sâmbătă, 1 aprilie 2023

(Doar) o poveste ...

 

Cu ceva timp în urmă, am pus pe Facebook un link al unei melodii ce îmi răvășește sufletul de fiecare dată când o ascult. Face parte din coloana sonoră a filmului Caramel, producție cinematografică libaneză de acum câțiva ani. Un film simplu, rafinat, delicat, tandru. Ca și muzica sa.
(click aici)

Nu am dat importanță versurilor, melodia însoțea imaginea și ... era de ajuns. 
Apoi, am reascultat-o și am închis ochii. Fără să știu ce spune, mi-am imaginat o istorie romantică cu priviri și tãceri, povestitã în ritm oriental. 
O poezie a vieții. Cel puțin cea din capul meu.😉

artist S.N. Chemkur

Și am realizat încã o datã că muzica te ajută să pătrunzi unde privirea se oprește, să înțelegi unde mintea nu răzbate, să simți prin vibrarea unei corzi bine ascunse în tine. Muzica este cea mai bună comunicare între inimi, limbajul rafinat al sufletelor, locul de întâlnire a sensibilităților.

Poți închide ochii și imagina orice: femeile din Iran care, fără teamã, își piaptănă părul mătăsos, fetele din Afganistan mergând din nou la școalã, Georgia sãrbãtorind libertatea regãsitã, Ucraina fără război, Siria reconstruită și... așa mai departe.

Bloom, acrylic, by Ario Mashayekhi
Muzica este instinctivă. Transmite sentimentele creatorului său și trezește în noi sensibilități neștiute, deseori nebănuite.

Pe o melodie cu versuri neînțelese, poți spune și tu o poveste.

Povestea ta. Cea pe care în mod normal o consideri comună, simplă, chiar anostă, fără să realizezi că nimic nu e simplu, comun ori anost, cã o micã nuanțã poate defini o culoare, cã un gând poate descuia porțile unei minți, iar un fior poate topi gheața unei inimi.

Fiecare dintre noi are importanța sa, iar istoria trecerii sale prin lume poate inspira alte destine, poate lumina alte drumuri. Când povestim, cumva,  întredeschidem propriul suflet celuilalt.

O poveste poate pune pe gânduri, poate da aripi. Depinde și cum o spui și cine o ascultã.

Poate de aceea mi-a plãcut dintotdeauna sã stau în preajma persoanelor în vârstã începând cu prietenele bunicii mele, continuând cu vecinele din bloc, colegele de la birou și terminând în splendoare cu doamnele cochete și exigente din bisericã. Prietenele mele mai în vârstã erau fascinante iar poveștile lor de viațã incredibile. O generație ieșitã din rãzboi care știa sã râdã mai mult decãt noi cei crescuți în timp de pace, sã iubeascã deplin și cu adâncã înțelegere pe celãlalt, sã îndure tristeți profunde cu discreție și eleganțã. 

Prin urmare, ori cã povestim noi, ori cã o fac alții, nu trebuie renunțat la povești. Și dacã gãsim și coloana sonorã potrivitã, gata, avem filmul!

Sunt romane care ar trebui să înceapă ca şi poveştile cu un "A fost odată..." (Ionel Teodoreanu)

Cum naște o poveste? - click aici -


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Colțul...

Îmi plac colțurile. Nu sã stau la ele pe coji de nucã sau sã ascult bârfe.(😉) Ci ca o protecție. Biroul meu micuț l-am pus într-un colț, su...