Pentru alții (așa ca mine) se încheie un capitol și, fãrã pauzã sau destinderi, începe o nouã etapã din viațã.
Mutarea temporarã sau permanentã într-o nouã țarã începe cu un prim contact: cel lingvistic.
Indiferent cã ne vom baza pe o limbã de circulație internaționalã (cu precãdere engleza), vrem sã "mișcãm" ceva în limba națiunii care ne va gãzdui, sã "încropim" acolo câteva fraze de complezențã, sau de supraviețuire.
Așa purcedem la un mic studiu personal, încercãm sã ne facem o idee despre vocabular și gramaticã, exersãm pronunții și mirãri tipice în limba sau dialectul locului respectiv.
Experiența mea prin lume ține și de acest aspect al integrãrii, chiar și temporare, într-o comunitate, într-o societate uneori destul de distantã și rece cu vizitatorii ei.
Dar eu, oricum, iubesc limbile strãine și le consider veritabile porți de intrare în inima unui popor, modul direct și concret pentru a înțelege sufletul unei națiuni.
Trebuie însã sã recunosc cã odatã cu trecerea timpului devine din ce în ce mai greu sã poți asimila concepte noi, sã reușești sã metabolizezi intelectual logica și ritmul unei fraze, "nuanțele" unor expresii, pânã și pronunția noilor cuvinte este deja definitã de celelalte limbi pe care le vorbești.
Dacã ești perfecționist din fire, nu ai ce face, nu vei avea curajul sã deschizi gura într-o întâlnire importantã. Dacã, însã, iei lucrurile așa cum vin, te arunci în apã și înveți sã înoți.
Ceea ce eu am observat în experiența mea este cã orice efort te rãsplãtește, ești încurajat chiar și de cei mai miștocari din fire (tip francezii). Efortul continuu îți este apreciat și ești ajutat sã te corectezi. Pe undeva e normal, stã în firea lucrurilor. Toți suntem sensibili când altcineva ne vorbește limba. Sau, mãcar, încearcã, nu?😉
Și totuși, nu mereu și oriunde ajungem sã susținem o conversație decentã în limba respectivã, de un discurs articulat nici nu mai poate fi vorba.
Getty Images -Copyright: erhui1979 | |
Și aici intervine frustrarea cãreia
i-am dat și o denumire: bariera limbii. Este într- adevãr o barierã și o experimentezi pe propria-ți piele mai cu seamã când ai de-a face cu instituții, oamenii lor și multã, multã birocrație.
Dar...
Când nu ne confruntãm cu mari probleme, în timpul liber în care doar stãm pe o bancã într-un parc din Asia (alegeți voi țara) și privim în jur, limba nu mai este un impediment. Lãsãm deoparte cuvinte, pronunții, sintaxe și absorbim gesturi, grimase, uimiri, alintãri, îmbrãțișãri. Oriunde în lumea asta, cu bune și cu rele, suntem aceiași!
Ne enervãm cam din aceleași motive, ne îndrãgostim și ne strãlucesc ochii la fel, copiii plâng și se dau cu fundul de pãmânt tot cam la fel, punem energie și patos (chiar dacã nu le exteriorizãm) în discuții ca și în îmbrãțișãri.
Iar toate astea ne sunt cel mai bine demonstrate de limbajul corpului, de ritmul inimii, de sentimentele ce se reflectã într-o privire, într-o strângere de mânã, într-o mângâiere.
Pânã când nu vom întelege pe deplin cât ne asemãnãm unii cu alții, bariera limbii va fi doar cel mai mic obstacol din câte vom avea de depãșit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu