TERAPIA PRIN FILM: Fetele din calendar

 

"Calendar Girls" este  o comedie inspirată de o poveste reală. 

În fiecare lună, gospodinele trecute de prima tinereţe dintr-un orăşel din Yorkshire se întâlnesc la filiala locală a Institutului Femeilor, care organizează activităţi de bun-gust, destul de interesante, de cele mai multe ori plictisitoare. Când soţul prietenei ei Annie se îmbolnăveşte de leucemie, Chris Harper, cea mai modernă şi mai îndrăzneaţă din grup, propune ca Institutul să strângă fonduri pentru achiziţionarea unei canapele noi la spitalul din orăşelul lor. Ideea lui Chris stârneşte iniţial indignarea doamnelor respectabile: un calendar în care 12 dintre ele să pozeze nud în timp ce udă florile, croşetează sau fac gem. Până la urmă, experienţa şedinţei foto se dovedeşte amuzantă şi chiar eliberatoare pentru timidele gospodine. Şi, spre surprinderea tuturor și mai ales a protagonistelor, calendarul devine un succes fulminant pe plan mondial, iar cele 12 doamne sunt chemate la Hollywood pentru interviuri şi conferinţe de presă. Dar, odată cu succesul, intervin şi schimbări radicale în vieţile lor, care pun la încercare prietenia dintre Chris şi Annie.

Filmul a fost realizat în 2003 (cum zboară timpul!!!), este în regia lui Nigel Cole și îi are protagoniști pe extraordinarii actori englezi Helen Mirren, Julie Walters, Ciaran Hinds, Philip Glenister, Penelope Wilton. 

O poveste frumoasă, cu accente de umor englezesc. Spun accente, pentru că nu se depășește o anumită limită, nu se iau în joacă sentimente, dureri ascunse sau nostalgii.

Este un mix de iubire, acceptare și speranță.

Un film care prin mesajul său îndeamnă la înțelegere și compasiune dar nu în mod pasiv ci cu bucuria trării cu adevărat a unor prietenii sau relații, activ, cu inspirație și umor.  Mereu și la orice vărstă.

Un film recomandat, zic eu, și în pandemie.

O terapie prin film, prin frumos, prin veselie. 

O evadare din cotidian care poate umple bateriile creierului și poate relaxa inima.

Mie mi-a făcut bine!

Vi-l recomand.

Iar dacă vă place și vouă Helen Mirren, atunci ați nimerit bine. Este spumoasă!  

(pentru vizionarea filmului online click: aici) 

Discurs laic...

Astăzi este Sfânta Paraschiva, marea sărbătoare ortodoxă a românilor.

Este Sfânta de la Iași. A noastră. A tuturor.

A început cu polemici, cu supărare, cu ură și cu dezbinare.

Ca tot ce facem de ani buni încoace. Iar supărarea s-a extins până la sfinți și la Dumnezeu în numele Căruia vorbim și de-o parte și de alta. Da, pentru că ne-am și împărțit în grupuri, în tabere de luptă. 

Noi. Noi cei care nu știm să ne comportăm unii cu alții, cu animalele, cu natura. 

Noi cei care ne vindem casa în care trăim. Pentru că asta facem atunci când tăiem și vindem pădurile. Stăm în casă în timp ce ne-o vindem bucată cu bucată. Întâi acoperișul, apoi o ușă, o fereastră, un stâlp. Până în ziua în care copiii noștri se vor trezi în mijlocul furtunii, neprotejați de nimeni și de nimic.

Am uitat toată înțelepciunea populară, expresii ca "Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă-n traistă",  "să îmi văd de treabă" sunt esența bunului simț. Sigur, cea de-a doua se bate un pic cap în cap cu "să moară și capra vecinului", dar definește oricum un mod simplu de a fi: smerit. În adevăratul și bunul sens al cuvântului. Nu prost, nu într-o permanentă stare de idolatrie, nu manevrabil. Smerit, modest, conștient ca toți suntem sub același soare și în fața aceluiași Dumnezeu. Și ca El este peste tot. Chiar și acolo unde nu vrem noi să fie.

