duminică, 17 martie 2019

Cu sau fără?



Vorbeam deunăzi cu niște tineri (nu chiar așa de tineri nici ei, ci mai tineri ca mine!) despre mode, gusturi, personalități ale epocii noastre.


Și am descoperit, de exemplu, un pasionat de operă care nu știa cine a fost Luciano Pavarotti.




Sau un amator de șansonetă care nu auzise de Charles Aznavour. 



Ori un iubitor de filme franceze care nu îl cunoștea pe Gérard Depardieu.


În situația această se află foarte multe persoane de aici și de oriunde iar pentru majoritatea străinilor, în tranzit sau stabiliți în Vietnam, lipsa unor asemenea cunoștințe este de înțeles. Vietnamezii au avut alte greutați și alte probleme, prin urmare interes zero pentru Montserrat Caballé și Freddy Mercury, Alain Delon ori Sean Connery.
Sursa: Lead Change Group
Dar eu provin dintr-o țară în care se spune că ne omoară curiozitatea.
Ne uităm mereu peste gard și așa aflăm că vecinul are o capră (căreia ulterior, ca în expresia cu pricina, îi dorim să moară). Și tocmai asta e ideea: ne uităm, ne interesăm, ne preocupăm. 
Sau cel puțin așa făcea generația mea în Epoca de Aur, atunci când informația nu se găsea "la liber". Adică,
Irina Margareta Nistor
atunci când vedeam filme americane  de pe casetele video aduse din străinătate (traduse și dublate în română de Irina Margareta Nistor), 
atunci când ascultam posturi de radio interzise (cu aparatul departe de calorifer ca să nu audă tot blocul și să se trezească vreunul în vorbă cu cine nu trebuie), 
atunci când duceam "o atenție" la bibliotecară ca să ne pună deoparte vreo carte ce se găsea mai greu.
Și așa mai departe.


Era ideea de libertate pe care ne-o cultivam cu ardoare și, mai ales, ne plăcea să ne simțim cumva parte a unui întreg. Eram locuitori ai Europei, cetățeni ai lumii. O rezistență culturală la izolare și obscurantism. Nu aveam internet, Facebook, twitter, Instagram, dar le știam pe toate.
sursa: Cuvântul Ortodox
Astăzi le avem pe toate și nu mai știm nimic. 
Nu mai căutăm informația, ci o așteptăm să vină la noi. Și când vine o luăm de bună, nu mai verificăm sursa, logica, veridicitatea. 
Nimic.


Iar istoria nu ne interesează fiindcă e prea...veche.



Așa ajung la întrebarea pe care mi-am pus-o. Nu cumva atâta libertate ne ramolește? 
Devenim leneși în a cerceta, a căuta, a înțelege, votăm în joacă, discutăm despre probleme care ne depășesc, dăm atenție unor detalii insignificante și pierdem din vedere ansamblul, îi alegem pe proștii clari în exprimare în detrimentul deștepților complicați care ne îndeamnă să gândim.
Ce facem cu libertatea câștigată dacă nu evoluăm?
Eu mă așteptam să cucerim lumea prin cunoaștere, nu să ne întoarcem la Epoca de piatră!

Deci, cu libertate sau fără? 
Cu măsură sau nu?

O săptămână frumoasă!

Pentru coloana sonoră a zilei, click aici.







duminică, 10 martie 2019

Piñata

sursa: evenimenteprofi.ro
Originar din Mexic, jocul piñata este una dintre atracțiile petrecerilor pentru copii din întreaga lume. 
O figurină colorată se agață sus, în mijlocul spațiului petrecerii, la o înălțime suficient de mare astfel încât copiii să nu ajungă prea ușor la ea. În interiorul piñatei se ascund surprizele – confetti, bomboane sau mici jucării. Copiii trebuie să o lovească pe rând cu un băț special, până reușesc să o spargă și să obțină cadourile din interior. Dificultatea este sporită pentru cei mai mari dacă sunt legați cu o eșarfă la ochi și piñata e în mișcare.
sursa: PartyZone

Eu am descoperit-o aici în Vietnam la ziua de naștere a unui copil. 


