De frumusete te saturi in patruzeci de zile; de caracter frumos nici in patruzeci de ani (proverb turcesc)

MEGHAN MARKLE -sursa Funweek

ALESSANDRO GASSMANN - sursa Il sussidiario.net

Am citit zilele acestea două articole care m-au impresionat și m-au pus pe gânduri.

Unul despre Meghan Markle, nou-intrată în familia regală a Marii Britanii, protagonista indiscutabilă a unei nunți pe care am urmărit-o cu pasiunea unui copil pentru povești cu prinți și prințese. O actriță americană pe care o dorim toți modernă, feministă dar o criticăm fiindcă nu se adaptează protocolului de curte și preferă espadrilele, sau nu își pune ciorapi de mătase pe călduri înăbușitoare. Pentru că, la urma urmei, ne plac mai mult prințesele care arată a prințese decât prințesele fete obișnuite care își aranjează bretonul în timp ce directorul vreunui muzeu le explică istoria unui tablou renumit sau a unui exponat de prestigiu.

Al doilea articol se referea la actorul italian Alessandro Gassmann. 

Vittorio Gassman

Fiul lui Vittorio Gassman, unul dintre monștri sacri ai scenei italiene, a călcat pe urmele tatălui său cu modestie și multă muncă, și-a construit o carieră în ciuda criticilor care îl priveau ca pe un simplu băiat cu pile. 

Astăzi este foarte apreciat de critica de specialitate și extrem de iubit de public.

De unde până unde paralela mea?

Paralela pleacă de la ideea de frumusețe exterioară, de la ceea ce noi numim aparență și toată viața încercăm să o depășim, să pătrundem în spațiul real în care găsim caracterul unei persoane, adevărul unei existențe. Fiindcă ceea ce este cu adevărat important nu e declarația de intenții a unui om, ci ceea ce face el zi de zi și, mai ales, cum este perceput de colaboratorii săi apropiați, de oamenii de încredere, de cei cu care vine în mod obișnuit în contact.  

Meghan Markle, mireasa naturală și emoționată din transmisia BBC, se pare că se transformă într-o scorpie. Cel puțin așa susțin ziarele. După ce a încercat forțarea unui protocol privind diadema de purtat în ziua nunții (situație rezolvată de regină cu un răspuns sec: Meghan nu poate obține chiar tot), a reușit să semene zâzanie între frați (William și Harry au anunțat că își vor împărți activitățile de binefacere, fiecare dintre ei cu propria echipă și gestiune separată), iar colaboratorii ducesei de Sussex își dau rând pe rând demisia. Ea și Harry și-au pierdut al treilea asistent personal în cele șase luni care au trecut de la nunta regală.

Întâi a fost Lane Fox, timp de cinci ani omul de încredere al prințului Harry. A urmat Samantha Cohen, secretar privat al familiei timp de 17 ani. Iar zilele acestea Melissa, o figură fundamentală, întotdeauna în spatele lui Meghan, un om capabil să rezolve probleme de ultim minut precum pretențiile  ramurii contestatare din familia lui Meghan.

sursa: Rai Com SpA

Alessandro Gassmann, ca protagonist al unui serial polițist ambientat în sudul Italiei,  a filmat pentru o lungă perioadă de timp în orașul Napoli. Și-a respectat echipa, a fost punctual la lucru, modest și respectuos cu locuitorii care trebuiau să suporte învălmășeala creată de prezența unei echipe cinematografice în cartierul lor.

Ce a declarat după această experiență de luni și luni de filmare pentru serialul I bastardi di Pizzofalcone?

"Napoli este un oraș ce nu trăiește depresia care caracterizează această perioadă a vieții noastre culturale, sociale și politice". 

Napoli, Teatro San Carlo

Napoli, spune el, "este un oraș plin de viață, cu un număr infinit de evenimente culturale și o bogăție teatrală pe care o visăm în altă parte, cu săli care  continuă să se deschidă cu energie și pentru energii creative și de calitate". 

Cafea la Gambrinus, sursa- La Repubblica Napoli

Pentru Gassmann "Napoli, dintotdeauna, a trăit în situații de criză, prin urmare este pregătit să transforme negativul în pozitiv. Dacă ar trebui să aleg unde să trăiesc, aș alege cu siguranță aici."

Răspunsul la comportamentul celor doi?

Sursa Daily Express

Fără a da declarații, doar prin intermediul unor  surse neoficiale, unii dintre colaboratorii lui Meghan Markle au lăsat să se înțeleagă că este greu de lucrat cu ducesa de origine americană. Alții, au fugit mâncând pământul, renunțând la o situație materială deosebit de avantajoasă.

Gassmann cu De Magistris, sursa- Napoli Today

Napoli prin primarul său, Luigi de Magistris, a decis să îi confere actorului Alessandro Gassmann cetățenia onorifică a orașului de la poalele Vezuviului, ca o atestare publică a sentimentelor sale de prietenie, stimă, admirație și afecțiune. S-a dorit în mod ferm să se consolideze, oficial și indisolubil, legătura profundă dintre orașul nostru și Alessandro Gassmann.

Ce poate fi mai frumos de atât pentru un om frumos?

Vă doresc un început bun și o săptămână cu oameni (caracterial) frumoși!

Iar ca să vă meargă bine, un tribut muzical. Unul  dintre marii artiști ai orașului, unul dintre cei mai buni muzicieni ai Italiei: click aici https://www.youtube.com/watch?v=81pIF0VSfMo

P.S. Numele Gassmann apare scris în postarea mea în doua feluri. Nu, nu am greșit. Este corect asa cum este scris pentru fiecare dintre cei doi actori.

În timp ce tatăl Vittorio a pierdut un n se pare printr-o transcriere greșită în pașaport, fiul Alessandro a revenit la numele de familie original. 

Nord și sud...în Vietnam

Nord și Sud este o carte scrisă de Elizabeth Gaskell. În 2004, BBC a ecranizat-o într-o miniserie care s-a bucurat de un succes extraordinar. Uitați-vă la chipurile actorilor și veți înțelege. Iubirea aceea englezească aprinsă, exprimată cu gesturi subtile și priviri pătrunzătoare și condimentată cu câte o ieșire pasională. Adică cam tot ce ne place nouă femeilor, de la Jane Austen încoace. 

Bomboana pe tort: El. 

Sursa: Independent.ie

Richard Armitage, actor cu o prezență scenică extraordinară, cu voce adâncă și ochi expresivi. Tot ceea ce dă teatrul unui actor care se împlinește recitând în filme.

Povestea cărții (și a filmului) este, pe scurt,  următoarea:

Margaret Hale este fiica unui paroh din clasa mijlocie, o tânără care a beneficiat de o educație privilegiată, în satul său natal din sudul Angliei. Dar, atunci când tatăl său se hotărăște să se mute, este obligată să se adapteze la o viață nouă în Milton - un oraș din nordul Angliei, aflat în plină revoluție industrială.

sursa: BBC

Margaret este șocată. Este dezgustată de praful, gălăgia și proasta creștere a celor din Milton, de orientarea lor puternică către bani. Își îndreaptă atenția către cei exploatați, își arată în orice ocazie compasiunea față de muncitori. Când John Thornton, proprietarul carismatic al Marlborough Mills, devine "elevul" tatălui său, Margaret își exprimă dezgustul față de vulgaritatea și lipsa de educație a noii clase.

Cu timpul, atitudinea ei se va schimba, ca și viziunea asupra angajatorilor din noua clasă socială - în special asupra unuia care, în secret, este un mare admirator al său...

Merită!

În toate țările există un nord și un sud și fiecare se crede mai ceva ca celălalt.

În Vietnam unde a fost și un război aprig între ei, vă puteți singuri imagina!

Zilele trecute m-am certat cu o vietnameză. E mult spus m-am certat cu ea căci, de fapt, m-am certat singură.

Așteptam autobuzul de școală și în stația de lângă bloc, unde ar fi trebuit să oprească, nu era spațiu suficient de manevră. Staționau câteva mașini cu părinții unor copii sau cu dădacele lor. Asta fiindcă unii dintre ei nu au timp de odrasle și trimit pe cineva din personalul lor domestic să îi aștepte. Iar doamnele cochete stau în mașină să nu se obosească sau să se ude (ca mine!) dacă afară a început între timp răpăiala tropicală.   

Autobuzul neavând unde să oprească i-a dus pe copii mai departe pe stradă, în dreptul unui șantier. 

Mică paranteză: Aici totul este șantier pentru că au fonduri și construiesc zgârie-nori într-o veselie.

Și ce face una dintre cucoanele vietnameze, o tipă cu ochi mici și voce stridentă?

Începe să filmeze scena cu telefonul ca să trimită societății de transport proba că locul ales pentru oprire este periculos. 

Acum, pe undeva are dreptate dar, dacă vrei să îți aperi cauza (adică schimbarea stației) trebuie să o faci cinstit. Nu poti spune că transportatorul a greșit când a ales punctul de oprire și nu e loc de staționare când, de fapt, stai tu cu mașina pe el. 

Asa că am încercat să îi spun că, mai întâi, ar trebui educați părinții.

Și ea care, în general, se străduie să-mi răspundă la salut, m-a ignorat. Adică, vorbeam singură. 

Iar la sfârșit uitându-se, cum zicem noi românii, în lemne, a concluzionat că este extrem de periculos pentru copii ceea ce se întâmplă.

Am și eu de-acum o vârstă și când cineva mă trimite așa la plimbare îmi pun niște întrebări. Am exagerat cu observațiile, pare că dau lecții altora?

Probabil că fața mea exprima multe din moment ce o altă mămică, vietnameză și ea, s-a apropiat de mine și mi-a zis încet: "Nu vreau să par rasistă, n-am nimic cu nimeni, dar sunt născută aici în sud și eu în ăștia din nord nu am încredere".

Am zâmbit larg. Așa am aflat și eu că

doamna cu butucul (adică cea care "se uita în lemne", dar mi-a venit in cap personajul din Twin Peeks) era din Hanoi.

Și m-am gândit la nordul și sudul unei țări, la neînțelegeri și contradicții.

Și mi-am propus solemn ca altădată să tac fiindcă, la urma urmei, nu schimb nimic și mă simt tot eu vinovată. Vorba înțelepților chinezi:

 O săptămână frumoasă!

P.S. De data aceasta romantic 100%. click aici

https://www.youtube.com/watch?v=d74j648re1Q

Depresia de iarnã

autor Erin Hansen, pictor expresionist

La începutul lui septembrie am vorbit despre emoții de toamnă. Sau, astenie. Poezia lui Nichita, muzica lui Alifantis și rechizitele școlare ca antidot al depresiei. 

Dar toamna este doar începutul, o simplă tranziție de la vară la iarnă. 

De-abia am început coborârea spre frig și întuneric. Suntem doar în noiembrie!

sursa: Pinterest

Optimiștii vor spune că mai avem un pic până la Crăciun când facem sarmale și ne îmbrăcăm în roșu, culoare pozitivă prin excelență.

Roșul, se știe, este considerat un stimulent general, el provoacă, mobilizează, incită la acțiune, induce vitalitate, curaj și încredere în sine. Fiind o culoare caldă, puternică, intensă, energizantă, este indicată în cazul asteniei, dar și a răcelii sau gripei, a durerilor reumatice, a anemiei.

Sursa: Adevãrul

Toate bune, nimic de contestat, vor replica pesimiștii. Doar că sărbătorile reprezintă UN MOMENT dintr-un lung sezon de frig și izolare afectivă.

Depresia de iarna este cel mai des legată de scăderea volumului de lumină, scurtarea zilelor și lipsa mișcării fizice. 

sursa: CNN.com

Fie că vorbim de factori de mediu, sau psihologici (cei din străinătate care mă citesc știu mai bine decât alții semnificația cuvântului dor), tristețea vine și pune stăpânire pe tot. Și atunci ce-i de făcut?

