăstirea Putna: "Să nu uităm să ne luăm și temperatura inimii, nu numai a frunții."

Bine ne-am regăsit!







O încurajare muzicală: "I'm alive" - click aici





luni, 30 martie 2020

A se intoarce / Tornare/ Return/ Revenir ...


"Torneremo a dare un nome ai giorni, un senso al tempo, riscoprendo la meraviglia... in ogni nostra vecchia abitudine."

(Massimo Lo Pilato)

We will return to give a name to the days, a sense to time, rediscovering the wonder ... in all our old habits.




Ne vom întoarce la a da un nume zilelor, un sens timpului, redescoperind minunea ... în toate obiceiurile noastre vechi.





Nous reviendrons pour donner un nom aux jours, un sens au temps, redécouvrir l'émerveillement ... dans toutes nos vieilles habitudes.




vineri, 20 martie 2020

Blonda de la Drept

Vă mai aduceți aminte filmul? Reese Witherspoon si personajul ei spumos, Elle Woods. O blondă care iubește rozul si iese mereu în evidență prin hainele si accesoriile sale. O fată ambițioasă, cu mintea brici dar și cu o inimă de aur. Sociabilă, empatică, pozitivă. 
De ce vorbesc în 2020 cu o pandemie în curs despre un film din 2001 zglobiu și roz bombon?
Pentru că stăm acasă și căutăm pozitivitatea cu lumânarea. Și în căutarea noastră o bună prietenă m-a anunțat pe Facebook că și-a recolorat site-ul de IT-ist în roz. (puteți verifica aici și afla și lucruri interesante dacă vă prindeți urechile cu tehnologia informației... și nu numai).
Mie îmi place cum arată și îi stă bine site-ului culoarea asta de confetti, dar mirarea mea este că am început să iau în considerare rozul. Până acum, pentru mine, era culoarea de joacă a fetițelor și simbolul femeii Barbie. 
Cine se îmbrăca în roz, se încumeta să își aleagă vreun accesoriu astfel colorat, vai de mine... infantil, narcisist și așa mai departe.
Și acum îmi place.
De ce? Sã fie vârsta sau vreun feng shui?
De aici am mers mai departe și am dat de descrierea succintă a culorilor și a influentei lor în viață. Rozul este legat de romantism, dragoste, pace, receptivitate.
Iar dacă ești prea timid trebuie să îl eviți.
Și am mai aflat despre o carte interesantă privind efectul liniștitor al acestei culori.  
Autorul, Adam Alter, vorbește cu perspicacitate și umor despre natura umană. Miraculoasa capacitate tranchilizantă a rozului bombon a fost testată în închisori:  deținuții nou-veniți intră furioși și agitați în celula roz, iar peste cincisprezece minute ies de acolo mai calmi. După ce administratorii unor închisori mai mici, de provincie, au început să-i azvârle pe turbulenții aflați în stare de ebrietate în celule zugrăvite în roz, culoarea a fost neoficial botezată „Drunk Tank Pink” – „Roz de celulă pentru bețivani” sau, pe scurt, „roz tranchilizant”.
Și dacă îmi dau silința ajung și la alte informații legate de roz. Timp avem și internetul funcționează bine.
Dar mie ce amintiri îmi trezește culoarea asta? Funde și fundulițe nu, căci am purtat părul scurt până la facultate. Garofițele îmi plăceau cele roșii (ciclam), țipătoare în culoare și parfum.
Primul ruj a fost roșu corai că făcea contrast cu ochii.
Ah, știu...Cum de nu m-am gândit când e de ajuns să pronunț culoarea că îmi și vin în minte ...
bomboanele fondante!!!
La un moment dat se găseau doar astea prin cofetării și zahărul ăla concentrat mai ne ostoia dorul de ciocolată. Plus aromele și culorile. 
Dar când spuneai fondantă te gândeai la roz. Sau cel putin eu, pofticioasa!

Voi ce amintiri aveți?





vineri, 13 martie 2020

Ocazia pierdutã

Stau de multe ori și mă întreb cum ar fi dacă am fi mai buni? Cum ar fi dacă am percepe orice eveniment, dezastuos sau nu, ca pe o ocazie de schimbare în bine?

De la ce am plecat?
Păi de la ce puteam să plec dacă nu de la coronavirus?
Cu toate informațiile, părerile și glumițele de pe Facebook era păcat să nu pun și eu ceva pe blog. Pierdeam ocazia, ca să zic așa...

