vineri, 12 ianuarie 2018

Morile de vânt


(foto Instyle.com)

Oprah Winfrey, realizatoarea de televiziune americană, care tot ce face transformă în succes, a scris o pagină importantă în istoria Globurilor de Aur. Este prima femeie de culoare care a primit premiul Cecil B. De Mille. Iar discursul său din 7 ianuarie a fost unul pe măsura.
A început așa:
"În 1964 eram o fetiță care stătea pe podeaua în linoleum din casa mamei mele în Milwaukee, urmărind-o pe Anne Bancroft care prezenta Oscarul pentru cel mai bun actor la cea de-a 36-a ediție a premiilor Academiei. A deschis plicul și a rostit cinci cuvinte (versiunea originală în engleză) care au făcut literalmente istorie: Câștigătorul este Sidney Poitier. A urcat pe scenă cel mai elegant bărbat pe care îmi amintesc sa îl fi văzut vreodată. Cravata lui era albă, pielea evident neagră și era sărbătorit. Nu mai văzusem niciodată un bărbat negru sărbătorit așa. Am încercat de foarte multe ori să explic ce înseamnă un asemenea moment pentru o fetiță, un copil care privește de pe niște scaune sărăcăcioase în timp ce pe ușă intră mama, obosită până în măduva oaselor de munca pe la casele altora."
Pare simplu să trezești emoții, nu?
Și mulți susțin ca este. Că are în spatele ei o echipă extraordinară specializată în marketing, sociologie și psihologia maselor. Că Oprah este doar un cap cu o cască auriculară wireless în care i se șoptește ce să spună. Și ea, cuminte, repetă de zeci și zeci de ani.
Eu cred, însă, că este UN CREIER. Nu poți ajunge la acest nivel fără substanță. 
Nu când ai plecat de jos. Oprah nu a avut niciodată atuul frumuseții. Într-una din lecțiile de viată de pe propriul canal online (OWN), Oprah Winfrey declară că nimeni, niciodată, nu i-a făcut vreun compliment legat de frumusețe. Nici la 3-4 ani, nici la 8 și nici mai târziu. Dar, în schimb, i s-a zis de mică că e deșteaptă, că știe să citească și să vorbească foarte bine iar, mai târziu, că este extrem de bine pregătită. Asta a fost tot. Cartea ei de vizită, sensul valorii în viață.
Că ne place sau nu cum își realizează emisiunile, ce invitați are, pe cine apreciază sau pe cine detestă, cum își cheltuie banii, dacă candidează sau nu la președinție, este treaba fiecăruia.
Rămâne însă o profesionistă desăvârșită iar cine o atacă vorbind de echipa din spate ar trebui să știe ca oameni ca ea sunt în primul rând formatori de profesioniști. Fiindcă știu ce să ceară celorlalți, fiindcă cunosc realitatea și își cunosc limitele pe care le transformă în puncte de forță.
Iar când sunt atacați pe meserie, transformă energia negativă în putere.
Pe principiul morilor de vânt....

Părerea mea...




Un comentariu:

  1. Sunt de acord cu tine! Ea este cea care a construit imperiul media si va ramane un model nu numai de profesionalism dar si ca om.

    RăspundețiȘtergere

Nicolae, Moș sau Sfânt?

Este oficial. Fetița mea îl adoră pe Moș Nicolae. Atât de mult încât mi-a spus să nu îi mai zic Moș . Este Sfântul Nicolae.  Nimeni n...