(De) ce citim?

O întrebare care poate părea banală sau... complexă. După caz. 

Ea mi-a venit în minte zilele trecute când unul dintre cei mai apreciați scriitori italieni, Niccolò Ammaniti, a fost invitat într-un studio de televiziune pentru a-și prezenta ultima carte, "Il custode". 

Fiind o noutate absolută, publicată de Einaudi în această lună (martie 2026), nu traduc titlul, așteptând alegerea pieței editoriale din România.

În fine, dincolo de prezentări și urări de bine pentru revenirea autorului printre noi cititorii, la un moment dat s-a vorbit despre carte/citit ca un refugiu din lumea noastră atât de violentă.

Și aici a avut loc un mic scurtcircuit, cel puțin pe partea de logică, pentru că multe, foarte multe dintre cărțile de succes de astăzi conțin o mare doză de violență, uneori reală - reflex al realității înconjurătoare-, alteori exacerbată de imaginația narativă a autorului. Violență fizică, psihică, individuală sau socială, destin claustrofobic și...altele.

Iar finalul unui asemenea roman dacă nu e mai negru ca începutul, este în cel mai fericit caz un compromis dulce-amărui.

Și atunci, dacă vrem să ne refugiem de lumea dură și violentă, unde o facem? În alta mai dură, mai întunecată, mai agresivă, după principiul cui pe cui se scoate?

Sau în una roz bonbon care nu are nicio legătură cu realitatea? 

În fond, de ce citim?

O facem pentru a regăsi printre rânduri un dram din istoria noastră personală sau pentru că viața de zi cu zi nu ne mai e de ajuns?

O facem pentru reflecta sau pentru a visa? Pentru a învăța cu adevărat ceva sau (doar) pentru a obține niște confirmări?

Ce alegem? Cum alegem? Cât alegem?

Unde și când?

Ne ajung cele douăzeci de minute de care vorbesc specialiștii pentru a ne deconecta de la realitatea zgomotoasă și a învăța să ne concentrăm?

Lectura „reală”, a unor texte lungi, și nu cititul fragmentat de articole și mesaje pe platformele sociale, este benefică prin ea însăși pentru sănătatea creierului, sau trebuie să alegem subiecte potrivite? 

Lectura prin ea însăși ajută la gestionarea stresului, acționând ca un adevărat „exercițiu” împotriva declinului cognitiv, sau mai avem nevoie de frumusețe care să se contrapună urâtului cotidian?

Întrebări poate inutile într-o lume dominată de intenții și acțiuni belice, dar deloc banale în așteptarea unei întârziate primaveri aducătoare de pace și bucurie.

Armonia unei lumi pe care ne-o dorim caldă și frumoasă începe cu propria educație, chiar și cea prin lectură, cu permanenta căutare a echilibrului între realitate și vis, tradiție și schimbare, pragmatism și romantism. 

Nu ne stă bine răutatea, nu ne "prinde" cinismul.

O primăvară splendidă,

tuturor!