"Nu îmi pun mască că oricum nu mă protejează, cel mult îl protejează pe celălalt."
"Stați liniștiți, procentajul mare de decese este de la 70 de ani in sus."

Sunt numai câteva dintre "perlele" de egoism autentic, în stare pură. 
Înainte de da cu bâta, vreau doar să spun două lucruri:
1). Din experiența (și logica) unei amice care trăiește în China, masca ne protejează și pe noi pentru că ne blochează gesturile reflexe (adică cele de care habar nu avem) de atingere a gurii, a nasului și chiar a ochilor. Într-un cuvânt, nu ducem mâna la față că suntem acoperiți.

2). Se înregistrează decese și la cei tineri pentru că pacienții critici sunt și cei cu diverse afecțiuni cronice (oncologice, imunodepresie etc), plus "surprizele" de moment (inimă, rinichi etc).

Exercițiul pe care am putea să îl facem?
Să avem grijă unii de alții.
Îmi pun masca pentru că te protejez pe tine iar tu ți-o pui pentru că mă protejezi pe mine.
Ne pupăm mai puțin și ne ajutăm cu cumpărăturile (în special pe cei în vârstă). Mă rog, sunt reguli de bun simț și bună conviețuire și mai ieșim și noi cu această ocazie din lumea virtuală în care trăim marea majoritate a timpului.

Ar fi păcat să pierdem o asemenea ocazie...

Acestea fiind zise, iată o lecție dată de...copii. 


marți, 10 martie 2020

Siamo con Te, Italia!

"Nu știu ce simțiți acum dar se vădește că o lume moare. Lumea în care ne credeam siguri în carapacea noastră, aproape europeană. Tehnologizată și absurdizată de SF-ul în care ne povesteam viitorul. Dintr-o dată moartea ne-a deschis ochii asupra vieții. Suntem vulnerabili. Muritori. De la o respirație. Și am constatat că suntem integrați nu doar în Europa politicienilor și politrucilor ci și în Europa oamenilor de rând. 

Suntem europeni prin vatră și curaj, prin limbă și bătaie de inimă. Am strigat Franței că o iubim, când cu Charlie Hebdo, oricât de multe am fi avut să reproșăm Republicii. Și de atunci, sub greutatea zilelor, am continuat să fim francezi. 