Și mi-a venit în minte zilele acestea când fetița mea este plecată pentru prima dată într-o excursie de cinci zile cu școala.


sursa: Elephant Journal

Prima zi am suferit (în tăcere) ca o mamă care tocmai și-a trimis băiatul la armată. Prietenele apropiate mi-au trimis mesaje de încurajare la care... nu am răspuns. Am vorbit doar cu mama.


sursa: știrimondene.fanatik.ro
A doua zi, m-a năpădit grija. Ce va face ea acolo cu toți copiii ăia, unii prea activi, alții prea molâi, unii needucați, iar alții crescuți pe principiul că din experiențele proaste (cazi în cap, te julești etc) înveți mai bine decât din cele bune. Toate întrebările mele (fără răspuns) mi s-au suit în gât și s-au făcut nod. Sufocată de atâtea preocupări, am răspuns totuși (destul de politicos, zic eu) la câteva dintre mesajele prietenelor. Și...am vorbit cu mama. 

Revolt of Cairo
A treia zi, m-am revoltat. Cum să îmi ducă ei fata asta gingașă ca o prințesă în pădurea tropicală, la țânțari, păianjeni, șoareci și tot felul de lighioane care mai de care mai urâte și mai periculoase. Explicația că trebuie învățați de mici să fie independenți nu ține. Au timp, au o viață înainte. Nu e întotdeauna adevărat că atunci când arunci un copil în apă învață să înoate. Poate să se și înece, nu?
Ei bine, în tumultul gândurilor negre care îmi bântuiau capul precum un tren fantomă o gară de provincie, mi-am adus aminte de piñata.

Nu ar fi o idee bună să o  folosească și adulții în situații de stres? 

Mulți fac box și cu câteva  lovituri la sac se descarcă de energiile negative. 
Dar, după aceea, cum se energizeazã pozitiv? Nu știu, că nu practic sportul, ci doar mâncatul.

Poate tocmai de aici vine ideea mea "creață". 

1). Piñata o lovești cu putere. 
2). Ciocolata este considerată un bun remediu împotriva stresului și a depresiei. 

sursa: BluParty
Așa că ne putem confecționa o piñata rezistentă (sau o cumpărăm) și dăm în ea până o spargem.
Iar când o facem ferfeniță, vine și surpriza! 
Ne cad dulciurile în cap. 
Mâncăm bomboane pe săturate (că oricum nu ne vede nimeni) și ne trece oful.

Bună idee, nu? 
Ia să o sun pe mama!


❤O săptămână frumoasă!❤

Pentru mamele noastre, pe care le înțelegem mai bine când devenim și noi mame, un dar muzical: click aici. 





duminică, 3 martie 2019

Vârsta a treia...

sursa: CaseCured
Când vorbim despre ce putem face ca să îmbătrânim mai încet și mai frumos, obișnuim să spunem că data nașterii, din păcate, nu o putem schimba. Putem să ne schimbăm stilul coafurii, culorile hainelor, comportamentul, putem merge mai des la sală sau în parc, mânca mai puține prăjeli și dulciuri, dar nu putem schimba vârsta biologică. 

Sursa: VCU Blogs
Și oricât de tineri am arăta, la un anumit moment vom ajunge acolo: la riduri, anchilozări și reumatisme, mișcări lente, hipersensibilitate și mici pauze de memorie. Acesta este mersul natural al vieții și ne putem considera norocoși dacă, plecați în mare viteză la start, reușim să ajungem cu bine la finalul cursei.
Este la urma urmei o binecuvântare să-ți fi trăit viața până la capăt.
Mulți nu gândesc așa. Sau poate le e frică de ceea îi așteaptă și nu au curajul (sau măcar decența) să o recunoască. Și atunci ce fac?  Se răzbună pe ceilalți. Mai precis?
sursa: Adobe Stock
Se poartă urât cu persoanele în vârstă, iau în derâderea bătrânețea într-un mod penibil, chiar absurd.
Și o fac des și cu nonșalanță precum ar practica un drept câștigat. O fac în public sau acasă, cu autoritate și mândrie. 
sursa: Playing with Words 365
Comportamentul este imitat apoi de copii și de nepoți, iar la nivelul societății rezultatul este de-a dreptul monstruos.