Da, suntem în fața Lui.

Deși ne gândim mereu la după, atunci când vom ajunge în fața lui Dumnezeu. 

Nu, suntem aici pe pământ în fața Lui. Dincolo, va fi examenul final, lucrarea de diplomă daca vreți, sesiunea o susținem aici pe pământ. În fiecare zi.

Să încercăm să luăm note mari nu cu lecțiile învățate pe dinafară, ci cu practica, cu exercițiile prin care demonstrăm că am "metabolizat" informația, că am înțeles conținutul, că stăpânim materia. Să fim buni și atenți unii cu alții.

Daca nu putem fi premianți, să încercăm măcar să trecem clasa. 

Sănătate tuturor și spor în gânduri bune și în fapte pe măsură.

La mulți ani!

Flori, fete, filme sau băieți, melodii sau cântăreți

 

Despre ce să scrii în pandemie? Cu frica zilei de mâine, cu scumpiri în lanț și cu haos în societate?

Să începi să îți spui și tu părerea?

Sigur, la cafenea ești un pic ca barmanul care își ascultă cu răbdare clienții la bar. Mai mult, exprimă acolo o opinie, două și, eventual, dă sfaturi.

Dar este cu adevărat util să fii reflexia unor probleme care se tot repetă? Și, mai ales, ăsta e scopul?

Cafeneaua noastră virtuală înseamnă altceva. Scopul ei este să ne "detașăm", să uităm pentru câteva minute de ceea ce ne apasă, ne doare sau ne îngrijorează. Să discutăm despre flori când afară copacii încep să se golească de frunze, despre plajă când furtuna bate-n geam, despre mare când suntem în prag de iarnă, despre spectacole când avem scadențe pentru proiecte de birou.

Adică un fel de flori, filme, fete sau băieți, melodii sau cântăreți...

Vă mai aduceți aminte jocul din fața blocului? O mai fi știind cineva astăzi șotronul? 

Nu îmi spuneți că erau timpuri mai bune. Nu știu dacă erau mai bune, dar generația prezentă nu este oricum generația noastră. Sau, cum bine spunea părintele Necula, nu îi mai criticați atât pe tineri că stau pe telefoane și tablete, că vă place atunci când intervin și vă rezolvă problemele, sau când la cursurile online au ajutat profesorii neștiutori cu tot felul de instrucțiuni și manevre informatice.

sursa: New York Times

Asta e viața. Asta e  lumea. 

Merge înainte. Cu  sau fără noi și  opiniile noastre  uneori, să mă  iertați,  de persoane  frustrate.

Nicio generație nu este ca cea precedentă. Nu a fost nicicând și nu va fi oricum.

Cu atât mai mult ar trebui să-i înțelegem și să nu le mai transferăm LOR toate filosofiile NOASTRE de viață, obsesiile SF, nostalgiile unor timpuri mai bune. 

Dacă vreți, este exact ca atunci când lași cuiva o casă. Îi lași o simplă structură, un punct de plecare, dar nu începi să îi condiționezi viața acolo, să îi impui să nu schimbe mobila, ușile și ferestrele, să nu facă nicio îmbunătățire. 

Dacă nu ești capabil de asta, mai bine nu îi lași nimic și își face singur totul.

Dacă lași la o parte ego-ul, karma, "eul" sau cum vreți să numiți fraza aia celebra "Stai să îți explic eu cum stau lucrurile", dacă "uiți" un pic și asculți mai mult, ai șansa unei tinereți veșnice.

Ioan Paul al II-lea pe care eu îl citez de câte ori am ocazia  (mândră nevoie mare de a fi născută în aceeași zi cu el...și fără vreun merit în asta 😉) obișnuia să spună că dacă te însoțești cu tinerii rămâi mereu tânăr. Eu, văzându-i pe cei din generația mea, am un pic de dubii. Când își pun la lucru mintea aia plină de conspiraționism și scenarii apocaliptice reușesc să le stingă lumina (și speranța!) chiar și celor mai "înrăiți" optimiști.