Acum e momentul Italiei. La Bella Italia. Rădăcina romană a existenței noastre e în suferință și întristare. E într-o dramatică situație de criză care ne paște și ne aprovizionează propria noastră criză. Avem români peste tot dar în Italia sunt cu milioanele. 
Intim legați de locurile lor de muncă și de cultura cotidiană italiană. Atât de mult încât atunci când vin acasă amestecă limbile într-o simpatică babilonie. Copiii lor capătă nume italienizate iar vocile lor devin stridente ca o gâlceavă în zori într-o piazzetta napoletană ori fiorentină- căci țăranii autentici sunt strașnici oriunde s-ar afla. 
Cântăm cu ei de secole și ne amestecăm poeții, pe care-i comparăm mereu. 
Ne iubim sportivii și ne rugăm, deseori fără să știm, acelorași sfinți. 
Purtăm aceeași cursivitate creativă în exprimare și ne iubim fondul latin al limbii. Ei făcând peste 660 de ore de latină până la Bacalaureat. Noi mult, mult mai puțin. Și se vede. 
Locașurile lor de cult ne-au fost oferite familiilor creștine românești cu o dragoste care nouă ne-ar lipsi. 
Bibliotecile lor au devenit sursă de cercetare iar universitățile lor ne-au primit ca pe niște frați. Unora din noi le-au întins o bucată de pâine. Uneori neagră, cu lacrimi. Deseori albă, cu alte lacrimi și ea. 
Pe străzile marilor orașe poți vorbi românește cu liniștea de acasă și foarte rar și numai alocuri câte un frison de nătângeală fals naționalistă ne mai pune pe gânduri. 
Nu spun că e ușor să trăiești în Italia ca român dar este minunat să iubești Italia. Și să locuiești în iubirea aceasta. E momentul să le-o spunem. Tristețea demobilizatoare din glasul lui Giuseppe Conte- primul ministru al Republicii vădește gravitatea momentului. Care, repet, dă tonul riscurilor de aici, de Acasă. Un Acasă care pentru românii din Italia se identifică în inima lor și cu Italia. Ca un joc între ventriculele și atriile aceleiași inimi. 
Siamo con Te, Italia!
Suntem cu tine. Știm cum te rănesc străzile goale și numai puterea din inima cetățenilor tăi va face să revii la viața ce-ți anima serile. Vom fi alături de tine chiar dacă acum pe aer și uscat și pe mare nu mai venim spre tine iar ai noștri care vin dinspre tine sunt puși în carantină. Nu-i cea dintâi nenorocire ce se abate peste noi. Acum însă știm că fraternitatea noastră are nevoie de noi toți. Laolaltă. Și că acolo unde nu ne putem sprijini altfel, ne putem ruga împreună. Unii pentru alții. Unii pentru toți! Pentru marea familie umană pentru care tu, Italia, ai dăruit cromatica vieții și demnitatea marmurei întrupate. Suntem cu tine, Italia! Non avere paura! Să nu ai frică! Nu suntem cel mai puternic popor al Europei, dar suntem alături de tine cu nodul în gât și inimile unite în rugăciune! Primește dragostea noastră! Ricevi il nostro amore! Siamo con te, Italia! Nu doar pentru românii așezați în inima ta ci și pentru că adeseori tu, tu ne-ai fost inimă! 
Acasă ne pregătim pentru tot ce poate fi mai rău fără să ne pierdem nădejdea că nu suntem doar în mâinile oamenilor. Suntem dinaintea celui mai dificil moment al vieților noastre cotidiene de după Revoluție. Atunci am rostit Tatăl Nostru și ne-am avântat în visul libertății noastre. E momentul să ne așezăm în rugăciune. În înțelegerea cu maturitate a nevoii de igienă și echilibru sanitar. Mi s-a scris, într-un comentariu la un articol trecut, să-mi îndemn credincioșii să se spele ca să nu se împrăștie virusul. O fac, deși nu am credincioși! Și îi rog să înălțăm împreună o rugăciune pentru toți cei încercați. Vădind astfel că nu suntem afectați de virusul răutății și ruperii de celălalt. Care au premers cu mult dramatica situație de acum. E greu momentul. Se vor vădi oamenii de caracter și oamenii ieftini deopotrivă. Important este să nu ne pierdem cu firea și nici să aprovizionăm tensiuni care și așa sunt prea înalte. Sus inima! Nu uitați să vă sunați prietenii italieni să le spuneți că pot conta pe noi! Nu sunt singuri. Și nelăsându-i singuri, nici noi nu suntem singuri. S-au închis granițele dar s-au deschis mai adânc inimile. Postire cu liniște și lumină!"
Părintele Constantin Necula

