luni, 25 iunie 2018

Pasul următor

sursa: goin' the extra...aaamile
Am citit deunăzi că insuccesul te orientează în direcția justă.
Mi s-a părut genial, mai ales atunci când nu știi ce să faci, când ți se pare că s-a dărâmat pământul și nu mai vezi soarele în niciun colț de cer și florile pe nicio margine de drum.

Cea mai mare glorie nu o dobândești atunci când nu ești doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut. – Confucius

În acel moment, fără frica de a fi judecați de ceilalți și, mai ales, fără a ne judeca singuri, trebuie să decidem cum mergem mai departe și încotro ne îndreptăm.
Să decidem pasul următor.
Care ar putea fi mijloacele și strategiile prin care să ieșim din blocajul nostru, să ne ridicăm, să înaintăm? 

Jurnalul așa cum e el, dezlânat și în sine fără sens, creează totuși din așteptările imediate, inevitabil meschine, o altă așteptare mai mare, mai generoasă, mai nobilă: așteptarea miracolului, a semnificației regăsite, fie și pentru o clipă. - Matei Călinescu, profesor eseist și critic literar

O modalitate de ieșire din impas ar putea fi jurnalul de care spuneam într-un articol precedent. Cel cu cinci lucruri care ni s-au întâmplat în ziua precedentă. Ele ne ajută să fim recunoscători pentru ceva anume și ne creează o perspectivă de acțiune, o orientare a pasului următor.
Dacă ne concentrăm pe ceea ce avem, universul se deschide spre ceea ce ne trebuie, spre ceea ce încă putem dobândi. Dacă rămânem blocați pe ceea ce ne lipsește, nu vom obține niciodată suficient de mult.

Ființele umane sunt unice atât prin aceea că pot învăța din experiența altora, cât și prin refuzul lor de a folosi această capacitate.
(Theodore Roosvelt)
Un alt ajutor ar fi să învățăm din experiențele celorlalți. M-am întrebat mereu de ce oare trebuie să ne dăm noi cu capul de grindă când au făcut-o alții așa de bine înaintea noastră. Să învățăm din greșelile lor, din succesele obținute, din deciziile luate și din rezultatele lor.

Pierd pe zi câteva ore citind ziare sau reviste. Mă interesează prea mult întâmplările din afară și parcă nu mă pot interesa suficient de cele din mine.- Liviu Rebreanu

Iată o altă soluție, să ne cunoaștem cât se poate de bine. Să stăm de vorbă cu noi înșine, să ne descoperim pasiunile, visele, dorințele, să ne identificăm limitele și să le transformăm, dacă se poate, în puncte de forță. Să ne analizăm cu plăcerea de a descoperi ceea ce ne face unici, biletul nostru spre împlinire.

Viața nu este previzibilă și răspunsurile pe care le căutăm nu vin la pachet, frumos ambalate și cu fundă roșie. Nu există reguli de urmat și trebuie să muncim din greu pentru a ne defini calea vieții. Acceptarea realității înseamnă de fapt a îmbrățișa schimbarea și imprevizibilul, înseamnă un MARE pas spre a afla ce trebuie să facem în continuare în viață.
Ce ziceți? Ne ajunge pentru un început bun de săptămână?
Adăugăm puțină muzică?  
Poate aveți drum pe la IKEA...






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Context...

Am început sã învãț italiana la opt ani, în clasa a doua a unei școli normale de cartier.  Am început cu muzicã, poezii, mici piese de teatr...