CHOCOLAT

Ieri pe stradă am văzut doi tineri care se sărutau, rezemați de un scuter. M-a fascinat fiindcă nici în China, nici aici la Saigon, nu am vazut efuziuni de acest fel.
În Europa se sărută peste tot, în metrou, în stații, în fața școlii, la piață, chiar și la rând la administrația financiară.
Dar în Asia vezi așa ceva mai rar. Tinerii se țin de mână, de după umeri dar nimic eclatant.
Cei doi, păreau rupți de ce se întâmplă în jurul lor. De marea de scutere care se mișca ca un roi de albine învăluind mașinile din toate părțile, de gardienii blocului din preajmă care, după voia bună apărută subit, e clar ca îi comentau.
Tinerii erau uniți într-o singură respirație. Nu aveau însă nimic vulgar, erau ca personajele unui tablou realist. Multe scutere, căști, învălmășeală gri iar ei doi o pată de culoare.

Mă uitam la ei și mi-a venit în cap o frază pe care o citisem cândva și care îi aparține poetului englez John Milton: „Din punct de vedere biochimic, dragostea este exact cum ai mânca cantități mari de ciocolată”.

Și m-am gândit la „șocolata englezească” pe care o prezenta bunica ca fiind secretul torturilor ei, maronii și lucioase, care extaziau prietenele și pe mine odată cu ele.

Și de câte ori mă gândesc la ea, vreau să revăd filmul Chocolat.

Așa că, uite, am plecat de la iubire și am ajuns tot la iubire.

Ce ziceți? Zilele acestea ne uităm la Juliette Binoche și Johnny Depp?

Cu o ceașcă de ciocolată caldă alături?

Pentru că este weekend, vă propun o nouă pagină din TERAPIA PRIN CULTURĂ: Joanne Harris sau gustul ciocolatei fondante.

Lectură plăcută!