"Non so cosa provate adesso ma è ovvio che un mondo stia morendo. Il mondo in cui ci credevamo al sicuro nella nostra conchiglia, quasi europea. Tecnologizzato e assurdo in quella science fiction con cui ci raccontavamo il nostro futuro. 
All'improvviso, la morte ci ha aperto gli occhi sulla vita. Siamo vulnerabili. Mortali. Da un respiro. E abbiamo scoperto che siamo integrati non solo nell'Europa dei politici e dei politruk, ma anche nell'Europa della gente comune.
Siamo europei per casa e coraggio, per lingua e battito del cuore. Abbiamo gridato il nostro amore per la Francia con Charlie Hebdo, al di la' di tutte le colpe della Repubblica. E da allora, sotto il peso dei giorni, abbiamo continuato ad essere francesi. 
Ora è il momento dell'Italia. La Bella Italia. La radice romana della nostra esistenza vive la sofferenza e il dolore. Vive una drammatica situazione di crisi che spetta anche a noi e che nutre la nostra crisi. Abbiamo romeni dappertutto, ma in Italia ce ne sono milioni..
Siamo intimamente connessi con il loro lavoro e la cultura italiana quotidiana. Cosi' tanto che quando tornano a casa mescolano le loro lingue in una simpatica Babilonia. I loro figli hanno nomi italianizzati e le loro voci diventano acute come una gazzarra all'alba in una piazzetta napoletana o fiorentina - perché i contadini autentici sono forti ovunque si trovino. Abbiamo cantato con loro per secoli, ci siamo scambiati i poeti che mettiamo sempre a confronto. Amiamo i nostri atleti e preghiamo, spesso o senza sapere, gli stessi Santi. Abbiamo la stessa corsività creativa nel modo di esprimerci e amiamo lo sfondo latino della lingua. Loro avendo più di 660 ore di latino fino alla maturità. Noi, molto di meno. E ci si nota facilmente. I loro luoghi di culto sono stati offerti alle famiglie cristiane romene con un amore che a noi, forse, mancherebbe. Le loro biblioteche sono diventate una fonte di ricerca e le loro università ci hanno accolti come fratelli. Ad alcuni di noi hanno offerto un pezzo di pane. A volte nero, con delle lacrime. Spesso bianco, con altre lacrime. Per le strade delle grandi città puoi parlare romeno con la tranquillità di uno che si sente a casa e solo raramente qualche brivido nazionalista ti mette a disagio. Non sto dicendo che sia facile vivere in Italia per un romeno, ma è bello amare l'Italia. E vivere in questo amore. È tempo di dirlo. 
La tristezza smobilitante nella voce di Giuseppe Conte - il Primo Ministro della Repubblica- mostra la gravità del momento. Il che, ripeto, dà un certo tono ai rischi qui in casa. Una casa che per i romeni in Italia si identifica nel loro cuore anche con l'Italia. Come un gioco tra i ventricoli e gli atri dello stesso cuore. Siamo con te, Italia!
Siamo con te. Sappiamo come le strade, adesso vuote, ti fanno male e solo la forza nel cuore dei tuoi cittadini ti farà tornare alla vita che anima le tue serate. Saremo con te anche se ora, via aerea, via mare o via terra, non verremo più da te e i nostri che tornano sono messi in quarantena. Non è la prima sventura che ci colpisce. Ma ora sappiamo che la nostra fraternità ha bisogno di tutti noi. Insieme. E dove non possiamo sostenerci a vicenda, possiamo pregare insieme. Uno per l'altro. Alcuni per tutti! Per la grande famiglia umana per la quale tu, l'Italia, hai dato il colore della vita e la dignità del marmo incarnato. Siamo con te, Italia! Non aver paura! Non aver paura!
Non siamo le persone più forti d'Europa, ma siamo con te con il nodo in gola e i cuori uniti nella preghiera! Ricevi il nostro amore! Ricevi il nostro amore! Siamo con te, Italia! Non solo per i romeni dentro il tuo cuore, ma anche perché spesso tu eri il nostro cuore! A casa ci prepariamo a tutto ciò che può arrivare di peggio senza perdere la speranza che non siamo solamente nelle mani delle persone. Dopo la Rivoluzione, adesso stiamo affrontando il momento più difficile della nostra vita quotidiana. In quei giorni abbiamo recitato Padre Nostro e abbiamo inseguito il sogno della nostra libertà. 
È tempo di sedersi in preghiera. Comprendere con maturità la necessità di un equilibrio tra igiene e salute. Mi e' stato detto in un commento su un mio precedente articolo di chiedere ai miei fedeli di lavarsi per impedire la diffusione del virus. Lo faccio, anche se non ho fedeli! E chiedo di pregare insieme per tutti coloro che sono in difficolta'. Diamo prova di non essere affetti dal virus della cattiveria e della rottura con l'altro. Che hanno anticipato di tanto le drammatiche conseguenze di adesso. Il momento è difficile. Verranno fuori, allo stesso tempo, persone di carattere e persone scadenti. L'importante e' non perdere la pazienza e non alimentare tensioni già troppo forti. Solleviamo il nostro cuore! Non dimenticate di chiamare i vostri amici italiani per dire loro che possono contare su di noi! Non sono soli. E non lasciandoli soli, né siamo soli. Si sono chiusi i confini ma si sono aperti in profondità i nostri cuori.  Quaresima con pace e luce!
Padre Constantin Necula


sâmbătă, 29 februarie 2020

Fii sigur de tine...

