 |
| sursa: nations online |
Tot mai des aud de părinți dornici să își înscrie copiii la școala germană, în timp ce alții se plâng cã odraslele nu au fost acceptate de nemți.
E un lucru frumos să înveți cât poți de mult și să asimilezi cunoștințele într-o altã limbă. Și este valabil pentru toate limbile.
Dar, fără să judec (așa cum îmi este obiceiul), m-am întrebat ce te îndeamnã, într-o țarã latinã și pe deasupra francofonă, sã alegi un sistem de învãțãmânt diferit de spiritul și caracterul tău?
Îi înțeleg pe cei care provin din familii de sași, pe pãrinții care pleacã și se stabilesc în Germania sau Austria, pe cei intenționați sã studieze la Zurich sau sã își gãseascã un job în firmele germane.
Dar, oare, câți emigranți poate primi sau este dispusã sã primească Germania și câte firme pot absorbi armatele de absolvenți, vajnici teutoni locali?
Nu m-am sculat azi-dimineațã cu întrebările astea în cap, ci mi le-am pus, treptat, dupã ce am trecut prin București și am ajuns la Saigon, pentru cã și aici se întâmplă același fenomen. Da, aici, într-o fostă colonie francezã și, ulterior, țară anglofilă prin nostalgii post războinice.
În plin centru, într-o librărie importantã din HoChiMinh, o bună parte din rafturile de la parter sunt ocupate de cărți în germană, multe dintre ele reprezentând beletristică engleză tradusă în limba lui Goethe. Este vorba de o colonizare culturalã intensã și o admir, dar cãrțile stau intacte, cu un deget de praf pe ele, cam de un an de când a fost gânditã aceastã restructurare a secțiunii de limbi strãine.
În disperarea aceasta cu care alergãm cãtre ceea ce strãlucește pe moment, îmi permit cu umilințã și, poate, un pic de nostalgie sã amintesc cã în 2015 România a serbat 200 de ani de prietenie cu Franța, cã Bucureștiul a fost cândva micul Paris iar istoria ne leagã de aceastã țarã care considerã cultura drept cel mai bun mijloc de înțelegere și comunicare.
E un lucru frumos să înveți cât poți de mult și să asimilezi cunoștințele într-o altã limbă. Și este valabil pentru toate limbile.
Dar, fără să judec (așa cum îmi este obiceiul), m-am întrebat ce te îndeamnã, într-o țarã latinã și pe deasupra francofonă, sã alegi un sistem de învãțãmânt diferit de spiritul și caracterul tău?
Îi înțeleg pe cei care provin din familii de sași, pe pãrinții care pleacã și se stabilesc în Germania sau Austria, pe cei intenționați sã studieze la Zurich sau sã își gãseascã un job în firmele germane.
Dar, oare, câți emigranți poate primi sau este dispusã sã primească Germania și câte firme pot absorbi armatele de absolvenți, vajnici teutoni locali?
Nu m-am sculat azi-dimineațã cu întrebările astea în cap, ci mi le-am pus, treptat, dupã ce am trecut prin București și am ajuns la Saigon, pentru cã și aici se întâmplă același fenomen. Da, aici, într-o fostă colonie francezã și, ulterior, țară anglofilă prin nostalgii post războinice.
În plin centru, într-o librărie importantã din HoChiMinh, o bună parte din rafturile de la parter sunt ocupate de cărți în germană, multe dintre ele reprezentând beletristică engleză tradusă în limba lui Goethe. Este vorba de o colonizare culturalã intensã și o admir, dar cãrțile stau intacte, cu un deget de praf pe ele, cam de un an de când a fost gânditã aceastã restructurare a secțiunii de limbi strãine.
În disperarea aceasta cu care alergãm cãtre ceea ce strãlucește pe moment, îmi permit cu umilințã și, poate, un pic de nostalgie sã amintesc cã în 2015 România a serbat 200 de ani de prietenie cu Franța, cã Bucureștiul a fost cândva micul Paris iar istoria ne leagã de aceastã țarã care considerã cultura drept cel mai bun mijloc de înțelegere și comunicare.
 |
| sursa: French moments |
În Franța, recent, s-au reintrodus greaca și latina ca materii obligatorii în liceu, cu explicația cã reprezintã bazele culturii și civilizației europene.
Tot în Franța, filosofia e materie de bacalaureat pentru cã e important sã formezi cetãțeni care sã gândeascã cu propriile capete și, eventual, sã conteste.
Nimeni nu e perfect, dar mereu se poate învãța de la alții.
Nimeni nu e perfect, dar mereu se poate învãța de la alții.
Iar noi, românii, avem faima cã prindem repede.
France où Allemagne?
France où Allemagne?
 |
| sursa:imdb.com |
“Slavii și germanii sunt fatalități: își rostogolesc soarta, rãbufnesc în vreme, n-au curs normal, pe când Franței i-a fost dãruit un destin mãsurat. O țarã de oameni, iar nu de inși.“ (Emil Cioran, Despre Franța- 2011)
Pentru că am vorbit un pic de alegerile noastre, vă propun o pagină de sfârșit de săptămână.
 |
| sursa: Paris Match |
Lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu