Puterea cuvintelor...

Am auzit în Liturghie o rugãciune care mi-a plãcut tare mult. Este pentru pace, dintre cele speciale recomandate de Pãrintele Patriarh Daniel spre a fi incluse în rugãciunile bisericești și în rugãciunea particularã.

Textul ei este acesta:

"Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești Izvorul vieții și al păcii în cer și pe pământ, revarsă harul păcii Tale în lumea tulburată de război și de ură. Stinge neînțelegerile și învrăjbirea dintre oameni și revarsă în inimile tuturor smerenia, pacea și bunătatea. Liniștește pe cei războinici și dăruiește-le înțelepciune. Dăruiește ajutor celor suferinzi, ocrotire celor refugiați sau pribegi și mângâiere celor înstrăinați și întristați, iar nouă tuturor dăruiește-ne voința și puterea de a ajuta cu toată inima pe semenii noștri care suferă din pricina războiului. Cel ce ai spus: Fericiți sunt făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!, învață-ne să căutăm dobândirea păcii inimii și a păcii între oameni și între popoare, deoarece în inima în care se află pacea, nu mai este vrajbă, iubire de stăpânire sau frică, ci mângâierea Duhului Sfânt, iubire de Dumnezeu și de semeni. Pentru aceasta, cu smerenie ne rugăm Ție, Hristoase Dumnezeule, pentru pacea dintre oameni în fiecare țară, pentru pacea dintre popoare și pentru buna așezare a întregii lumi, ca să viețuim în bună înțelegere și să putem lucra fără împiedicare faptele plăcute Ție, slăvind iubirea de oameni a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin"

Refugiați sau pribegi, înstrãinați și întristați...

Cum sunã? Ce rezonanțã au în sufletele noastre? Nu vi se topește inima?

Când spunem e/imigranți, pare o catalogare standardizatã care nu mai are legãturã cu omul, cu speranțele sale înfrânte, cu frica de necunoscut, cu amintirile sale incendiate odatã cu casa, cu sufletul rãvãșit în cãutare de un pic de milã și înțelegere.

Vã aduceți aminte de fetița aceea sirianã îmbrãcatã în hainele ei bune, cu rochițã și șosete albe, care tremura toatã într-o iarnã geroasã în fața unui gard de sârmã ghimpatã?

Sau de bãiețelul înecat într-o traversare pe Mediteranã, în buzunarul cãruia medicul legist italian gãsise cusut carnetul de școalã cu note foarte bune la limba francezã? Un medic care a rãmas plângând pe o plajã italianã în fața unei vieți frânte fãrã nicio vinã.

Dar de femeile ucrainiene care, intrate în România, au rãsuflat ușurate vãzând preoții ortodocși alãturi de vameși? Au știut cu siguranțã cã nu li se putea întâmpla nimic rãu.

Ei nu sunt numere în registrele de trecere a frontierei, sunt pribegi, sunt înstrãinați, sunt refugiați, sunt întristați.

Când folosim anumite cuvinte, dãm valoare faptelor, oamenilor, istoriei, vieții.

Dacã știm sã alegem și sã ne alegem cuvintele, dãm naștere îmbrãțișãrilor, înțelegerii, dialogului, iubirii. Existã acolo, în cuvinte, o putere extraordinarã și, oriunde am cãuta, nu am gãsi inspirație mai mare ca în credința noastrã cãlãuzitã de învãțãturile și învãțãtorii Bisericii. 

Indiferent de limitele și pãcatele instituției pãmântești, Cuvântul își gãsește drumul, prin oameni potriviți și cu vocație, direct cãtre inima și mintea noastrã. Iar Puterea Lui e puterea pãcii și a iubirii. Puterea Cuvântului.

Dacã nu credem, nu putem sã credem sau pur și simplu nu vrem, mãcar sã ne inspirãm din cuvintele folosite de bisericã. Deschid inimi și sunt aducãtoare de pace.

Sã fie bine! Tuturor!

 

by BPAR