Nu am fost niciodată un copil agitat. Dimpotrivă, unde trebuia să stau o făceam fără probleme și mârâieli. Ca în poezia lui Arghezi: "Unde-l pui acolo șade,/ Că e tare cumsecade." (*)
Dar aveam și eu momentele mele de mișcare și mă apucau tocmai când bunică-mea avea cea mai multă treabă. Drept pentru care auzeam șuierându-mi pe la urechi fatidica frază: " Da' stai odată locului". Și mă conformam, nu din frică că nu aveam de ce, ci pentru că eram...cuminte.
Astăzi nu mai există această noțiune. Sau dacă există e lipsită de conținut. Ba chiar e rușine să fii cuminte. Astăzi copilul nu mai este agitat, de nestăpânit, needucat. Nuuu...
Este un geniu, peste nivelul tuturor. Se plictisește pentru că îi depășește în IQ pe toți ceilalți: copii, învățătoare și restul cadrelor didactice. În cel mai rău caz putem spune că este hiperactiv.
Se spune că e altă generație, mult mai tehnologizată decât eram noi, noi cei care astăzi le punem la dispoziție tableta și celularul căci altminteri de unde le-ar ști, că doar nu le-au avut în dotare la naștere!
Uitându-mă în jur, dar și în ograda mea, realizez ceea ce cred că toți observăm la un anumit moment și, mai devreme sau mai târziu, conștientizăm pe deplin: Copiii sunt oglinda noastră. Noi suntem nu numai călăuze pe drumul vieții lor, dar și modele de imitat și de urmat.
Iar comportamentul lor reflectă ceea ce spunem și facem, angoasele, limitele sau exagerările noastre.

Puterea de care dăm dovadă "stând locului" înseamnă și stăpânire de sine. Prin educație o obținem, ca adulți o desăvârșim. 
Postura corporală corectă, răbdarea de a sta așezat și a privi interlocutorul fără a te freca pe un scaun, a te juca cu inelul sau cu cerceii, a-ți plimba părul dintr-o parte în alta, reprezintă elemente cheie de succes. Profesional sau personal, la obținerea unui job sau într-o negociere.
Înseamnă stăpânire de sine, înseamnă siguranță, înseamnă echilibru.
Se  pot învăța și din manuale de dezvoltare personală dar e bine să existe și o bază de plecare.
Daca vă veți uita într-o comunitate de copii (grădiniță, școală, loc de joacă) veți observa că cel cuminte și educat impune respect chiar și micuților năzdravani.

Acestea fiind zise, am pus mai jos textul integral al poeziei lui Tudor Arghezi, Acul și ața. E frumoasă nu numai pentru copii.

În același timp v-am pregătit o surpriză: o nouă pagină de dezvoltare personală. 
sursa foto: Shutterstock
Am numit-o "Inspiră încredere". Prefer să spun încrezător (în sine) si nu sigur de sine pentru ca încrederea are o nuanță umană, un firicel de modestie fată de termenul siguranță. "Fii sigur" îmi rezultă pompos și agresiv. E doar o percepție personală.
Deci, STRATEGIA FERICIRII: Inspiră încredere (click aici)

Lectură plăcută. 

Cu drag, McL

________________________________________

(*)  Acul și ața  
               de Tudor Arghezi


Nenea Acul, țața Ața
Își pierdură dimineața
Pe un cot
De postav sau șeviot.
Nu prea știu porecla lor,
Pentru că nu sunt croitor.
Acul zise: – „Ce ai azi
De te-ncurci mereu și cazi?
Când te rupi și când te-nnozi
La un fir cu două cozi.”
Ața zise : – “Tu mi-o spui,
Când mă duci așa, haihui?
Ia mai bine ține-ți gura
Și fă drept împunsătura.
Văd că lucrul nu ți-e drag,
Coși de-o zi la un nădrag
Și nu te-am văzut în stare
Să pui niște buzunare.
Te-ai întors de-atâtea ori
De la bumbi la cheutori,
Și cu toate că ți-am spus
Că-i pui strâmb, mai jos, mai sus,
Ca un încăpățânat
Tu nici nu m-ai ascultat.


Și clientul și patronul
Au văzut că pantalonul
Încercat a treia oară
Tot îl roade
Și nu-i vine cumsecade.

"Ia nu te mai îngâmfa,
Lua-te-ar naiba să te ia,
Cine treaba nu și-o știe
Ia o altă meserie.”