Dar, tot Ioan Paul al II-lea mai spunea ceva...

Deci, ăștia de 50 de ani (și nu numai): Filme, fete, flori sau băieți, melodii sau cântăreți?

 

Șapte obiceiuri sau... varza din cafenea

Deunăzi, am văzut pe Youtube un material intitulat : "7 obiceiuri  zilnice pentru a-ți schimba viața."

Mi-am spus: "Mihaela  (sau Miaiela, cum îmi zicea dirigu' în liceu) e un material interesant, scurt, pe care parcă l-ai discuta cu prietenele la o șuetă în cafenea."

Așa că hai să îl traduc și să îl transcriu (căci e un video în engleză și poate lumea nu are timp sau chef să îl vizioneze.)

Apoi am început o serie pe Netflix " A Call to Spy" și am trecut la un subiect mai serios și infinit mai tragic (daca tragedia are grade...).

Prin urmare, m-am întrebat: " Tu chiar ai vorbi despre șapte obiceiuri pe care le enumeră  rapid un autor motivațional în loc de un film bun, cu actori și mai buni și cu un subiect care te învață că istoria trebuie studiată căci altfel o poți repeta și la un nivel mult mai mare ?

Sigr că aș vorbi despre obiceiuri și nu despre spionaj și Franța ocupată. Cel puțin nu la 6 dimineața și într-o cafenea .

Dar și obiceiurile astea psihologice parcă sunt greoaie pentru o oră așa matinală. Și atunci?

Despre ruj? Nuanță, textură, tendințe?

Despre haine, machiaj ori al treilea vaccin?

Nu știu. Depinde. Depinde de cum te scoli, de ce ai visat (sau dacă măcar ai dormit), de companie. Da, de oamenii care te înconjoară, care de-abia catadicsesc să răspundă sau, dimpotrivă, râd în hohote la prima oră a dimineții.

Compania e foarte importantă. Îți dă încredere și putere să începi o nouă zi. Sau să mergi mai departe. Îți rezervă chiar surprize. Ca de exemplu un sfat la momentul oportun sau o glumă bună care îți schimbă imediat dispoziția. Când te aștepți mai puțin.

Cum zicea marele Hemingway, s-ar putea să vorbești și eu să ascult și s-ar putea întâmpla minuni.

Ah, apropo...

Când a "căzut" Facebook și restul, pentru câteva ore influencerii nu au existat. Tot narcisismul unora care trăiesc vieți de împrumut pe Instagram...s-a dus. 

Dar eu nu lor le-am simțit lipsa, ci panica a fost creată mai degrabă de imposibilitatea de a rămâne în contact, chiar și virtual, cu cei dragi. 

Da, știu, ai numerele lor de telefon, îi poți suna oricând, dar Whatsapp înseamnă și o glumă sau o prostioară la orice oră, relaxat că nu deranjezi, că destinatarul va deschide mesajul când e disponibil (mai puțin părinții care sunt disponibili la orice oră!!!😉).

Așa că las deoparte teoria lui John Maxwell că nu îți vei schimba vreodată viața până când nu vei schimba ceva ce faci zilnic. Ideea e bună și e bine "prelucrată" de Becker pe Youtube. Șapte minute, în limba engleză. (aici link-ul pentru cei interesati). 

Adevărul este că direcția vieții noastre este dată de alegerile zilnice. Ceea ce gândim și facem ne influențează mai mult decât realizăm, pot determina în mare măsură persoana care vrem să fim.

Iar o alegere sunt și prietenii și subiectele de discuție cu ei. Chiar dacă par uneori fără noimă, fără rost, fără cap și fără coadă.

Motivațional, film, ruj. 

Varză.

Voi ce părere aveți?