marți, 5 octombrie 2021

Șapte obiceiuri sau... varza din cafenea

Deunăzi, am văzut pe Youtube un material intitulat : "7 obiceiuri  zilnice pentru a-ți schimba viața."

Mi-am spus: "Mihaela  (sau Miaiela, cum îmi zicea dirigu' în liceu) e un material interesant, scurt, pe care parcă l-ai discuta cu prietenele la o șuetă în cafenea."

Așa că hai să îl traduc și să îl transcriu (căci e un video în engleză și poate lumea nu are timp sau chef să îl vizioneze.)

Apoi am început o serie pe Netflix " A Call to Spy" și am trecut la un subiect mai serios și infinit mai tragic (daca tragedia are grade...).

Prin urmare, m-am întrebat: " Tu chiar ai vorbi despre șapte obiceiuri pe care le enumeră  rapid un autor motivațional în loc de un film bun, cu actori și mai buni și cu un subiect care te învață că istoria trebuie studiată căci altfel o poți repeta și la un nivel mult mai mare ?

Sigr că aș vorbi despre obiceiuri și nu despre spionaj și Franța ocupată. Cel puțin nu la 6 dimineața și într-o cafenea .

Dar și obiceiurile astea psihologice parcă sunt greoaie pentru o oră așa matinală. Și atunci?

Despre ruj? Nuanță, textură, tendințe?

Despre haine, machiaj ori al treilea vaccin?

Nu știu. Depinde. Depinde de cum te scoli, de ce ai visat (sau dacă măcar ai dormit), de companie. Da, de oamenii care te înconjoară, care de-abia catadicsesc să răspundă sau, dimpotrivă, râd în hohote la prima oră a dimineții.

Compania e foarte importantă. Îți dă încredere și putere să începi o nouă zi. Sau să mergi mai departe. Îți rezervă chiar surprize. Ca de exemplu un sfat la momentul oportun sau o glumă bună care îți schimbă imediat dispoziția. Când te aștepți mai puțin.

Cum zicea marele Hemingway, s-ar putea să vorbești și eu să ascult și s-ar putea întâmpla minuni.

Ah, apropo...

Când a "căzut" Facebook și restul, pentru câteva ore influencerii nu au existat. Tot narcisismul unora care trăiesc vieți de împrumut pe Instagram...s-a dus. 

Dar eu nu lor le-am simțit lipsa, ci panica a fost creată mai degrabă de imposibilitatea de a rămâne în contact, chiar și virtual, cu cei dragi. 

Da, știu, ai numerele lor de telefon, îi poți suna oricând, dar Whatsapp înseamnă și o glumă sau o prostioară la orice oră, relaxat că nu deranjezi, că destinatarul va deschide mesajul când e disponibil (mai puțin părinții care sunt disponibili la orice oră!!!😉).

Așa că las deoparte teoria lui John Maxwell că nu îți vei schimba vreodată viața până când nu vei schimba ceva ce faci zilnic. Ideea e bună și e bine "prelucrată" de Becker pe Youtube. Șapte minute, în limba engleză. (aici link-ul pentru cei interesati). 

Adevărul este că direcția vieții noastre este dată de alegerile zilnice. Ceea ce gândim și facem ne influențează mai mult decât realizăm, pot determina în mare măsură persoana care vrem să fim.

Iar o alegere sunt și prietenii și subiectele de discuție cu ei. Chiar dacă par uneori fără noimă, fără rost, fără cap și fără coadă.

Motivațional, film, ruj. 


Varză.

Voi ce părere aveți?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gusturile nu se discutã

  (lat.) despre gusturi nu se discută – Adagiu scolastic. S-a răspândit ca o justificare a libertății de a avea preferințe personale în dome...