luni, 26 februarie 2024

Trezire


Inaugurazione della strada ferrata Napoli-Portici, 1839
 Zilele trecute cãutând o imagine care sã se potriveascã unui text, am dat peste lucrãrile unui artist mai puțin cunoscut. Nu știu ce anume s-a declanșat în suflet, ce mesaj ochii au transmis acelei pãrți din noi care vibreazã altfel, dar s-a întâmplat exact ce ni se întâmplã într-un muzeu unde, dintre toate picturile pe care le admirãm, cel puțin una ne oprește din cãutare, ne ține pe loc și ne încurcã socotelile inimii. 
Nu întotdeauna e vorba despre vreo capodoperã universal apreciatã dar, cu siguranțã, recunoaștem imediat o viziune artisticã care ni se potrivește, tresãrim în fața unor combinații de culori, suntem surprinși de nuanța vreunei priviri, ne emoționãm în fața unui peisaj. E o realitate pictatã care, cumva și greu de descris, ne mișcã. Pare cã ne trezim.

Notturno a Capri, 1843 circa
Arta este subiectivã. Din punctul de vedere al artistului, din unghiul privitorului. Gustul este legat de o sensibilitate personalã, unicã, care parcã se trezește și ne copleșește în fața unui anumit tablou, la citirea unui anume vers, pe acordurile unei melodii aparte.

De multe ori chiar autorul unei piese muzicale poate fi el însuși copleșit de interpretarea pe care i-o dã operei sale un alt muzician, fie el violonist, dirijor ori cântãreț. Priviți emoția cu care John Williams, compozitorul atâtor coloane sonore de Oscar, ascultã tema muzicalã principalã din filmul "Lista lui Schindler". De ce? Doar el a compus-o! (click aici

Și uite așa ajungem la subiectul discuției noastre la cafeluțã. O zi obișnuitã, imagini pe un ecran de computer:  Ultimul pictor al regelui.

Autoportret, 1864, ulei pe pânză,
28 x 35 cm
Salvatore Fergola (1796 – 1874), considerat un protagonist al scenei artistice napolitane din anii Restaurației, este prea puțin cunoscut în zilele noastre. 
Născut la Napoli într-o familie de artiști, s-a dedicat inițial studiului literaturii și arhitecturii și, abia mai târziu, picturii. A călcat pe urmele tatălui său, atât în ​​folosirea temperei cât și în ce privește viziunea asupra peisajului specificã lui Jakob Philipp Hackert, fiind considerat un adevãrat urmaș artistic al acestuia. 
Fergola, împreună cu tatăl său, a lucrat și la Oficiul Topografic Militar Napolitan, acolo unde, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, se experimenta litografia, artă în care Fergola a devenit un adevãrat maestru astfel încât, în 1823, a fondat prima fabrică de imprimare litograficã din Italia.
Fergola a fost însã și pictor al Curții de Bourbon.

Il ponte di ferro sul fiume Calore, 1835
În 1819, în vârstă de doar douăzeci de ani, pictorul 
l-a urmat pe Francisc de Bourbon în Sicilia și Puglia și a imortalizat în tablourile sale peisajele celor două regiuni ale Regatului. Relația cu protectorul sãu a devenit și mai puternicã atunci când ducele a urcat pe tron ​​ca Francisc I și, prin urmare, Fergola a fost numit „pictor de curte”, cu un salariu considerabil.

Fergola va ajunge și la Paris unde va intra în contact cu alte curente artistice ce îi vor influența arta, în special picturile sale legate de mari peisaje marine furtunoase. 
Și cred cã aici este cheia reacției mele, a trezirii (personale).

Tempesta nel Golfo di Napoli, 1867
Pictorul napolitan trece dintr-o perspectivă inițialã, aproape documentară, la o abordare emoțională, o răzbunare romantică a naturii asupra tehnologiei și dezvoltării.
Il Real Ferdinando, 1828
Acea parte din mine care iubește farul pe timp de noapte și mare în furtunã, rãmâne în admirație în fața acestor tablouri.

Și...

...descoperã un alt nume din arta italianã care meritã studiat.



Gata, pauza s-a terminat! Ne întoarcem la treburile noastre. 
O zi cu spor!


P.s. Când aveți timp, încercați sã vã amintiți care a fost ultimul vostru moment de trezire emoționalã, ce 
v-a scos din monotonia cotidianã, ce v-a fãcut sã vibrați chiar și pentru o clipã.

----------------------------------------

- surse informații: ▼

SALVATORE FERGOLA , ultimo pittore del re – Cose di Napoli


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Colțul...

Îmi plac colțurile. Nu sã stau la ele pe coji de nucã sau sã ascult bârfe.(😉) Ci ca o protecție. Biroul meu micuț l-am pus într-un colț, su...