vineri, 23 martie 2018

Și la bine și la rău...

Există o serie de televiziune care se bucură de mare succes atât în Italia cât și în alte țări europene. Se numește Comisarul Montalbano și fiecare episod reprezintă ecranizarea unei cărți din ciclul scris de Andrea Camilleri, autor sicilian tradus în mai toate limbile.
Andrea Camilleri

Acțiunea se desfășoară într-un oraș imaginar, Vigata, de pe coasta Siciliei. Personajele sunt originale și pitorești, intriga polițistă este bine construită și prezentată, uneori, cu ironie și umor.

Luca Zingaretti


Salvo Montalbano, personajul principal interpretat de Luca Zingaretti este un polițist excelent, cu logică și intuiție, care coordonează o echipă din care face parte, printre alții, adjunctul său Mimi Augello.
Mimi Augello se distinge prin pasiunea pe care o inspiră femeilor și prin aventurile sale știute sau doar intuite de șeful său.

Actorul Cesare Bocci, un bărbat frumos și fin, își interpretează atât de bine personajul încât în mintea telespectatorului ajunge să se confunde cu el. Șarmant, simpatic, un Don Juan care o ia la fugă dacă lucrurile se încurcă prea rău.


Știți ce este uimitor?
Povestea din spatele personajului.

La 1 aprilie 2000 Cesare Bocci și iubita sa Daniela Spada devin părinți. Un moment unic în viață.
La câteva zile după naștere, Daniela suferă un atac cerebral post-partum.  După 28 de zile, se trezește din comă fără amintiri. Nu reacționează nici măcar la vestea nașterii. Nu știe să fi devenit mamă. Acea zi a însemnat începutul unei alte vieți. Ani lungi de tratamente și exerciții de recuperare, munți de escaladat pentru a renaște, pentru a învăța din nou gesturile simple, normale, pentru a se descoperi ca mamă. Drumul parcurs a fost lung și încă mai are trepte de urcat.
Mimi Augello poate ar fi fugit, dar Cesare Bocci a rămas. Și, împreună, s-au reinventat.
Întâi s-au ajutat reciproc să supraviețuiască șocului, să treacă peste evenimentul dramatic în sine și să se concentreze pe detalii. Apoi, au descoperit care era punctul forte al fiecăruia (la Daniela tenacitatea, la Cesare perfecționismul) și și-au unit puterile pentru a parcurge toate etapele de tratament. S-au completat așa cum au putut în creșterea și educarea fetei lor.
El a continuat să joace și să fascineze publicul. Ea a renunțat la meseria de grafician, a învățat să gătească, a deschis o școală de bucătari și a creat un blog.

Tot împreună au scris o carte, Pesce d’aprile (Pește de aprilie, gluma destinului care ne-a făcut mai puternici) în care nu s-au plâns și nu l-au încărcat de tristețe pe cititor, ci au împărtășit propria experiență transmițând speranța că se poate depăși chiar și ceva ce pare peste puterile unui om.
Împreună...
Un mesaj al lor nu spre a-i învăța ceva pe alții, ci pentru a-i încuraja pe cei care suferă.

Un mesaj pentru a spune că nu au aceeași viață de dinainte de 1 aprilie 2000, dar AU O VIAȚĂ  și acest lucru este fundamental.
Să fiți iubiți!
sursa: Sfumature di Magia



2 comentarii:

  1. Frumos articol, VIAȚA întradevăr e lucrul cel mai fundamental și merită trăită la maxim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, este într-adevăr o poveste din care se poate învăța. O speranța și pentru cei care nu o au sau își pierd puterile.

      Ștergere

Context...

Am început sã învãț italiana la opt ani, în clasa a doua a unei școli normale de cartier.  Am început cu muzicã, poezii, mici piese de teatr...