Din presă și de pe stradă, în piață sau la magazin, aflăm că toate nereușitele lumii contemporane se datorează pensionarilor. 
sursa: RTV.net
Dacă există cozi la ghișeele de toate tipurile sau aglomerație în mijloacele de transport este pentru că pensionarii au prea mult timp liber (nu am înțeles exact cât timp au atunci când i-am întâlnit în parc cu nepoții, după ce i-au luat de la școala și înainte de a le da să mănânce și a pregăti cratițele cu bunătăți pentru întreaga familie).
Dacă rezultatul votului nu ne place este pentru că așa au votat pensionarii, părinții și bunicii care ne-au educat pe noi, democrații moderni și atotștiutori de astăzi. Mă rog, unii dintre noi, că ceilalți s-au dus la mici în loc să schimbe soarta țării.
sursa: RTV.net
Și apoi mă întreb: Cum de suntem atât de siguri fiecare ce a votat în "intimitatea" cabinei sale electorale? 
Să îți culpabilizezi părinții și bunicii denotă infantilism de gradul I. Adică, mai pe înțelesul modernilor și democraților de ocazie, nu e deloc cool!
Ce mi-a venit de vă scriu toate astea? 
Uite așa, mi-a venit.
Zilele trecute am surprins o imagine frumoasă.
Un grup de vietnameze micuțe și cu păr alb, venite în vizită la fata uneia dintre ele, încercau să ajungă în centru și întrebau cam pe toți cum să facă. Opinia publică s-a mobilizat plină de voioșie (la ora 7 dimineața!) și le-a suit într-un taxi. Mă uitam la ele și mi-au venit în minte amintiri de neuitat.




sursa: China Daily
În China funcționează cam așa: 
O persoană în vârstă este așezată la loc de onoare, în capul mesei; se merge la restaurant pentru vreun eveniment fericit cu familia în formație completă până la străbunicul cu baston sau în scaun cu rotile; dacă vrei să fii ajutat cu ceva sau recomandat cuiva, trebuie să te adresezi  unui fost funcționar din serviciul respectiv, acum la pensie, căci favoarea cerută de o persoană în vârstă nu poate fi refuzată. Cine face rău unui bătrân sau i se adresează nepoliticos este considerat ultimul dintre oameni, căci numai o persoană fără caracter face rău copiilor sau bătrânilor. Așa este China.

sursa: Vietnamese Culture
Iar în Vietnam, unde mă aflu acum, nimeni nu ar visa să atribuie vina foametei prin care a trecut țara, a războiului trecut sau a nereușitelor economice persoanelor în vârstă.

Dar asta este Asia...

Noi ce suntem?

A venit primăvara cea cu flori!  Vă doresc mult soare și multe, multe zâmbete.

Căci, 

Lipește ceva? Melodia...
Săptămână aceasta mergem pe ceva de neuitat sau...vintage.  click aici















luni, 25 februarie 2019

BUD's

Săptămâna trecută v-am scris despre opere nemuritoare, autori clasici și traducători mai mult sau mai puțin pricepuți. 
Săptămâna aceasta o începem...ușurel.
sursa: One Week In
În Europa s-a întors frigul. Ca în fiecare an, iarna mai dă o raită prin orașe și sate înainte de a se topi în primăvara ghioceilor sfioși și a zambilelor parfumate.

În Saigon zăpada face parte din vise sau din... amintiri.
sursa: xpath.co
Aici la tropice
toți căutăm să ne răcorim.
Și cum să o facem mai bine decât cu o înghețată?


Eu personal sunt o mare amatoare de înghețată italiană artizanală. Și știu lucruri interesante în domeniu. 
Cum ar fi de exemplu că înghețata industrială conține mai mult aer și mai multă apă, în timp ce înghețata artizanală se prepară din ingrediente naturale și de aceea este și sănătoasă. Aerul dizolvă gustul, ceea ce necesită utilizarea de mai multe grăsimi și substanțe artificiale, cum ar fi aditivi, coloranți, arome. Înghețata artizanală  are la bază laptele de vacă, iar concentrația de grăsimi este de doar 4-5% (față de 15-25% din produsul industrial).
O altă diferență este temperatura. Înghețata artizanală se servește la temperatura de 12 - 13 grade, în timp ce înghețata industrială este servită la 18 grade. 
Dar să nu mă întind...
sursa inintalia.virgilio.it
Cine a trecut prin Italia, faimoasă prin sortimentele sale de înghețată, știe despre ce vorbesc.  
În fine...

