Context...

Am început sã învãț italiana la opt ani, în clasa a doua a unei școli normale de cartier. 

Am început cu muzicã, poezii, mici piese de teatru, discuții, o joacã care sã ne ajute sã gândim în limba respectivã. Apoi,  în gimnaziu, am trecut la gramaticã intensivã. Durere mare...

Profesorii excepționali pe care i-am avut ne-au învãțat cã o limbã vorbitã bine este o limbã în care gândești, cã nu trebuie sã îți formulezi frazele în limba maternã pentru a le traduce dupã aceea.

Se observã lesne diferența dintre un subiect care își traduce în cap frazele în italianã, de exemplu, și unul care, curat și curgãtor, se exprimã în limba lui Dante. Rezultatul în primul caz este o macaronadã acceptabilã, dar greu de digerat pentru cunoscãtori.

În plus, vocabularul limitat al unora este compensat de accente stridente, tonuri exagerate ale vocii și chiar țipete, toate spre a mima italienitatea exprimãrii. Pânã la urmã constați cã persoanele care vorbesc aiurea în italianã, o fac și în limba maternã și în orice altã limbã.

Ca sã vorbești decent o limbã strãinã, ca sã o înțelegi bine, trebuie nu numai sã ai un vocabular extins ci sã și cunoști profund înțelesul cuvintelor, sã "prinzi" sensul unor expresii. 

Partenerul de dialog te poate înțelege oricum, poți face chiar o impresie bunã (mai ales cu scuza cã vorbești o altã limbã), dar rezultatul este cam departe de ceea ce ar trebui sã fie.

La fel și la citit.

Pe vremea mea (ce serios sunã!) era foarte greu sã gãsești dicționare bune. Conțineau câteva mii de cuvinte și puteai fi sigur cã ce cãutai tu nu era scris acolo (Legea lui Murphy😉). 

De multe ori, când citeam vreun articol dintr-o revistã adusã de cineva din strãinãtate, fãrã internet și alte posibilitați de cãutare încercam sã înțeleg bine contextul în care termenul respectiv era folosit și sã îi descifrez înțelesul cât mai aproape de realitate. Sigur, nu ajungeam poate la sensul exact dintr-un dicționar, dar "prindeam" sensul folosirii lui în acel context. 

Înțelegi contextul și ajungi la semnificație. Apoi, când ai ocazia, îi cauți definiția.

Logicã și învãțare. Sã cunoști contextul folosirii unui cuvânt înseamnã cu adevãrat cunoaștere. Sã îi aprofundezi sensul înseamnã studiu.

Cu trecerea anilor, am observat cã pot aplica aceeași metodã și în relația cu oamenii. 

De câte ori ne grãbim sã îi judecãm, îi scoatem dintr-un context. Al lor și numai al lor. Îi comparãm cu noi care trãim altã viațã poate, ori am trecut prin situații similare în mod diferit pentru cã diferit ne este caracterul, altul ne e destinul. Nu poți spune cu ușurințã "eu nu aș fi fãcut așa". Aproape niciodatã. Fiecare om este o pânzã pe care viața a pictat ceva, iar a-l analiza la rece, în mod aspru și extrem de critic înseamnã a scoate pânza dintr-o ramã și a o pune în alta.

Fãrã a intra în detalii și considerații psihologice, mã întorc la italianã și vã propun o scriitoare extraordinarã, una dintre cele mai apreciate în Italia, un om frumos, fin, delicat, cu o pasiune constantã pentru studiul limbii ei materne.

DACIA MARAINI, personalitate literară poliedrică, a scris de-a lungul anilor romane, volume de poezii, eseuri, teatru. A primit numeroase premii, cărțile sale au fost traduse în multe limbi, iar piesele de teatru jucate pe scene din lumea întreagă. În anul 2014 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Literatură. 

Lunga viață a Mariannei Ucrìa este considerat de mulți cel mai bun roman al său. O metaforă a condiției feminine și o pledoarie pentru scris și lectură. O carte în care cuvintele devin personaje, iar protagonista își găsește cu ajutorul lor libertatea de a-și decide destinul.

Eu o iubesc pe Dacia Maraini și pentru prezența ei în viața cetãții, pentru întâlnirile cu elevii de școalã ori liceu, pentru interviurile în care nu vorbește niciodatã prea mult, doar atât cât trebuie, rãspunzând clar la fiecare întrebare și, cu o educație din alte timpuri, oprindu-se imediat dacã interlocutorul dã semne de nerãbdare. Este o scriitoare cu clasã, una dintre puținele scriitoare cãreia îi aud vocea când îi citesc cãrțile. Identitate și cuvânt.

Iar pentru a-i înțelege mai bine biografia, a identifica sursa opiniilor ei de bun-simț și a valorilor pe care și-a construit viața și cariera, mai avem o carte. Ultima apãrutã: Viața mea (Vita mia)

Fiind recentã, nu știu dacã a fost deja tradusã în românã. Sper ca cine este pasionat de aceastã scriitoare și poveștile ei sã nu aștepte prea mult.

Și apropo de traduceri, vã recomand emisiunea <Intrarea liberã> de la TVR Cultural, ediția difuzatã acum o lunã. O discuţie despre provocările muncii de traducător, despre ce înseamnã o traducere bună (mai ales astãzi când te cuprinde disperarea citind anumite texte în românã) despre gafe, succese, greșeli, despre cărţi şi autori pe care îi îndrăgim și datoritã traducãtorilor.

 • LUMEA TRADUCĂTORILOR | CAPCANE ŞI DIFICULTĂŢI ÎN CALEA UNEI TRADUCERI BUNE (click aici)

(Răspund întrebărilor lui Marius Constantinescu câţiva dintre cei mai apreciaţi traducători români ai momentului. În studio: Luana Schidu, Iulia Gorzo, Ioana Petridean şi Doru Mareş  iar via Zoom: Gabriela Lungu, Marin Mălaicu-Hondrari şi Claudiu Sfirschi-Lăudat​.)  •

Meritã! 

Și gata cu scrierile, traducerile, contextul și oamenii.

Zi fainã sã aveți!