Zise Acul : – “Stai nițel.
Cârpa-nfruntă pe oțel?
Te-am simțit de-o vreme, Ață,
Că ajungi cam îndrăzneață.
Altă treabă nu mai ai,
De te ții de mine scai?
Nu mai pot să fac un pas,
Că-mi dai una peste nas.
Numai să nu-ti pară rău.
Fii, mă rog, de capul tău.
Nu-i destulă o rușine,
Ca un maț c-atârni de mine?
Mult o să te mai rabd și car?
Parcă ți-aș fi fost măgar.
Nu vezi c-ai îmbătrânit?
Cicăleala te-a băbit
Și, din neagră, ai albit.
Tu ești ce fuseseși : Aţa?
Îți dă, uite, și mustața.
Când m-am însurat cu tine
Nu te săturai de bine.
Ai uitat, de când te-am luat
De pe ghem, că ti-s bărbat?”

– “Uite cine mă învață!
Îi răspunse țața Ață.
Un sfrijit, un găunos,
Încrezut bărbat frumos.
Uită și el că, la zor,
L-am primit, de milă, chior.
De m-aș lua după sudalme,
I-aș cârpi și două palme.”

La această sindrofie
A sărit dintr-o cutie
Acul bont cu gămălie,
Care nu se prea pricepe
Cât și celălalt să-nțepe.
Unde-l pui acolo șade,
Că e tare cumsecade.
Si s-a mai vârât să fie
Si o copcă mărturie.
Si un nasture, tiptil,
De cămașă de copil.
Mai pândea și-un crocodil
Cu gingiile căscate
Până pe la jumătate,
Gros în fălci și ascuțit :

Foarfecele de croit.

Dar când fuse de o dată
Cearta mai întărâtată,
A intrat, cum s-a făcut,
O mașină de cusut.


sâmbătă, 22 februarie 2020

Înger sau demon

Cu ani în urmă, într-una dintre călătoriile mele prin lume, am decis într-un tranzit prin aeroportul din Paris să îmi fac cadou un parfum. Se știe că în duty-free prețurile sunt mai mici și voiam să ies din rutina aromelor preferate cu ceva nou, original dar, în același timp, potrivit personalității mele. Mă rog, e cam mult spus, potrivit felului în care mă percep eu însămi. Căci, până la urmă, un parfum reprezintă nu doar o compoziție chimică din arome diverse, ci și un fel de alchimie a simțurilor și, de ce nu, a inimii. Ne dorim mereu ca un parfum să ne definească mai bine prezența într-un loc dar, în același timp, să nu dezvăluie chiar totul despre noi. Parfumul poate schimba cu succes starea de spirit a celui care îl poartă dar și a celor din jur. Ați înțeles, alegere complicată ce mai...
Așa că m-am pus pe căutat ajutată de o vânzătoare, o franțuzoaică très très chic.
Încercam toate aromele și când în sfârșit ajungeam la ceva să îmi placă atât de tare încât să îmi lumineze ochii, auzeam inevitabil: "Oh, Madame, este parfum bărbătesc."
La un anumit moment chiar m-a încurajat să îmi cumpăr unul, căci sunt destule femei care își doresc esențe puternice, considerate foarte fresh
Eu însă am rămas pe poziție. Una ca mine care preferă blugii și adidașii rochiilor vaporoase și pantofilor cu toc, care se machiază dimineața pentru întreaga zi și își ia doar rujul în poșeta plină cu tot felul de mărunțișuri necesare la nevoie, care în toaleta unui restaurant merge să se spele pe mâini și nu să își pudreze nasul, una ca mine, un asemenea personaj, e de dorit ca măcar parfumul să îl aibă feminin.
Așa că, înainte!
Și, când amândouă eram pe punctul de a abandona căutarea, ne-a apărut minunea.
Un parfum delicat dar în același timp penetrant, cu accente de ceai de iasomie, în nuanțe de acuarelă. Vânzătoarea aproape că mă îmbrățișa de bucurie. Nu pentru că era plictisită de căutare (la ora respectiva magazinul era gol), ci pentru că împreună "descoperisem roata". Înainte de a căuta esențele fii atent la denumiri. 
Înger sau demon. Cine ești? Cum te descrii? Esența unei căutări, enigma unei prezentări.

Asta a fost partea de...cum să o numim? Lifestyle? 
Apropo, dacă vă interesează cum să faceți deosebirea între un parfum original și unul fals, puteți afla amănunte foarte utile aici.

