Pâine cu semințe

La bottiglia del selz,Bianca Gallotti 

 De 1 Mai am fost invitați de un cuplu de amici la un aperitiv la ei acasă. Un mod de a spune acasă. În realitate e vorba despre un spațiu de creație, un studio, ea fiind un artist grafic foarte talentat și cu un succes constant și crescând. O tipă modestă, profundă, caldă, curioasă, cu mii de preocupări și tot atâtea idei. 

Pe lângă noi (sau noi pe lângă ei), alte câteva cupluri, toate din lumea artistică, o lume colorată cu care el are doar tangență.

Autoportret , F. Hayez

Grupul care s-a format era mai eterogen decât mă așteptam, mai snob decât credeam. Artiștii creatori și atât (fără alte cariere și veleități) erau ca niște copii, curioși să intre în vorbă și să asimileze noi cunoștințe, noi impresii, noi trăiri, să împărtășească opinii și să se mire de experiența interlocutorului.

by Edward Hopper

Cei care aveau (și) o carieră de profesorat în belle arte ori filosofie mi-au lăsat un gust amar. După câteva pahare de vin, suficiente pentru a topi un pic distanțele, au început și ei să caute compania noilor oaspeți, dar nu dintr-o firească curiozitate, ci doar pentru a-i încadra în categorii pe nefericiții invitați. Prin urmare, dacă nu făceai parte din școala lor de gândire sau nu aderai la opinii exprimate ca axiome, nu erai interesant. Iar dacă dădeai vreo replică inteligent argumentată cu care, eventual, le dărâmai piramida de preconcepții (capitularea înseamnă pace, școlile internaționale sunt frecventate numai de "bobo", tot ce e bun calitativ în alimentație nu e italian...), îți spuneau ceva acolo de complezență și plecau la altă masă în căutarea unei monotonii intelectuale în care se simțeau, probabil, mai confortabil.

Claude Monet,Impression. Soleil Levant,1872"

Da, monotonie, eu așa consider o conversație în care toți gândesc la fel, se complimentează reciproc pentru aceleași idei repetitive ca într-un loop propagandistic, iar uneori, pentru culoare și condiment mai strecoară câte o răutate mică, dar de bonton.

Nu voi zăbovi aici în descrierea unor profi/artiști încuiați la minte, ci vă voi spune că, în afara prietenilor noștri pe care îi cunoaștem și îi iubim, am dialogat cu câțiva oameni interesanți care au făcut să merite ieșirea de seară într-un spațiu destul de izolat și improvizat al Romei: un arhitect pasionat de procesul de creație a unui produs specific modei și care, atenție!, nu mai ajunge în producție (un fel de ciorne ale scriitorului, o lume de multe ori mai fascinantă pe hărtia de aruncat decât pe cea tipărită), partenera sa de viață, o pictoriță ocupată cu explicarea rețetei unui tip de pâine cu semințe pe care o pregătise pentru noi și pe care, personal, am savurat-o cu o plăcere de nedescris. Eu sunt o mare iubitoare de pâine clasică (albă, neagră sau integrală), variantele sănătoase pentru digestie le-am simtit mereu prea grele. Ei bine, această pâine plină de semințe de tot felul a fost o mare descoperire. Simplă, ușoară, dar sățioasă. Când aflu rețeta, v-o scriu.

Am aflat și de acest "bobo" cu care profesoara de belle arte definea tot ce nu se suprapunea perfect peste schema ei mentală, demonstrând astfel exact superficialitatea  pe care o critica.

Bobo provine din franceză și indică un anumit mod de a fi burghez și, în același timp, boem, ribel. În Franța este cunoscut și sub numele de gauche caviar iar în Italia echivalentul este de radical chic. Recunosc că nu o cunoșteam, dar nici dacă aș fi știut-o nu m-aș fi grăbit să etichetez astfel elevii unei școli despre care cunosc câte ceva din auzite.

Am mai purtat discuții interesante cu două artiste finuțe, un pic cam pierdute în universul lor, dar cu un entuziasm palpabil și pentru lumea de afară.

Renato Guttuso, La Vucciria,1974

 Per ansamblu, seara a fost bună și, când am tras linie, mi-a venit în minte pâinea pictoriței. 

Semințele pot deveni înecăcioase dacă nu le dozezi corect și nu le combini cât mai bine.

Totul depinde de rețetă.

Și, de ce nu, și de cel care gustă.