E calea cea mai simplã. Sã lași și sã pleci.
Cea grea este sã construiești. Și, mai ales, sã o faci în altã etapã a vieții, cu alt tip de griji, cu teama unor alte alegeri, dar și cu oboseala specificã unei alte vârste.
Nu mai ai rãbdare, nu mai poți asculta la infinit aceleași povești când timpul fuge, când orele se comprimã și simți cã viața ți se scurge precum apa printre degete. De acum încolo parcã nu mai ai timp sau, cel puțin, așa simți.
- vezi Colțul... click aici -
dupã șederea în Polonia am o nedumerire:
De ce nu latrã câinii în Varșovia?
Azi dimineațã la Roma pe strada noastrã dintre blocuri se conversau la volum mãrit oameni și câini. Sunete înalte și sunete joase, rase diferite.
Mi-am zis pe moment cã e normal, oamenii au câini, s-au întors din concedii cu ei și acum se aud. Dar la Varșovia era exact aceeași situație. Fiecare familie în blocul nostru avea un câine...sau chiar mai mulți.
În timpul zilei, liniște. Mai spre searã unul, mereu același, supãrat cã e scos prea târziu afarã, își certa stãpânul cu câte un mârâit rãgușit.
Și cam atât. Ah...și niciun alt patruped din bloc nu i se alãtura în contestația lãtratã.
De ce câinii lor nu latrã ca ai noștri?
E drept cã nici polonezii nu sunt vorbãreți precum latinii și, în niciun caz, gãlãgioși precum romanii.
Sã fie asta o explicație? Cum e omul e și animalul sãu de companie?
Și cu asta basta.
Ne reluãm întâlnirile în cafeneaua virtualã.
Cum ați petrecut?
Vacanțe, concedii....
Lãtrau câinii pe unde ați cãlãtorit?
