duminică, 17 februarie 2019

Întunecare...

Zilele trecute am descoperit o carte pe care mi-am propus să o cumpăr cât pot de repede. Autorul este francez și este destul de cunoscut.
Avantajul atunci când cumperi cărțile în format electronic este că o poți face de oriunde în lumea asta și cu costuri mai mici. Iar dacă cunoști câteva limbi străine, constați că versiunile traduse variază și ele ca preț. În cazul meu, traducerea în română era cea mai ieftină.
Așa că mi-am zis (ca în sceneta lui Dan Mihăescu): Avantaj eu!
Și am descărcat cartea pe kindle. Fără să mai cer în prealabil un extras, așa cum fac de obicei, ca să fiu sigură că îmi place stilul, abordarea, subiectul.
Dar...stupoare! 
Traducerea se prezintă ternă, fără poezie, fără ritm, cu cuvintele luate din dicționar așa, la "prima mână", ca să nu solicite intelectul. Pare făcută de cineva care cunoaște bine limba franceza iar în română stăpânește vocabularul de bază, fără metafore ori subtilități lingvistice de exprimare. Acest cineva a tradus cartea (splendidă în limba originală!) luând din dicționar primul sens al cuvintelor (cel mai uzual, posibil tehnic), fără a căuta armonia lor în frazele pe care le alcătuia.
Iar unde există în roman o intervenție cu nuanță de vulgaritate a vreunuia dintre personaje, traducerea noastră depășește imaginația! Acolo traducătorul își arată mușchii.
Unde sunt valorile noastre? Traducătorii noștri de altădată? Cei care erau ei înșiși scriitori? 
George Volceanov 
(fotografie de Radu Sandovici; sursa ziarul Metropolis)
"Traducerile bune se găsesc la câteva dintre editurile importante, care pun preț pe asta și au redactori de carte foarte bine calificați. Dar sunt și edituri care scot carte de dragul de a o publica și de a face bani."

(articolul integral îl găsiți  în ziarul Metropolis   
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-volceanov-traducerea-a-devenit-un-drog-un/ )


Îmi aduc aminte acum mulți ani când l-am citit pe Marquez. 
În italiană era corect, acurat, curgător și simplu. 

Gabriel Garcia Marquez (DW)
În română era... Marquez! Îi auzeam vocea în frazele cu înflorituri, simțeam căldura înăbușitoare a locurilor descrise și parfumul florilor cățărătoare. O lectură în oglindă a sufletului său, a mentalităților și superstițiilor locale, a spiritului unui popor. Nu era o traducere, era o narațiune direct în limba română. 
O experiență aproape mistică...

Ce este însă de făcut când dăm peste ignoranță și superficialitatea?
Căutăm profunzimea, sensibilitatea, talentul.
Ne întoarcem la clasici.
Antidotul meu în acest caz a fost ... Cezar Petrescu.
Mai precis, romanul Întunecare.
Nu vi-l voi prezenta și nu voi scrie despre autor. Dacă vreți detalii, biografie și critică vă sfătuiesc să citiți un excelent articol aici. 
Mă voi limita la câteva citate care m-au făcut să uit opacitatea lingvistică a unor scrieri moderne și a unor traduceri nepricepute (sau neinspirate).


"Nu se cunoșteau. Poate nici nu se văzuseră vreodată. Erau totuși apropiați, măcar prin această mare nefericire comună."

"Tăcerea era între dânșii, din nou impenetrabilă și indiferentă, cum e între toți oamenii, ronțăită de tic-tacul mărunt al ceasului pe masă, la căpătâi, de șiroitul ploii în streașină."

"Ploaia curgea purtată în pale de vânt."

"O boală rusească: să iei sufletul, să-l storci, să-l învârți, să-l torturezi până rămâne o biată cârpă cu urmele degetelor pe el."


Ce voce a completat tabloul de epocă? Ce melodie vă propun?
Maria Tãnase
Ca să vă satisfaceți curiozitatea dați un click aici.

Vă doresc o săptămână frumoasă.
















4 comentarii:

  1. Eram sigura ca cei care traduc carti sunt atent selectati. Daca nu ma insel si examenul de traducator este pe sectiuni: beletristica, tehnic etc. Sunt surprinsa ca exista edituri care tiparesc carti traduse in mod superficial.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am observat demult o scadere a nivelului de pregătire în acest domeniu. Tu îi selectezi prin examene, dar nu prea mai ai ce. Este exact ca si cu bacalaureatul și cu tot. Daca nu suntem capabili sa trecem examenul, se găsește soluția să nu îl mai dăm sau să îi reducem importanța. Și atunci de ce ne-am mai pregăti și de ce s-ar mai face o selecție serioasă? Cu ceva timp în urmă am citit o carte polițistă a unei scriitoare nordice, eu in italiană și mama în română. Traducerile erau diferite iar limbajul ales in română era mult mai vulgar decât cel in varianta italiana (care te lăsa să înțelegi modul de vorbire original, dar nu ți-l arunca în față ca pe o piatră colțuroasă). Am fost extrem de dezamăgită fiindcă, in acest caz, ambele cărți erau la fel de scumpe. Calitatea artistica era diferită. Eu cred că un bun traducător este in primul rând un bun scriitor. Trebuie să înțeleagă "spiritul" unei cărți și să îi respecte ritmul și armonia. Frazele trebuie să "curgă" lin, ca in limba originală.Și încă ceva: absolvenții de filologie nu dau examene de traducători. Cel puțin asa era situația înainte. Se consideră că prin natura studiilor sunt competenți. Ca în adopție: părinții adoptivi sunt verificați peste măsură și în detaliu, în timp ce pe cei biologici nu îi verifică nimeni dacă sunt apți să crească copii. Se presupune că sunt pregătiți și responsabili numai pentru că au știut să îi facă. Viața demonstrează de multe ori contrariul...Câte ar mai fi de spus aici...

      Ștergere
  2. Oare ce ar spune scriitorul daca ar stii ca opera lui este alterata de traducere....
    Cred ca in acest domeniu ar trebui urgent luate masuri serioase. Nu este corect nci fata de scriitor si nici fata de cititori! In loc sa citesti spiritul si viziunea unui scriitor ai parte de "ceva" adaptat la limitele unuia care nu este nici scriitor si nici traducator...Not fair!

    RăspundețiȘtergere

Context...

Am început sã învãț italiana la opt ani, în clasa a doua a unei școli normale de cartier.  Am început cu muzicã, poezii, mici piese de teatr...