Aici în Saigon am descoperit o înghețată americană despre care nu știam nimic. În general evit înghețata asta dulce și untoasă, cupă de colesterol și diabet la preț de masă la restaurant. Iar Asia este plină de branduri americane în domeniu.
Numai că, zilele trecute, într-un centru comercial din Saigon am dat peste Bud's:
Una dintre cele mai bune înghețate din lume 
(Time Magazine)




Bud's Icecream of San Francisco, Vincom Saigon

Povestea Bud's sună cam așa:

În 1932, Bud Scheidelman și vărul său Alvin Edlin s-au angajat la o gelaterie unde lucrau după orele de școală. Primul loc de muncă le-a marcat destinul. Ulterior, și-au deschis propriul magazin de înghețată.
Când a izbucnit cel de-al doilea război mondial, ambii s-au înrolat în armata americană, părăsind temporar îndeletnicirea lor care devenise între timp o adevărată pasiune. În 1946, la încheierea războiului, Bud și Alvin au deschis un nou magazin Bud's Ice Cream în San Francisco iar la mijlocul anilor '50, când a apărut concurența exact peste drum de ei, Alvin a fost forțat să ia o decizie cu privire la viitorul afacerii. A decis să extindă Bud's Ice Cream, punând accent pe creșterea calității prin folosirea celor mai bune și mai proaspete ingrediente. Sloganul lor a fost și rămâne: "Cele mai bune ingrediente și mult mai mult din ele".


Așa că, încrezătoare, m-am lăsat și eu cucerită de gustul lor. Mi-a plăcut, deși nu pot zice că este chiar cea mai bună înghețată din lume.

Cei care mă citiți din Statele Unite ce părere aveți?
Știți mai multe despre această marcă?

Vă urez o săptămână frumoasă, cumpărați-vă un desert care vă place (ceva să vă îndulcească sufletul!), iar eu vă propun melodia potrivită aici.





   


















duminică, 17 februarie 2019

Întunecare...

Zilele trecute am descoperit o carte pe care mi-am propus să o cumpăr cât pot de repede. Autorul este francez și este destul de cunoscut.
Avantajul atunci când cumperi cărțile în format electronic este că o poți face de oriunde în lumea asta și cu costuri mai mici. Iar dacă cunoști câteva limbi străine, constați că versiunile traduse variază și ele ca preț. În cazul meu, traducerea în română era cea mai ieftină.
Așa că mi-am zis (ca în sceneta lui Dan Mihăescu): Avantaj eu!
Și am descărcat cartea pe kindle. Fără să mai cer în prealabil un extras, așa cum fac de obicei, ca să fiu sigură că îmi place stilul, abordarea, subiectul.
Dar...stupoare! 
Traducerea se prezintă ternă, fără poezie, fără ritm, cu cuvintele luate din dicționar așa, la "prima mână", ca să nu solicite intelectul. Pare făcută de cineva care cunoaște bine limba franceza iar în română stăpânește vocabularul de bază, fără metafore ori subtilități lingvistice de exprimare. Acest cineva a tradus cartea (splendidă în limba originală!) luând din dicționar primul sens al cuvintelor (cel mai uzual, posibil tehnic), fără a căuta armonia lor în frazele pe care le alcătuia.
Iar unde există în roman o intervenție cu nuanță de vulgaritate a vreunuia dintre personaje, traducerea noastră depășește imaginația! Acolo traducătorul își arată mușchii.
Unde sunt valorile noastre? Traducătorii noștri de altădată? Cei care erau ei înșiși scriitori? 
George Volceanov 
(fotografie de Radu Sandovici; sursa ziarul Metropolis)
"Traducerile bune se găsesc la câteva dintre editurile importante, care pun preț pe asta și au redactori de carte foarte bine calificați. Dar sunt și edituri care scot carte de dragul de a o publica și de a face bani."

