vineri, 13 martie 2020

Ocazia pierdutã

Stau de multe ori și mă întreb cum ar fi dacă am fi mai buni? Cum ar fi dacă am percepe orice eveniment, dezastuos sau nu, ca pe o ocazie de schimbare în bine?

De la ce am plecat?
Păi de la ce puteam să plec dacă nu de la coronavirus?
Cu toate informațiile, părerile și glumițele de pe Facebook era păcat să nu pun și eu ceva pe blog. Pierdeam ocazia, ca să zic așa...

"Nu îmi pun mască că oricum nu mă protejează, cel mult îl protejează pe celălalt."
"Stați liniștiți, procentajul mare de decese este de la 70 de ani in sus."

Sunt numai câteva dintre "perlele" de egoism autentic, în stare pură. 
Înainte de da cu bâta, vreau doar să spun două lucruri:
1). Din experiența (și logica) unei amice care trăiește în China, masca ne protejează și pe noi pentru că ne blochează gesturile reflexe (adică cele de care habar nu avem) de atingere a gurii, a nasului și chiar a ochilor. Într-un cuvânt, nu ducem mâna la față că suntem acoperiți.

2). Se înregistrează decese și la cei tineri pentru că pacienții critici sunt și cei cu diverse afecțiuni cronice (oncologice, imunodepresie etc), plus "surprizele" de moment (inimă, rinichi etc).

Exercițiul pe care am putea să îl facem?
Să avem grijă unii de alții.
Îmi pun masca pentru că te protejez pe tine iar tu ți-o pui pentru că mă protejezi pe mine.
Ne pupăm mai puțin și ne ajutăm cu cumpărăturile (în special pe cei în vârstă). Mă rog, sunt reguli de bun simț și bună conviețuire și mai ieșim și noi cu această ocazie din lumea virtuală în care trăim marea majoritate a timpului.

Ar fi păcat să pierdem o asemenea ocazie...

Acestea fiind zise, iată o lecție dată de...copii. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Context...

Am început sã învãț italiana la opt ani, în clasa a doua a unei școli normale de cartier.  Am început cu muzicã, poezii, mici piese de teatr...