marți, 7 martie 2023

Sã nu uitãm nicicând...

 

...sã iubim trandafirii.

Cei din generația mea (și a pãrinților noștri)  își aduc cu siguranțã aminte de melodia lui Florin Bogardo. 

(un mic "reminder": click aici)

Cum poți sã nu iubești trandafirul? E atât de regal, atât de solemn, atât de rafinat. Atât de... În toate culorile și formele sale.

E armonios, impune reverențã. Cu parfum sau fãrã, este admirat și capteazã privirea oriunde și oricui, îndrãgostit sau nu. 

O bijuterie de clasã a naturii, un vintage mereu actual.

În fine, în ocazii importante devine sobru, aproape ceremonios.

Nãscutã la sfârșitul primãverii și eu iubesc trandafirii. În tradiția noastrã popularã, luna mai este numitã Florar sau Frunzar tocmai pentru cã reprezintã un timp al înfloririi, al prospețimii, al parfumului colorat iubitor de soare. Armonii estetice și explozii de luminã. Flori, viațã.

Când devin sofisticat de serioasã, apreciez trandafirul. Il primesc cu respectul cerut și, cuviincioasã, îi caut un vas pe mãsura prestanței sale și a importanței mele din acea clipã. 

Il IUBESC în felul meu ...

Când sunt eu însãmi, instinctivã în sentimente și atentã la nuanțele unei priviri, ADOR garoafele. Nesofisticate, elegante prin simplitatea lor și, mai cu seamã, vesele. Fãrã griji.

Rezistente în timp ca un prieten de drum lung.

Garoafe sau garofițe, fãrã false pretenții, ondulate, rubinii, inspicate sau pestrițe.

Ador buchetele care prin euforia lor multicoloratã devin contagioase de fericire.

E de ajuns sã le vãd pe o simplã tarabã în piațã sau în vitrina elaboratã a vreunei florãrii cã și îmi vine sã cânt...

"Apoi pune la cosițã douã flori de garofițã și la sânu-i busuioc, sã dea inimilor foc."

Internetul este plin de informații despre garoafe, tradiții și semnificații. Ca de altminteri, despre orice floare. Am citit cã în Franța te duci cu garoafe la înmormântare, în China la nunți. În Olanda garoafa este un simbol al Rezistenței, în Turcia a lui Mahomed, în Azerbaidjan un semn de doliu.

Iar în Cehoslovacia comunistă și în Polonia pe vremea Republicii Populare, garoafele erau oferite în mod tradițional de Ziua Femeii, împreună cu mărfuri greu de obținut în acele vremuri, precum colanți, prosoape, săpun și cafea.

Nu știu de unde mi se trage cu garoafele și de ce nu sunt mai emancipatã în domeniu floral, dar ceea ce simt este unic: un freamãt de bucurie când le intuiesc prezența prin parfum, o fericire deplinã când le strâng în brațe. Un spirit care se oprește din cãutare, un suflet liniștit care se încarcã de culoare și prospețime. Unic... sau poate nu, fiindcã mai simt ceva asemãnãtor atunci când plouã.

Dar, despre ploaie cu proxima ocazie...

8 Martie fericit! 


2 comentarii:

Jos pãlãria

Genul de film western nu a fost niciodatã preferatul meu. Nu mi-a plãcut niciodatã violența, brutalitatea cu care îți faci dreptate și care ...