sâmbătă, 29 februarie 2020

Fii sigur de tine...

Nu am fost niciodată un copil agitat. Dimpotrivă, unde trebuia să stau o făceam fără probleme și mârâieli. Ca în poezia lui Arghezi: "Unde-l pui acolo șade,/ Că e tare cumsecade." (*)
Dar aveam și eu momentele mele de mișcare și mă apucau tocmai când bunică-mea avea cea mai multă treabă. Drept pentru care auzeam șuierându-mi pe la urechi fatidica frază: " Da' stai odată locului". Și mă conformam, nu din frică că nu aveam de ce, ci pentru că eram...cuminte.
Astăzi nu mai există această noțiune. Sau dacă există e lipsită de conținut. Ba chiar e rușine să fii cuminte. Astăzi copilul nu mai este agitat, de nestăpânit, needucat. Nuuu...
Este un geniu, peste nivelul tuturor. Se plictisește pentru că îi depășește în IQ pe toți ceilalți: copii, învățătoare și restul cadrelor didactice. În cel mai rău caz putem spune că este hiperactiv.
Se spune că e altă generație, mult mai tehnologizată decât eram noi, noi cei care astăzi le punem la dispoziție tableta și celularul căci altminteri de unde le-ar ști, că doar nu le-au avut în dotare la naștere!
Uitându-mă în jur, dar și în ograda mea, realizez ceea ce cred că toți observăm la un anumit moment și, mai devreme sau mai târziu, conștientizăm pe deplin: Copiii sunt oglinda noastră. Noi suntem nu numai călăuze pe drumul vieții lor, dar și modele de imitat și de urmat.
Iar comportamentul lor reflectă ceea ce spunem și facem, angoasele, limitele sau exagerările noastre.

Puterea de care dăm dovadă "stând locului" înseamnă și stăpânire de sine. Prin educație o obținem, ca adulți o desăvârșim. 
Postura corporală corectă, răbdarea de a sta așezat și a privi interlocutorul fără a te freca pe un scaun, a te juca cu inelul sau cu cerceii, a-ți plimba părul dintr-o parte în alta, reprezintă elemente cheie de succes. Profesional sau personal, la obținerea unui job sau într-o negociere.
Înseamnă stăpânire de sine, înseamnă siguranță, înseamnă echilibru.
Se  pot învăța și din manuale de dezvoltare personală dar e bine să existe și o bază de plecare.
Daca vă veți uita într-o comunitate de copii (grădiniță, școală, loc de joacă) veți observa că cel cuminte și educat impune respect chiar și micuților năzdravani.

Acestea fiind zise, am pus mai jos textul integral al poeziei lui Tudor Arghezi, Acul și ața. E frumoasă nu numai pentru copii.

În același timp v-am pregătit o surpriză: o nouă pagină de dezvoltare personală. 
sursa foto: Shutterstock
Am numit-o "Inspiră încredere". Prefer să spun încrezător (în sine) si nu sigur de sine pentru ca încrederea are o nuanță umană, un firicel de modestie fată de termenul siguranță. "Fii sigur" îmi rezultă pompos și agresiv. E doar o percepție personală.
Deci, STRATEGIA FERICIRII: Inspiră încredere (click aici)

Lectură plăcută. 

Cu drag, McL

________________________________________

(*)  Acul și ața  
               de Tudor Arghezi


Nenea Acul, țața Ața
Își pierdură dimineața
Pe un cot
De postav sau șeviot.
Nu prea știu porecla lor,
Pentru că nu sunt croitor.
Acul zise: – „Ce ai azi
De te-ncurci mereu și cazi?
Când te rupi și când te-nnozi
La un fir cu două cozi.”
Ața zise : – “Tu mi-o spui,
Când mă duci așa, haihui?
Ia mai bine ține-ți gura
Și fă drept împunsătura.
Văd că lucrul nu ți-e drag,
Coși de-o zi la un nădrag
Și nu te-am văzut în stare
Să pui niște buzunare.
Te-ai întors de-atâtea ori
De la bumbi la cheutori,
Și cu toate că ți-am spus
Că-i pui strâmb, mai jos, mai sus,
Ca un încăpățânat
Tu nici nu m-ai ascultat.


Și clientul și patronul
Au văzut că pantalonul
Încercat a treia oară
Tot îl roade
Și nu-i vine cumsecade.

"Ia nu te mai îngâmfa,
Lua-te-ar naiba să te ia,
Cine treaba nu și-o știe
Ia o altă meserie.”