Am citit niște materiale interesante pe această temă și vă propun câteva soluții. Unele sunt surprinzătoare, altele clasice. 

1) Înconjurați de "verde" 

Un studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Universitatea de Stat din Washington a arătat că plantele nu doar ameliorează calitatea aerului, ci și măresc abilitățile de studiu, ridică nivelul de atenție, îmbunătățesc concentrarea, diminuează stresul, duc la creșterea productivității. Conform cromoterapiei, culoarea verde dă energie și calmează anxietatea.

2). Băi aromatice cu rozmarin Starea proastă și apatia pot fi îndepărtate cu o baie la care ați adăugat câteva picături de ulei esențial de rozmarin diluat într-o lingură de miere sau lapte. Este o rețetă simplă care permite distribuirea uniformă a uleiului în apă și, prin urmare, valorificarea la maximum a proprietăților sale de tonifiere și stimulare a circulației.

3). Full de vitamine 

Dacă simțiți în mod nefast schimbarea sezonului, va fi cu siguranță benefică o creștere a aportului de vitamina C și vitamina B6. Sunt cele care reglează metabolismul energetic, prin urmare deosebit de utile în cazul oboselii fizice și mentale. În plus, vitamina C (citrice, kiwi) fortifică sistemul imunitar, în timp ce B6 (linte, cereale integrale, ouă, banane) stimulează funcțiile creierului.

Dacă nu se ajunge la doza zilnică necesară, specialiștii recomandă și integratorii alimentari.

sursa: doc.ro

4). Automasajul

Toamna, pielea are nevoie de un impuls de vitalitate adică, simplu spus, de un aport major de oxigen. Pentru a i-l furniza, ajutând astfel  regenerarea celulară, o metodă eficace ar fi masajul cu cremă sau ser. Linda Rinaldi, facialist, explică cum se face: «Pornind de la baza gâtului, strângeți ușor pielea între degetul mare și celelalte degete, continuând cu mișcări simple dinspre interior spre exterior și în direcție mereu ascendentă».

Sursa: știri tvr

5). Combaterea sindromului de lene

Plimbarea în pas vioi, pedalarea timp de cel puțin o jumătate de oră, tonifică nu numai corpul, ci și spiritul. De fapt, în timpul unui exercițiu fizic, organismul produce endorfine, adică acele proteine prietenoase care ne scapă de frică, anxietate, depresie. Reglează anumiți hormoni și creează bună dispoziție. Fericire și relaxare.

Aceleași efecte, uneori chiar amplificate, se obțin cu dans sau cu o sesiune de gimnastică aerobică.

Sfaturile sunt multe, eu am extras câteva mai interesante.

Scenă din filmul Sunetul muzicii

Dar dacă am încheiat cu fericirea, eu personal mă gândesc și la o prăjitură de ciocolată, la puțin ardei iute într-un sos, la un suc de morcov cu ginseng, la o melodie de dragoste, la un film romantic, la o îmbrățișare dragă, la o mângâiere pe păr, la o adiere de parfum bun.

Voi la ce vă gândiți? 

Aștept eventuale răspunsuri aici, în cafeneaua noastră virtuală. Pe Facebook discutăm altele.

alexander-liberman-coco-chanel-paris-1951-courtesy-howard-greenberg-gallery

"Fericirea nu e altceva decât parfumul sufletului tău."

(Coco Chanel)

Pentru porția săptămânală de fericire muzicală, click aici

Un început bun!

PLEDOARIE...

