SIPETUL CU COMORI: Spitalul pãpușilor din Napoli

Când vorbim despre Napoli e greu de fãcut o listã exhaustivã cu locuri de vizitat și emoții de trãit. Oricât ne-am strãdui, mai rãmâne ceva de vãzut, un obiectiv neatins sau un gust nedescoperit. Orașul are multe de spus, provincia are multe de arãtat.

Dar, dacã ar fi sã alegem un loc de poveste și de povești, cu siguranțã acesta ar fi Spitalul Pãpușilor, spațiul  de vis unde revin la viațã jucãriile copilãriei, punct forte al tradiției napoletane.

Totul a început în 1800 datorită priceperii și pasiunii lui Luigi Grassi, un scenograf al teatrelor de curte, care își desfãșura activitatea în atelierul sãu din San Biagio dei Librai, unde picta decoruri și repara pãpuși și marionete de scenã.

Știindu-l foarte priceput, într-o zi o mamã s-a hotãrât sã apeleze la el pentru a repara păpușa preferată a fiicei sale. Scenograful a întâmpinat-o în halatul sãu alb pe care îl purta mereu la lucru pentru a nu se murdãri și a asigurat-o cã pãpușa va fi ca nouă în doar câteva zile. Promisiunea a fost ținută și vestea a început să se răspândească în tot orașul. 


Din ce în ce mai mulți oameni veneau în atelierul lui Luigi Grassi pentru a da o a doua viață jucăriilor inimii. Într-o zi un client, observând picioarele, brațele și părul atârnând peste tot în interiorul magazinului, a exclamat  în tonul dramatic al dialectului napoletan: “Me pare proprio ‘o spitale de’ bambule” (Mi se pare exact un spital de pãpuși). 

Și astfel, s-a nãscut legenda! Cu o tãblițã simplă din lemn și un marker, Luigi Grassi a desenat crucea roșie, simbolul spitalelor adevãrate.

Din acel moment, Spitalul de Păpuși a cucerit un loc special în istoria orașului Napoli și așa a rãmas prin munca plinã de abnegație a patru generații de doctori de pãpuși. Un atelier-muzeu care meritã vãzut mãcar o datã în viațã. 

Vizita este o adevărată experiență interactivă pentru copii; deja de la intrare, cei mici sunt invitați de medicii primitori ai spitalului să aibă grijă de un uriaș urs în stare febrilã, care așteaptă să își primească tratamentul.

Pe de altă parte, o mică scenă iese în evidență în fundul sălii, acolo unde înconjurată de multe păpuși, protagonista unei înregistrãri video proiectate cu ocazia fiecărei vizite, spune pe scurt povestea Spitalului de Păpuși captând atenția tuturor, copii și adulți.

Continuând vizita, se ajunge în inima pulsând a Spitalului de Păpuși, „Bambolatorio” (ambulatoriul/dispensarul de pãpuși): clinica în care copiii sunt din nou invitați să se joace pentru a monitoriza parametrii vitali ai păpușilor și marionetelor care așteaptă să fie vindecate.

Pe scurt o vizitã fãrã griji, doar cu emoții și amintiri!

În fine, adresa acestui loc magic este tot una de poveste. Spitalul Pãpușilor este situat în inima centrului istoric al orașului Napoli, mai precis în Via San Biagio dei Librai 39, în interiorul unei structuri minunate, Palazzo Marigliano.

•••••••••••••••
(Sursa articolului: https://www.lemozionediunviaggio.it/ospedale-delle-bambole-napoli/)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Context...

Am început sã învãț italiana la opt ani, în clasa a doua a unei școli normale de cartier.  Am început cu muzicã, poezii, mici piese de teatr...