Zise Acul : – “Stai nițel.
Cârpa-nfruntă pe oțel?
Te-am simțit de-o vreme, Ață,
Că ajungi cam îndrăzneață.
Altă treabă nu mai ai,
De te ții de mine scai?
Nu mai pot să fac un pas,
Că-mi dai una peste nas.
Numai să nu-ti pară rău.
Fii, mă rog, de capul tău.
Nu-i destulă o rușine,
Ca un maț c-atârni de mine?
Mult o să te mai rabd și car?
Parcă ți-aș fi fost măgar.
Nu vezi c-ai îmbătrânit?
Cicăleala te-a băbit
Și, din neagră, ai albit.
Tu ești ce fuseseși : Aţa?
Îți dă, uite, și mustața.
Când m-am însurat cu tine
Nu te săturai de bine.
Ai uitat, de când te-am luat
De pe ghem, că ti-s bărbat?”

– “Uite cine mă învață!
Îi răspunse țața Ață.
Un sfrijit, un găunos,
Încrezut bărbat frumos.
Uită și el că, la zor,
L-am primit, de milă, chior.
De m-aș lua după sudalme,
I-aș cârpi și două palme.”

La această sindrofie
A sărit dintr-o cutie
Acul bont cu gămălie,
Care nu se prea pricepe
Cât și celălalt să-nțepe.
Unde-l pui acolo șade,
Că e tare cumsecade.
Si s-a mai vârât să fie
Si o copcă mărturie.
Si un nasture, tiptil,
De cămașă de copil.
Mai pândea și-un crocodil
Cu gingiile căscate
Până pe la jumătate,
Gros în fălci și ascuțit :

Foarfecele de croit.

Dar când fuse de o dată
Cearta mai întărâtată,
A intrat, cum s-a făcut,
O mașină de cusut.


sâmbătă, 22 februarie 2020

Înger sau demon

Cu ani în urmă, într-una dintre călătoriile mele prin lume, am decis într-un tranzit prin aeroportul din Paris să îmi fac cadou un parfum. Se știe că în duty-free prețurile sunt mai mici și voiam să ies din rutina aromelor preferate cu ceva nou, original dar, în același timp, potrivit personalității mele. Mă rog, e cam mult spus, potrivit felului în care mă percep eu însămi. Căci, până la urmă, un parfum reprezintă nu doar o compoziție chimică din arome diverse, ci și un fel de alchimie a simțurilor și, de ce nu, a inimii. Ne dorim mereu ca un parfum să ne definească mai bine prezența într-un loc dar, în același timp, să nu dezvăluie chiar totul despre noi. Parfumul poate schimba cu succes starea de spirit a celui care îl poartă dar și a celor din jur. Ați înțeles, alegere complicată ce mai...
Așa că m-am pus pe căutat ajutată de o vânzătoare, o franțuzoaică très très chic.
Încercam toate aromele și când în sfârșit ajungeam la ceva să îmi placă atât de tare încât să îmi lumineze ochii, auzeam inevitabil: "Oh, Madame, este parfum bărbătesc."
La un anumit moment chiar m-a încurajat să îmi cumpăr unul, căci sunt destule femei care își doresc esențe puternice, considerate foarte fresh
Eu însă am rămas pe poziție. Una ca mine care preferă blugii și adidașii rochiilor vaporoase și pantofilor cu toc, care se machiază dimineața pentru întreaga zi și își ia doar rujul în poșeta plină cu tot felul de mărunțișuri necesare la nevoie, care în toaleta unui restaurant merge să se spele pe mâini și nu să își pudreze nasul, una ca mine, un asemenea personaj, e de dorit ca măcar parfumul să îl aibă feminin.
Așa că, înainte!
Și, când amândouă eram pe punctul de a abandona căutarea, ne-a apărut minunea.
Un parfum delicat dar în același timp penetrant, cu accente de ceai de iasomie, în nuanțe de acuarelă. Vânzătoarea aproape că mă îmbrățișa de bucurie. Nu pentru că era plictisită de căutare (la ora respectiva magazinul era gol), ci pentru că împreună "descoperisem roata". Înainte de a căuta esențele fii atent la denumiri. 
Înger sau demon. Cine ești? Cum te descrii? Esența unei căutări, enigma unei prezentări.

Asta a fost partea de...cum să o numim? Lifestyle? 
Apropo, dacă vă interesează cum să faceți deosebirea între un parfum original și unul fals, puteți afla amănunte foarte utile aici.