(articolul integral îl găsiți  în ziarul Metropolis   
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-volceanov-traducerea-a-devenit-un-drog-un/ )


Îmi aduc aminte acum mulți ani când l-am citit pe Marquez. 
În italiană era corect, acurat, curgător și simplu. 

Gabriel Garcia Marquez (DW)
În română era... Marquez! Îi auzeam vocea în frazele cu înflorituri, simțeam căldura înăbușitoare a locurilor descrise și parfumul florile cățărătoare. O lectură în oglindă a sufletului său, a mentalităților și superstițiilor locale, a spiritului unui popor. Nu era o traducere, era o narațiune direct în limba română. 
O experiență aproape mistică...

Ce este însă de făcut când dăm peste ignoranță și superficialitatea?
Căutăm profunzimea, sensibilitatea, talentul.
Ne întoarcem la clasici.
Antidotul meu în acest caz a fost ... Cezar Petrescu.
Mai precis, romanul Întunecare.
Nu vi-l voi prezenta și nu voi scrie despre autor. Dacă vreți detalii, biografie și critică vă sfătuiesc să citiți un excelent articol aici. 
Mă voi limita la câteva citate care m-au făcut să uit opacitatea lingvistică a unor scrieri moderne și a unor traduceri nepricepute (sau neinspirate).


"Nu se cunoșteau. Poate nici nu se văzuseră vreodată. Erau totuși apropiați, măcar prin această mare nefericire comună."

"Tăcerea era între dânșii, din nou impenetrabilă și indiferentă, cum e între toți oamenii, ronțăită de tic-tacul mărunt al ceasului pe masă, la căpătâi, de șiroitul ploii în streașină."

"Ploaia curgea purtată în pale de vânt."

"O boală rusească: să iei sufletul, să-l storci, să-l învârți, să-l torturezi până rămâne o biată cârpă cu urmele degetelor pe el."


Ce voce a completat tabloul de epocă? Ce melodie vă propun?
Maria Tãnase
Ca să vă satisfaceți curiozitatea dați un click aici.

Vă doresc o săptămână frumoasă.
















duminică, 10 februarie 2019

Anul Porcului

Saigon, Vietnam
Am intrat în Anul Porcului! 

Porcul este al doisprezecelea animal al zodiacului. Potrivit unei legende, Împăratul de Jad a stabilit această ordine în funcție de momentul în care fiecare animal a ajuns la ospățul său. Porcul a întârziat fiindcă a dormit peste măsură.
Saigon, Vietnam
O altă poveste spune că un lup i-a distrus casa. Așa că porcul a fost nevoit să și-o reconstruiască înainte de a pleca spre banchetul împăratului. A ajuns ultimul și a ocupat, cum era firesc, al doisprezecelea loc.
Porcul este, de asemenea, asociat cu ramura pământească (地支-dì zhī) hài (亥), și orele 9-11 din noapte. 
În ceea ce privește yin și yang (阴阳 -yīn yáng), porcul este yin. 

Saigon, Vietnam
În cultura chineză (și nu numai), porcii reprezintă simbolul bogăției.
Fețele lor dolofane și urechile mari aduc prosperitate.
împletituri din frunze de bambus - Saigon, Vietnam
Fac parte din această zodie considerată norocoasă persoanele născute în anii 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019. Sunt persoane realiste, pline de energie și entuziasm.
Saigon, Vietnam

Lor, dar și celorlalți, născuți în alte unsprezece zodii asiatice, un călduros LA MULȚI ANI!
Saigon, Vietnam

Saigon, Vietnam




Și, ca să și noi fim în temă, vă propun o poveste frumoasă care ne-a încântat multora dintre noi copilăria (eu o aveam pe diapozitive) și care poate reușește să îi facă să viseze și pe copiii noștri ultramoderni: 
"Povestea porcului" de Ion Creangă (click aici) 
O săptămână frumoasă!


Cu sau fără?

Vorbeam deunăzi cu niște tineri (nu chiar așa de tineri nici ei, ci mai tineri ca mine!) despre mode, gusturi, personalități ale epoc...