duminică, 4 noiembrie 2018

Depresia de iarnã

autor Erin Hansen, pictor expresionist
La începutul lui septembrie am vorbit despre emoții de toamnă. Sau, astenie. Poezia lui Nichita, muzica lui Alifantis și rechizitele școlare ca antidot al depresiei. 
Dar toamna este doar începutul, o simplă tranziție de la vară la iarnă. 
De-abia am început coborârea spre frig și întuneric. Suntem doar în noiembrie!

sursa: Pinterest
Optimiștii vor spune că mai avem un pic până la Crăciun când facem sarmale și ne îmbrăcăm în roșu, culoare pozitivă prin excelență.
Roșul, se știe, este considerat un stimulent general, el provoacă, mobilizează, incită la acțiune, induce vitalitate, curaj și încredere în sine. Fiind o culoare caldă, puternică, intensă, energizantă, este indicată în cazul asteniei, dar și a răcelii sau gripei, a durerilor reumatice, a anemiei.

Sursa: Adevãrul
Toate bune, nimic de contestat, vor replica pesimiștii. Doar că sărbătorile reprezintă UN MOMENT dintr-un lung sezon de frig și izolare afectivă.
Depresia de iarna este cel mai des legată de scăderea volumului de lumină, scurtarea zilelor și lipsa mișcării fizice. 
sursa: CNN.com
Fie că vorbim de factori de mediu, sau psihologici (cei din străinătate care mă citesc știu mai bine decât alții semnificația cuvântului dor), tristețea vine și pune stăpânire pe tot. Și atunci ce-i de făcut?
Am citit niște materiale interesante pe această temă și vă propun câteva soluții. Unele sunt surprinzătoare, altele clasice. 

1) Înconjurați de "verde" 
Un studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Universitatea de Stat din Washington a arătat că plantele nu doar ameliorează calitatea aerului, ci și măresc abilitățile de studiu, ridică nivelul de atenție, îmbunătățesc concentrarea, diminuează stresul, duc la creșterea productivității. Conform cromoterapiei, culoarea verde dă energie și calmează anxietatea.

2). Băi aromatice cu rozmarin Starea proastă și apatia pot fi îndepărtate cu o baie la care ați adăugat câteva picături de ulei esențial de rozmarin diluat într-o lingură de miere sau lapte. Este o rețetă simplă care permite distribuirea uniformă a uleiului în apă și, prin urmare, valorificarea la maximum a proprietăților sale de tonifiere și stimulare a circulației.
3). Full de vitamine 
Dacă simțiți în mod nefast schimbarea sezonului, va fi cu siguranță benefică o creștere a aportului de vitamina C și vitamina B6. Sunt cele care reglează metabolismul energetic, prin urmare deosebit de utile în cazul oboselii fizice și mentale. În plus, vitamina C (citrice, kiwi) fortifică sistemul imunitar, în timp ce B6 (linte, cereale integrale, ouă, banane) stimulează funcțiile creierului.
Dacă nu se ajunge la doza zilnică necesară, specialiștii recomandă și integratorii alimentari.

sursa: doc.ro
4). Automasajul
Toamna, pielea are nevoie de un impuls de vitalitate adică, simplu spus, de un aport major de oxigen. Pentru a i-l furniza, ajutând astfel  regenerarea celulară, o metodă eficace ar fi masajul cu cremă sau ser. Linda Rinaldi, facialist, explică cum se face: «Pornind de la baza gâtului, strângeți ușor pielea între degetul mare și celelalte degete, continuând cu mișcări simple dinspre interior spre exterior și în direcție mereu ascendentă».
Sursa: știri tvr
5). Combaterea sindromului de lene
Plimbarea în pas vioi, pedalarea timp de cel puțin o jumătate de oră, tonifică nu numai corpul, ci și spiritul. De fapt, în timpul unui exercițiu fizic, organismul produce endorfine, adică acele proteine prietenoase care ne scapă de frică, anxietate, depresie. Reglează anumiți hormoni și creează bună dispoziție. Fericire și relaxare.
Aceleași efecte, uneori chiar amplificate, se obțin cu dans sau cu o sesiune de gimnastică aerobică.

Sfaturile sunt multe, eu am extras câteva mai interesante.
Scenă din filmul Sunetul muzicii
Dar dacă am încheiat cu fericirea, eu personal mă gândesc și la o prăjitură de ciocolată, la puțin ardei iute într-un sos, la un suc de morcov cu ginseng, la o melodie de dragoste, la un film romantic, la o îmbrățișare dragă, la o mângâiere pe păr, la o adiere de parfum bun.

Voi la ce vă gândiți? 
Aștept eventuale răspunsuri aici, în cafeneaua noastră virtuală. Pe Facebook discutăm altele.

alexander-liberman-coco-chanel-paris-1951-courtesy-howard-greenberg-gallery
"Fericirea nu e altceva decât parfumul sufletului tău."
(Coco Chanel)




Pentru porția săptămânală de fericire muzicală, click aici

Un început bun!



Un comentariu:

  1. In plina iarna cu cer plumburiu... cred ca o raza de soare mi-ar sadi speranta si bucurie in suflet! Excelent articolul pentru aceasta perioada a anului!

    RăspundețiȘtergere

Martor

  Zilele trecute am revãzut filmul "Shall We Dance?" . Producție 2004.  Deja vechi.  Douãzeci de ani!  Ce repede trece timpul... V...