Cine visează în timpul zilei știe multe lucruri care îi scapă celui care visează doar noaptea (Edgar Allen Poe)

Zilele trecute am intrat in librăria Fahasa din centrul Saigonului. Librărie mare, pe trei etaje. La parter cărți de toate felurile și în mai multe limbi. Dacă înaintea vizitei președintelui Franței tronau pe rafturile centrale volume, mai mult sau mai puțin noi, în limba lui Balzac, astăzi locul a fost ocupat de beletristica în limba germană. Nemții se pregătesc să deschidă un institut cultural și finanțează tot ce îi poate promova. Nu știu câți vietnamezi, dintre care mulți francofoni, citesc cărți de Gustave Flaubert în versiunea germană. Cred că nu prea mulți pentru că de la o vizită la alta observ volumele noi și strălucitoare, cu titluri lungi cât o jumătate de pagină, tot mai prăfuite. Cert este că francezii au fost puși undeva într-un colț, aproape de cămăruța în care femeile de servici își iau masa.

Iar eu ca europeană francofonă ce sunt, mă încăpățânez să dau o raită, deranjând cucoanele adunate acolo. Și uite așa am luat o cărticică și am deschis-o. Am rămas fascinată. Fraze simple și curate, ritm poetic. Părea o poveste de dragoste. 

Autorul, Pierre Bordage, aveam să descopăr umblând prin internet, este scriitor de science-fiction, adică genul pe care l-am evitat mereu precum un depresiv evită întunericul.   

Când mă gândesc la toate cărțile pe care le mai am de citit, am certitudinea că sunt încă fericit. (Jules Renard)

M-am gândit la câte cărți sunt pe lumea asta, câți autori extraordinari și câte mijloace avem să le putem citi. Costă scump? 

Avem kindle, aparatul (ebook) de la Amazon, care poate îngloba până la zece mii de volume. Așa putem cumpăra și descărca rapid cărțile în varianta electronică, la prețuri mai mici, uneori la jumătatea celor publicate pe hârtie. În loc să ne lamentăm că mijloacele tehnice din zilele noastre ne prostesc și, în același timp, că tăiem păduri întregi pentru hârtie, luăm ce este mai bun din ce avem. Nu mai tăiem copacii și putem călători oriunde în lumea asta mare având cu noi o bibliotecă.

Partea cea mai frumoasă a literaturii este să descoperi că dorințele tale sunt universale, că tu nu ești singur sau izolat. Tu aparții. (Francis Scott Fitzgerald)

Important este să continuăm să citim, să ne dezvoltăm spiritul și sensibilitatea. Suntem un univers creat din culori, întunericul nu dă naștere decât la mucegai.

Nu citiți așa cum fac copiii, pentru a vă distra, sau precum ambițioșii, pentru a vă instrui. Citiți pentru a trăi. (Gustave Flaubert)

Aceasta este ideea și vom descoperi că nu citim spre a uita de necazuri și de viața reală ci, dimpotrivă, spre a ne reapropia de destin și de a fi conștienți de drumul nostru. Este o putere ascunsă pe care nu o sesizăm la prima vedere dar pe care o simțim pe tot parcursul nostru.

Daca am reuși să îi molipsim pe cei din jurul nostru cu boala cititului, poate nu am mai auzi fraze ca cea spusă, într-un tren din Italia, de o doamna bine unei fete frumoase ca o actriță care tocmai i se așeza alături: "Eu lângă o negresă nu stau!"
Deci, haideți să citim!

Ziua de astăzi nu e decât o zi oarecare printre celelalte zile care vor veni, dar ce ți se va întâmpla în toate zilele care vor veni depinde de ceea ce faci astăzi. 

(Ernest Hemingway)                         

P.S.1 Vă propun să uităm de absurdul și provincialismul unor idei și să ascultăm un grup frumos. Tare frumos! (click aici)

P.S.2 Și vă mai propun ceva. O nouă pagină. Terapia prin cultură: Pierre Bordage, un literat laic ancorat în misticism (click aici)

O săptămână frumoasă!

Excepțional

Foarte des aud acest cuvânt: excepțional. O persoană excepțională, un loc excepțional, o mâncare excepțională.

Nu este singurul tic verbal al nostru, mai sunt și altele.

De exemplu, cuvântul prieten. Una două ți se zice despre orice cunoscut: "Este un prieten de-al meu". Toți sunt prieteni cu toți așa că nu mai știi cine este doar o cunoștință, o întâlnire trecătoare, un moment din viață.

Pe vremea mea, cum ar spune bunică-mea, când prezentai pe cineva drept prieten lăsai să se înțeleagă că este vorba despre un al doilea eu, despre cel (sau cea) cu care ai împărțit bune și rele și care te cunoaște uneori mai bine decât cineva din propria-ți familie.

Dar asta este. Astăzi am devenit toți prieteni, fanii cuiva, o mare familie în Facebook, Twitter sau Instagram.

Poate nu e rău, poate așa trebuie să funcționeze lumea modernă, să urmeze un anumit destin de socializare, să se îndrepte către un orizont despre care noi nu știm nimic, către o țintă pe care nu o intuim încă. Poate fi vorba despre un sfârșit de eră, de o cădere, de o civilizație dispărută.

Sau, de ce nu, poate însemna o separare a apelor, un început, o ascensiune.

Depinde de fiecare în parte și de toți ca întreg, de valorile și de dragostea noastră pentru frumos să transmitem ceva. Așa cum au făcut-o părinții și bunicii noștri, cei care erau simpli și direcți, care duceau cu ei prin viață cel mai de preț bagaj: bunul-simț. De aici pleca totul: înțelegerea, respectul, dragostea, compasiunea.

sursa: Radar de Media

Dacă vreți să vă delectați pe această temă, rupeți-vă un pic de lumea exterioară, faceți-vă un ceai sau o cafea și urmăriți-o pe Maia Morgenstern la Mic dejun cu un campion. (click aici)

Tatăl Maiei obișnuia să spună că evreii au 11 porunci. La cele zece care există în toate religiile ei au mai adăugat una: "Respectă legea locului unde trăiești, unde visezi, unde mănânci o pâine".

Ce frumos, nu? Sau excepțional?

P.S. muzical. Pentru că am vorbit de părinți, de bunici, de dragoste, vă propun la început de săptămână o frumoasă poveste pe muzică. 
(click aici: https://www.youtube.com/watch?v=2lIslrAYavE)

O săptămână frumoasă!

  

Anii tinereții

Sursa: Becoming Minimalist

Am citit deunăzi pe Facebook întrebarea: Ce ai face dacă te-ai putea întoarce în trecut?

Doamnele din grup au răspuns fiecare în funcție de propria-i experiență, de dărnicia sau duritatea cu care viața le-a tratat. Toate însă au făcut-o cu delicatețe și toate au comentat răspunsurile cu sensibilitate.

Da, există și astfel de grupuri. 

Să nu mă îndepărtez, însă, de la subiect. Am această tendință naturală de a despica firul în patru, a-l împleti și, mai apoi, a-l adăuga la rever. Glumesc...

La ce m-am gândit eu când am citit întrebarea? 

La o romanță celebră. Și la Ioana Radu.

Mai precis: "Aș vrea iar anii tinereții" (click aici)

M-am gândit că de foarte multe ori în viață  răspunsurile le aflăm într-un roman sau într-o poezie. Ori într-o romanță.

În această melodie simplă care s-a născut din dorința de a ne tângui pe un alt ritm decât cel oriental, grecesc sau turcesc, să ne găsim alinarea în dificultăți, să ne plângem nostalgia din depărtări.

sursa: radioromaniacultural.ro

Romanța adevărată, cea în care vocea era acompaniată de orchestră (și nu invers) a cunoscut sublimul prin creațiile lui Ionel Fernic ("Îți mai aduci aminte, doamnă?"), Ionel Băjescu Oardă ("Mândra mea de altădată"), Alexandru Leon, Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Elly Roman și mulți alții.

Romanța era șansoneta noastră.

Numai că dacă în școala franceză de aici copiilor, mici și mari, li se pun melodiile lui Charles Aznavour și li se vorbește de Gilbert Bécaud, în România se uită. Puțin câte puțin. Totul: istoria, cultura, tradiția. Oamenii care au făcut istorie și cei care au creat cultură.

Nu se mai vorbește de artiștii de odinioară pentru că sunt depășiți și totul trebuie adaptat, transformat și interpretat în cheie nouă.

