Ziduri...

La 11 martie 2011 a avut loc în Japonia un seism de magnitudine 9,0 MW cu epicentrul în regiunea Tohoku, în apropierea orașului japonez Sendai, aflat pe coasta de est. Cutremurul a provocat valuri tsunami ale Pacificului de până la zece metri înălțime.
La șapte ani de la cataclismul care a dus la moartea a  15 mii de oameni, amintirea acelor evenimente continuă să fie trează în memoria supraviețuitorilor. S-a plâns mult, s-au depus flori la locurile durerii, s-au organizat comemorări oficiale la care au participat reprezentanți ai guvernului și membri ai casei imperiale.

sursa: Reuters

Soluția spre a evita urmări dezastruoase pentru populație în urma unor fenomene naturale destul de frecvente în Japonia, a fost ridicarea unui zid de beton înalt de peste 12 m și lung de 395 kilometri.

Zidul a costat 12 miliarde de dolari și locuitorii regiunii, cu credința că acum sunt protejați, și-au continuat viața, și-au repus pe picioare micile afaceri, inclusiv cele din domeniul turistic.
Dar?
Dar s-a ivit o problemă. Au crescut cazurile de depresie.
"Pare că trăim într-o închisoare chiar dacă nu am făcut nimic rău", este opinia unui pescar.
“Toată lumea a trăit aici uitându-se la mare. A fost întotdeauna așa, generații și generații. Acum, peretele ne separă, este un lucru inacceptabil", a comentat o altă persoană.

Este interesant cum un zid, chiar el și de apărare, poate căpăta alte valențe.

Zidul unei case care ascunde o violență domestică, zidul unui orfelinat care împrejmuiește tristeți și uneori abuzuri, zidul unei închisori care reeducă destine.

Se apropie Paștele și, mai cu seamă Săptămâna Patimilor, a suferințelor lui Iisus.

Văzându-i pe refugiați, oamenii aceia chinuiți care fug cu ce au pe ei încercând să își salveze copiii din războaie crunte, mă întreb:

Oare cum se percepe un zid de partea cealaltă, din afara lui?

sursa: UNHCR

Ce rămâne din suflet, din sămânța aceasta pe care a sădit-o Dumnezeu în noi ca să ne iubim și să ne ajutăm unii pe alții?

"Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum începe timpul mucenicilor”. (Arsenie Boca)