vineri, 21 octombrie 2022

Protagonism


Îmi plac filmele cu  protagoniști deștepti.

Pot fi ei timizi ori extroverși, împiedicați ori îndrăzneți, frumoși sau anonimi. Important e să fie deștepți! Iar regizorul să nu le pună alături vreun partener care să le strice scenele ori să inventeze vreun personaj secundar care să îi încurce, să le pună bețe-n roate.

Îmi place ce e clar, acțiune care "curge", deznodământ firesc și fără căutari de nod în papură, fără durerea de cap a trărilor de tot felul și a filosofiei existențialiste de cinema.

Îmi plac protagoniștii comisari/inspectori de poliție, criminaliști ori magistrați... Dacă mai sunt și femei, bingo! Le ador.

Iar în ultima perioadă televiziunea italiană (RAI) ne delectează cu asemenea personaje, profesioniști conjugați la feminin.

Două dintre ele, Imma Tataranni și Lolita Lobosco.

Una repezită și recalcitrantă, cealaltă atentă și împăciuitoare. Una, colorată dar bărbătoasă, cealaltă cam mereu în negru dar cu feminitate la superlativ.

Amândouă personaje de valoare, cu minți brici și deducții pe măsură. Evident, succesul se datorează în primul rând creatorilor, două cunoscute și apreciate scriitoare, autoarele cărților care stau la baza scenariilor italiene: Mariolina Venezia (pentru Imma Tataranni) și Gabriella Genisi (Lolita Lobosco).

Apoi, adăugăm bravura celor două protagoniste, actrițe de mare finețe care îți captează atenția, îți modelează imaginația, adaugă un pic de farmec personal într-o interpretare extrem de nuanțată. Cu alte cuvinte, scot ce este mai bun din personaje, "prind" esența lor și adaugă alte ingrediente.

Imma, dură și distantă, își maschează fragilitățile conducând anchetele cu mână de fier și punând mereu în discuție deciziile superiorilor. 

Lolita, sutien 5 și tocuri 12, captează detaliile ascultând opiniile tuturor, pune cap la cap aproape matematic elementele anchetei confruntându-se în permanență cu echipa sa.

Dincolo de acțiune și suspans, spiritul italian iese învingător în valorile sale fundamentale: viață, familie, casă, ospitalitate, jovialitate, integrare, respect.

Și mai avem un învingător: provincia italiană. De data aceasta, orașul de provincie nu mai apare doar ca fundal, nu mai este doar decor de câteva minute, ci devine co-protagonist.

Admirăm Matera în fiecare episod, în ritmul pașilor grăbiți ai Immei Tataranni.


 

Ne ținem respirația, fascinați, în plimbările serale prin Bari ale Lolitei Lobosco.


Matera și Bari, două dintre cele mai frumoase orașe italiene, orașe de provincie ale unei țări pe care turiștii pasionați (și nu numai ei) învață să o cunoască prin resursele sale locale, prin tradițiile și umanitatea unor ținuturi cu iz de basm.

Nu vorbim doar de peisaje în general, ci de fiecare stradă cu zgomotul (sau tăcerea) ei, de mare, de câte 
un colț cu prăvălie de cartier, de ticurile verbale ale locuitorilor cu dialecte originale, uneori intraductibile. Totul pus pe peliculă cinematografică. 
Ești atât de prins de ceea ce se întâmplă în jurul personajelor încât te aștepți ca fiecare episod să înceapă cu o dedicatie locuitorilor și să se termine cu o odă închinată orașului respectiv.

Provincia face parte integrantă din acțiune și, astfel, este promovată publicului larg. Așa că nu e o coincidență faptul că producțiile RAI sunt bine primite pe piața internațională și vândute și mai bine.
Dar până acolo, sunt în primul rând iubite și urmărite de milioane de italieni care învață să își aprecieze rădăcinile, să își cunoască mai bine tradițiile, să se regăsească în poveștile de viață sau în anumite comportamente, cu bune și cu rele, cu calități și cu defecte.
Protagonismul adevărat se construiește și prin cultură. 
Trebuie doar curaj, creativitate și ... bun-simț.






 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mâine

În ultima perioadã tot mai mulți oameni de valoare ai spiritualitãții românești sunt atacați cu o agresivitate de-a dreptul rãzboinicã, cu o...