Reascultați-o pe Ioana Radu în melodia de mai sus. Vi se pare vocea ei fără strălucire sau interpretarea depășită?

sursa: ArtPhotoLimited

Haideți să îl ascultam și pe Charles Aznavour cu succesul lui dintotdeauna "Emmenez-moi" (click aici)

sursa:Viva

Așa cum spunea marele nostru artist Marin Moraru, noi suntem ce sunt amintirile noastre...

Floarea Vietnamului

sursa: BBC.com

Am locuit șase ani in China. Fiecare prânz sau cină într-un restaurant începea cu o ceașcă cu ceai fierbinte (de crizanteme, oolong etc). În cazul unui refuz, fără presiuni și insistențe, ți se oferea un pahar cu apă caldă. Chiar dacă comandaseși bere sau vin. Chiar dacă afară temperatura înaltă și umiditatea excesivă transformaseră orașul într-o uriașă saună. 

Obiceiul de a bea apa, dacă nu caldă măcar la temperatura camerei și de a elimina gheața chiar pe timpul verii, a devenit aproape un reflex. Eu beau cald dimineața, la prânz, seara, oricând și oriunde. Chiar dacă la Saigon sunt 36 de grade si ne topim...

Un obicei care, bineînțeles, îi lasă muți de uimire pe vietnamezi. Cel puțin pe ai mei din sud, saigonezii cei de toate zilele. 

Aici totul este rece, cu gheață cât cuprinde. 

Duce sau nu duce stomacul, asta este partea a doua.

Oricum, rece să fie. E valabil și pentru ceaiuri. Prima dată când am comandat un ceai din plante mi l-au adus aproape congelat.

Prin urmare, nu mi-am mai făcut iluzii că ar exista în această țară  vreo legătură specială cu natura vindecătoare, că cineva ar apela la medicina tradițională cu încrederea din China în miracolele naturiste, sau că profesioniști ai unei discipline alternative s-ar dedica studiului și practicii ei.

Ei bine, dragii mei, am greșit. Mea culpa!

"Floarea de lotus înflorește cel mai frumos din cel mai adânc și mai consistent noroi ".

În cultura orientală lotusul simbolizeazã iluminarea spirituală și renașterea. Cu rădăcinile înfipte în fundul mâlos al apei, în fiecare noapte se scufundă în adâncimi, spre a reînflori în dimineața următoare cu petalele sale cerate fără nicio urmă a trecerii prin murdărie.

Un ciclu zilnic, incredibil, de viață și de moarte, o renaștere bruscă, imaculată, aproape spirituală. Un parcurs care sfidează logica.
În cultura budistă și în cea egipteană, floarea reprezintă Universul. Se povestește deseori că zeii și zeițele erau așezați pe tronuri de lotus, iar Buddha a apărut pe un lotus plutitor. 

sursa Vietnam-online

Lotusul este floarea națională a Vietnamului.

Se vinde în piețe și pe marginea drumului, se oferă la orice sărbătoare, este descris în cântece tradiționale și poezii de dragoste.

Și...

BITEXCO FINANCIAL TOWER, HoChiMinh City (Saigon)

...se construiesc clădiri în forma sa.

Mergând pe firul logic, am descoperit ceaiul. Servit cald.

Bun pentru digestie, reglarea tensiunii, îmbunătățirea circulației sanguine și pentru multe alte afecțiuni. Fiecare părticică a sa (rădăcină, floare, semințe) previne, vindecă, ajută, liniștește, relaxează.

Așa că vă propun o nouă pagină De prin lume: Vietnam (8) - Fito Museum Saigon 
(click aici )

Chiar dacă de cele mai multe ori asociem ceaiul cu lectura, credeți-mă că va veni momentul când îl vom aprecia și în alt context.

Căci:

“Marile povești de dragoste încep cu șampanie și se termină cu un ceai de plante”. (Honoré de Balzac, 1799–1850)




Lectură plăcută!



P.S. (muzical) click aici: https://www.youtube.com/watch?v=yuWBj4PgSTo