Un parfum care spune ceva despre tine, dar fără a dezvălui totul, mă duce cu gândul mai departe. 
La oameni. Adevărați sau nu, autentici sau sclavi ai aparențelor.
Sau:
Sursa foto: DHgate.com
Cu mască, fără mască.
Tot mai multe discuții se "încing" pe Facebook tocmai pe această temă. Masca pe care unii o poartă mereu și, spre deosebire de actori, nu o mai dau jos niciodată. Ba, mai mult, îi judecă și pe ceilalți cu aceeași măsură, nereușind să mai facă vreo deosebire între original și copie, autentic și fals. Iar dacă întâlnesc pe cineva care nu poartă mască, i-o atribuie ei. Iar eticheta e de obicei o frază: "Ei, lasă, că nu e chiar așa cum pare..."
Mulți spun că masca te ferește de lovituri, în fond cel real se ascunde iar ceilalți lovesc acolo unde nu doare. Alții răspund că masca te denaturează atât de mult încât, fără să îți dai seama, ajungi să reciți cu cei dragi, sã nu te mai recunoști în sentimente și acțiuni. Să te schimonosești în viața reală, cu oamenii adevărați.
Dar, aparent, nu suferi.

Voi ce credeți? Cu mască sau fără?

Vă propun o nouă pagină de dezvoltare personală: STRATEGIA FERICIRII - Cheia (in)succesului (click aici)












vineri, 14 februarie 2020

Sfântul Valentin pentru cei singuri

Astăzi este Sfântul Valentin. Da, cel cu inimioarele, cu îngerașii, cu baloanele. Dar și cel cu polemicile de tot felul (patriotice legate de Dragobete sau moralizatoare tip: "Iubirea se demonstrează tot anul, nu doar într-o zi").
Nu mai repet ce am scris odată și anume că Sfântul Valentin nu este o sărbătoare  păgână și nu a fost inventată de americani (cel mult comercializată de ei!). Povestea acestei zile este legată de un oraș italian și un sfânt ocrotitor al îndrăgostiților. Dacă vă interesează o puteți citi tot pe blogul meu, dând un simplu click aici.

Nouă oamenilor ne place să ne simțim iubiți. Indiferent cât de duri ne prezentăm sau cât ne prefacem de bine, acolo adânc în sufletele noastre există o colecție întreagă de balonașe roșii și pupături zaharoase. Și asta, haideți să recunoaștem, nu o putem simți și avea cu aceeași intensitate tot anul. Într-o zi da, dar tot anul balonașe parcă nu merge...
sursa foto 123RF.com
Așa că acest Sfânt Valentin ne leagă de lumea care iubește și ne conectează la borna pozitivă a bateriei noastre. Este o zi care exaltă frumusețea vieții, pacea, dragostea și armonia.

Și așa ar trebui să fie pentru toți. 
sursa Evening Standard

Chiar și pentru cei singuri.
Cum adică? 
Simplu. 

Când nu avem concretul, alegem spiritul. 
Spiritul acestei sărbători. Iubirea nu doar în ce primești, ci și în ce dăruiești. 
Cu alte cuvinte, dacă astăzi nu vei avea cutia cu bomboane sau florile dorite, dăruiește-le unei prietene. 

Așa a făcut o amică de-a mea. Singură de ziua iubirii a cumpărat un buchet de garoafe roșii pe care le-a oferit prietenei ei cele mai bune, o fostă colegă de universitate proaspăt divorțată și cu un copil de crescut.
În realitate, amica mea cumpărase bomboane fondante și un buchet de flori, dar fiindcă zahărul a fost dintotdeauna slăbiciunea sa, a dăruit doar florile și a păstrat pentru ea bomboanele. 
Concluzia? Cele două prietene s-au simțit iubite într-o zi plină de fluturași și inimioare și au serbat în felul lor Sfântul Valentin.
Acesta, cred eu, este spiritul unei adevărate Sărbători a Iubirii.


"Dacă ai un singur surâs în tine, dăruiește-l oamenilor pe care îi iubești."

(Maya Angelou)
Să fie cu noroc pentru cei singuri iar la anul... nu se știe!Buon San Valentino! 

