Cum ar fi trebuit să fie...

Opinia comună, atât a celor care locuiesc în Varșovia cât și a turiștilor care o vizitează, este că verdele reprezintă cel mai bine capitala Poloniei.

Locul de naștere a lui Fryderyk Chopin și a Mariei Skłodowska (cunoscută sub numele de Marie Curie) nu duce lipsă de parcuri și păduri și nu există un singur om, localnic sau expat, care să nu îți sublinieze acest lucru. Chiar dacă tu ești sedentar (și se vede cu ochiul liber), iubești eclerele mai mult decât joggingul iar casca nu te duce cu gândul la bicicletă ci la bigudiuri și coafor.

Toată lumea îți vorbește despre parcuri, îți dă traseul în funcție de un mijloc locomotor pe două roți și îți arată locul de închiriere a trotinetelor electrice în loc de stațiile de taxi.

Eu însă, în acest moment de acomodare, văd altceva. 

Văd un oraș frumos, curat, elegant. Un oraș în care s-a investit. Un oraș care, asemenea restului țării, a absorbit toate fondurile europene si...se vede!

Infrastructură modernă cu străzi ample și bine întreținute, piste ciclabile care "iau" din trotuar și nu din partea carosabilă, semaforizare funcțională, marcarea străzilor clară și acurată, clădiri restructurate și construcții în armonie cu arhitectura locului, iluminare artistică, transport comun electric și...lista poate continua.

Un oraș în care te așezi pe o bancă, apeși un buton și asculți un fragment dintr-o piesă de Chopin.

Tot ce vezi este refăcut după planurile originale, căci orașul a fost ras la sol în al II-lea război mondial.

Tot ce s-a consolidat, restructurat sau adăugat în ultimii ani a fost cu fonduri europene.

Varșovia este Bucureștiul care ar fi trebuit să fie. Sau, CUM ar fi trebuit să fie. Nu fiindcă se aseamănă structura celor două orașe sau clădirile lor, ci pentru respectul și talentul pe care guvernanții ar fi trebuit să le pună în serviciul Micului Paris.

Dar, prin negrijă, Bucureștiul a rămas un aurolac în comparație cu capitala Poloniei care se desfășoară într-o splendoare aproape imperială. O capitală care a rennăscut din propria-i cenușă.

Și care continuă să crească, să se transforme. 

Bani sunt, deci se trece în revistă ce mai e de făcut, se fac noi proiecte, se încep alte colaborări.

E valabil la nivel de țară, nu doar pentru un oraș. 

Iar tu, fie că locuiești temporar, definitiv sau ești în trecere, nu ai senzația a ceva căptușit, astupat, acoperit de ochii lumii sau improvizat, ci a ceva serios și consolidat.

Ca polonez ești mândru, ca român te doare...

Dar, asta e...

Te bucuri și tu de bucuria celorlalți. Și continui să pui pe Facebook imagini cu Photoshop ale unui București cu o Dâmboviță de culoarea smaraldului, cu fântânile arteziene de la Piața Unirii, în culori tricolore ce contrastează cu gri-ul trist al clădirilor din jur.

Și speri ca om al Bucureștiului să ajungi să vezi orașul revenind la viață printr-o dezvoltare cu sens, cu gust și armonie.

Vă propun, în încheiere, un articol (mai vechi) despre capitala noastră a tuturor și mai puțin a lor, a celor care o administrează. (click aici)