Un parfum care spune ceva despre tine, dar fără a dezvălui totul, mă duce cu gândul mai departe. 
La oameni. Adevărați sau nu, autentici sau sclavi ai aparențelor.
Sau:
Sursa foto: DHgate.com
Cu mască, fără mască.
Tot mai multe discuții se "încing" pe Facebook tocmai pe această temă. Masca pe care unii o poartă mereu și, spre deosebire de actori, nu o mai dau jos niciodată. Ba, mai mult, îi judecă și pe ceilalți cu aceeași măsură, nereușind să mai facă vreo deosebire între original și copie, autentic și fals. Iar dacă întâlnesc pe cineva care nu poartă mască, i-o atribuie ei. Iar eticheta e de obicei o frază: "Ei, lasă, că nu e chiar așa cum pare..."
Mulți spun că masca te ferește de lovituri, în fond cel real se ascunde iar ceilalți lovesc acolo unde nu doare. Alții răspund că masca te denaturează atât de mult încât, fără să îți dai seama, ajungi să reciți cu cei dragi, sã nu te mai recunoști în sentimente și acțiuni. Să te schimonosești în viața reală, cu oamenii adevărați.
Dar, aparent, nu suferi.

Voi ce credeți? Cu mască sau fără?

Vă propun o nouă pagină de dezvoltare personală: STRATEGIA FERICIRII - Cheia (in)succesului (click aici)












vineri, 14 februarie 2020

Sfântul Valentin pentru cei singuri

Astăzi este Sfântul Valentin. Da, cel cu inimioarele, cu îngerașii, cu baloanele. Dar și cel cu polemicile de tot felul (patriotice legate de Dragobete sau moralizatoare tip: "Iubirea se demonstrează tot anul, nu doar într-o zi").
Nu mai repet ce am scris odată și anume că Sfântul Valentin nu este o sărbătoare  păgână și nu a fost inventată de americani (cel mult comercializată de ei!). Povestea acestei zile este legată de un oraș italian și un sfânt ocrotitor al îndrăgostiților. Dacă vă interesează o puteți citi tot pe blogul meu, dând un simplu click aici.

Nouă oamenilor ne place să ne simțim iubiți. Indiferent cât de duri ne prezentăm sau cât ne prefacem de bine, acolo adânc în sufletele noastre există o colecție întreagă de balonașe roșii și pupături zaharoase. Și asta, haideți să recunoaștem, nu o putem simți și avea cu aceeași intensitate tot anul. Într-o zi da, dar tot anul balonașe parcă nu merge...
sursa foto 123RF.com
Așa că acest Sfânt Valentin ne leagă de lumea care iubește și ne conectează la borna pozitivă a bateriei noastre. Este o zi care exaltă frumusețea vieții, pacea, dragostea și armonia.

Și așa ar trebui să fie pentru toți. 
sursa Evening Standard

Chiar și pentru cei singuri.
Cum adică? 
Simplu. 

Când nu avem concretul, alegem spiritul. 
Spiritul acestei sărbători. Iubirea nu doar în ce primești, ci și în ce dăruiești. 
Cu alte cuvinte, dacă astăzi nu vei avea cutia cu bomboane sau florile dorite, dăruiește-le unei prietene. 

Așa a făcut o amică de-a mea. Singură de ziua iubirii a cumpărat un buchet de garoafe roșii pe care le-a oferit prietenei ei cele mai bune, o fostă colegă de universitate proaspăt divorțată și cu un copil de crescut.
În realitate, amica mea cumpărase bomboane fondante și un buchet de flori, dar fiindcă zahărul a fost dintotdeauna slăbiciunea sa, a dăruit doar florile și a păstrat pentru ea bomboanele. 
Concluzia? Cele două prietene s-au simțit iubite într-o zi plină de fluturași și inimioare și au serbat în felul lor Sfântul Valentin.
Acesta, cred eu, este spiritul unei adevărate Sărbători a Iubirii.


"Dacă ai un singur surâs în tine, dăruiește-l oamenilor pe care îi iubești."

(Maya Angelou)
Să fie cu noroc pentru cei singuri iar la anul... nu se știe!Buon San Valentino! 

Pentru coloana sonoră:

1. ceva un pic vintage (click aici )
2. preferatul meu (click aici)

Pentru cei care au citit și au comentat pe Facebook postările mele motivaționale, inaugurez o altă rubrică, separat, o Pagină de Dezvoltare Personală. Se numește Strategia Fericirii.
Voi cauta subiecte interesante, ilustrate de specialiști și dezvoltate și prin prisma propriei experiențe. Un alt subiect de dezbătut la cafeluță, cu pozitivitate și umor, fără încrâncenări și teoreme.
Daca vă place, vă aștept la discuții. Unde? Unde altundeva decât direct la rubrica cu pricina?
Haideți să sărim un pic din oala de ciorbă plină cu zarzavaturi de pe Facebook și de prin alte rețele de socializare.