Pentru coloana sonoră:

1. ceva un pic vintage (click aici )
2. preferatul meu (click aici)

Pentru cei care au citit și au comentat pe Facebook postările mele motivaționale, inaugurez o altă rubrică, separat, o Pagină de Dezvoltare Personală. Se numește Strategia Fericirii.
Voi cauta subiecte interesante, ilustrate de specialiști și dezvoltate și prin prisma propriei experiențe. Un alt subiect de dezbătut la cafeluță, cu pozitivitate și umor, fără încrâncenări și teoreme.
Daca vă place, vă aștept la discuții. Unde? Unde altundeva decât direct la rubrica cu pricina?
Haideți să sărim un pic din oala de ciorbă plină cu zarzavaturi de pe Facebook și de prin alte rețele de socializare.

Acolo punem ce ne place, aici discutăm cu ceaiul aburind în fața tastaturii.

vineri, 7 februarie 2020

Doar o părere

Fiecare individ are propriile sale ticuri verbale. Unii repetă "deci", alții "gen", iar cei mai mulți își exprimă mereu aprobarea cu un "corect". Voi reveni la acest "corect", căci mă enervează la culme cuvântul acesta de care nu se mai face un simplu uz, ci un adevărat abuz. Te simți ca la un examen atunci când îți expui punctul de vedere și celălalt te aprobă cu acest "corect" de parcă ar sta în spatele catedrei ca membru al unei comisii universitare. 
Dar există și ticuri verbale naționale. Îți dai seama de ele când un străin îți învață limba și reproduce expresii uzuale sau când îți citești autorii îndrăgiți.

Unul dintre ei, marele Ion Luca Caragiale, pune în gura personajelor fraza "Să fim serioși" cu variantele vremii sale sau cu adăugirile de rigoare ("monșer", neică etc).
E clar că expresia nu se mai folosește astăzi doar pentru a contrasta lipsa de rigoare, de seriozitate sau chiar prostia. Apare tot mai des când ne luăm prea în serios. Și atunci când o facem ne suim singuri pe un piedestal de unde judecăm pe ceilalți.
Iar în cazurile mai simple, întrerupem o conversație plăcută pe un subiect ușor de digerat la cafeluța de dimineață (o inofensivă bârfă de sezon!). 
Sursa foto: Hello Magazine
Cam așa mi s-a întâmplat acum câteva zile când m-am răsfățat un pic și am scris pe Facebook opinia mea despre cuplul Meghan/Harry. 
Ce s-a întâmplat? 
Nimic grav, doar că au apărut serioșii vieții noastre. Nu mulți, dar toți începându-și pledoaria (sau terminând-o) cu Hai să fim serioși.
O doamnă drăguță în poza ei pe Facebook scria că nu o interesează subiectul, că oricum ea nu are nimic de câștigat sau de pierdut din asta. 
Ok, mi-am zis în sinea mea, atunci de ce ai mai intrat in conversația noastră? Te-ai deranjat degeaba și ne-ai deranjat și pe noi. Nu ai văzut despre ce se vorbește? Dacă subiectul nu e interesant din punctul tău de vedere și nu îți aduce vreun avantaj, treci mai departe. 
Cum zice americanul:

Pe mine când nu mă interesează ceva nu pierd timpul pe acolo.
Alt serios din fire ne-a explicat cum stau lucrurile și cât de înguști la minte eram. Nu și-a spus părerea (probabil nu o avea și, vorba aceea, "De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere"), ci doar a criticat opiniile celorlalți. Bineînțeles, încheind cu Să fim serioși.
În contrast cu toată seriozitatea asta aruncată în dreapta și-n stânga, am găsit în aceeași zi în publicația Vanity Fair (Italia) comentariul lui Anthony Hopkins. Însoțea una dintre fotografiile sale.
sursa Vanity Fair Italia (#charliegraystudio)

"Just a bad old dude".

Dincolo de bad (rău, uneori folosit cu accepțiunea de urât), old (bătrân), dude (tip) există acest JUST.
Adică, DOAR. Doar un....

Dacă am folosi mai des acest doar (de exemplu "E doar o părere", "Sunt doar o persoană care ..." etc), poate am realiza cât reprezentăm cu adevărat în această lume. Am fi mai modești, mai atenți la ceilalți, mai înțelegători și, în final, mai buni.
Nu ne-am alimenta la infinit ego-ul nostru, ci ne-am disprețui un pic astfel încât în locul lăsat liber de propria mândrie să poată intra respectul nu doar de sine ci, mai ales, pentru ceilalți.
Sigur ar deveni un tic verbal dar, parcă, ar fi mai puțin deranjant în comparație cu celelalte, nu credeți?
E doar o părere... 


  


Trezire

Inaugurazione della strada ferrata Napoli-Portici, 1839  Zilele trecute cãutând o imagine care sã se potriveascã unui text, am dat peste luc...