Acolo punem ce ne place, aici discutăm cu ceaiul aburind în fața tastaturii.

vineri, 7 februarie 2020

Doar o părere

Fiecare individ are propriile sale ticuri verbale. Unii repetă "deci", alții "gen", iar cei mai mulți își exprimă mereu aprobarea cu un "corect". Voi reveni la acest "corect", căci mă enervează la culme cuvântul acesta de care nu se mai face un simplu uz, ci un adevărat abuz. Te simți ca la un examen atunci când îți expui punctul de vedere și celălalt te aprobă cu acest "corect" de parcă ar sta în spatele catedrei ca membru al unei comisii universitare. 
Dar există și ticuri verbale naționale. Îți dai seama de ele când un străin îți învață limba și reproduce expresii uzuale sau când îți citești autorii îndrăgiți.

Unul dintre ei, marele Ion Luca Caragiale, pune în gura personajelor fraza "Să fim serioși" cu variantele vremii sale sau cu adăugirile de rigoare ("monșer", neică etc).
E clar că expresia nu se mai folosește astăzi doar pentru a contrasta lipsa de rigoare, de seriozitate sau chiar prostia. Apare tot mai des când ne luăm prea în serios. Și atunci când o facem ne suim singuri pe un piedestal de unde judecăm pe ceilalți.
Iar în cazurile mai simple, întrerupem o conversație plăcută pe un subiect ușor de digerat la cafeluța de dimineață (o inofensivă bârfă de sezon!). 
Sursa foto: Hello Magazine
Cam așa mi s-a întâmplat acum câteva zile când m-am răsfățat un pic și am scris pe Facebook opinia mea despre cuplul Meghan/Harry. 
Ce s-a întâmplat? 
Nimic grav, doar că au apărut serioșii vieții noastre. Nu mulți, dar toți începându-și pledoaria (sau terminând-o) cu Hai să fim serioși.
O doamnă drăguță în poza ei pe Facebook scria că nu o interesează subiectul, că oricum ea nu are nimic de câștigat sau de pierdut din asta. 
Ok, mi-am zis în sinea mea, atunci de ce ai mai intrat in conversația noastră? Te-ai deranjat degeaba și ne-ai deranjat și pe noi. Nu ai văzut despre ce se vorbește? Dacă subiectul nu e interesant din punctul tău de vedere și nu îți aduce vreun avantaj, treci mai departe. 
Cum zice americanul:

Pe mine când nu mă interesează ceva nu pierd timpul pe acolo.
Alt serios din fire ne-a explicat cum stau lucrurile și cât de înguști la minte eram. Nu și-a spus părerea (probabil nu o avea și, vorba aceea, "De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere"), ci doar a criticat opiniile celorlalți. Bineînțeles, încheind cu Să fim serioși.
În contrast cu toată seriozitatea asta aruncată în dreapta și-n stânga, am găsit în aceeași zi în publicația Vanity Fair (Italia) comentariul lui Anthony Hopkins. Însoțea una dintre fotografiile sale.
sursa Vanity Fair Italia (#charliegraystudio)

"Just a bad old dude".

Dincolo de bad (rău, uneori folosit cu accepțiunea de urât), old (bătrân), dude (tip) există acest JUST.
Adică, DOAR. Doar un....

Dacă am folosi mai des acest doar (de exemplu "E doar o părere", "Sunt doar o persoană care ..." etc), poate am realiza cât reprezentăm cu adevărat în această lume. Am fi mai modești, mai atenți la ceilalți, mai înțelegători și, în final, mai buni.
Nu ne-am alimenta la infinit ego-ul nostru, ci ne-am disprețui un pic astfel încât în locul lăsat liber de propria mândrie să poată intra respectul nu doar de sine ci, mai ales, pentru ceilalți.
Sigur ar deveni un tic verbal dar, parcă, ar fi mai puțin deranjant în comparație cu celelalte, nu credeți?
E doar o părere... 


  


Am ales...

Au trecut câteva luni bune de când ne-am oprit. Ne-am oprit din alergarea cotidiană, ne-am înghițit dezamăgirile (uneori puerile) și l...