Sâmbătă am făcut parte dintre milioanele de telespectatori care au privit nunta princiară. Un eveniment planetar.
sursa: hellomagazine.com |
Meghan și Harry.
Mie personal mi-a plăcut totul. Slujba de la biserică, muzica, predica, rochia miresei, diadema ei și machiajul discret, oftatul mirelui și barba lui roșcată, sărutul celor doi, copiii care au însoțit mireasa.
M-a emoționat corul gospel cu “Stand by me” și mi s-a părut că a adus un suflu nou în mijlocul aristocrației britanice apretate și la patru ace. De altfel, nu numai aristocrația era țeapănă că nici doamna Beckham nu s-a omorât cu zâmbitul. Presa spune ca are ea un stil propriu de a râde doar cu ochii. Mie mi s-a părut un pic supărată...
În orice caz ideea este că m-am uitat, m-am detașat de altele și m-am lăsat purtată de basmul modern dintre un prinț englez și o actriță americană.
Apoi, m-am uitat un pic pe rețelele de socializare să vedem ce păreri au avut alții. Și de aici mi-a venit ideea pentru postarea de astăzi.
Au existat, bineînțeles, opinii divergente. Rochia era sărăcăcioasă, nu te machiezi la o nuntă așa simplu, aproape să nu se vadă, preotul american mai avea un pic și îi bătea pe invitați, mireasa e o simplă actriță mai în vârstă decât Harry și, pe deasupra, divorțată. Și tot așa. Îmi venea să mă apuc să scriu fiecăruia în parte și să îi spun că e mult mai frumos să lauzi decât să critici, să construiești decât să dărâmi. În primul rând te simți tu bine și în pace cu Universul. (Uite o idee de a începe ziua bine, să vezi frumosul în ceilalți, soarele înaintea norilor, prezentul modern și colorat în locul trecutului rigid și gri).
Apoi, am stat un pic și am reflectat. Dacă un om are o părere diferită, nu e mai cinstit să o spună direct, fără ocolișuri și tertipuri de politețe? Cel puțin știm cu toții cum stăm.
Și așa am ajuns la ceva interesant din toată bârfa noastră mondenă.
Au existat, bineînțeles, opinii divergente. Rochia era sărăcăcioasă, nu te machiezi la o nuntă așa simplu, aproape să nu se vadă, preotul american mai avea un pic și îi bătea pe invitați, mireasa e o simplă actriță mai în vârstă decât Harry și, pe deasupra, divorțată. Și tot așa. Îmi venea să mă apuc să scriu fiecăruia în parte și să îi spun că e mult mai frumos să lauzi decât să critici, să construiești decât să dărâmi. În primul rând te simți tu bine și în pace cu Universul. (Uite o idee de a începe ziua bine, să vezi frumosul în ceilalți, soarele înaintea norilor, prezentul modern și colorat în locul trecutului rigid și gri).
Apoi, am stat un pic și am reflectat. Dacă un om are o părere diferită, nu e mai cinstit să o spună direct, fără ocolișuri și tertipuri de politețe? Cel puțin știm cu toții cum stăm.
Și așa am ajuns la ceva interesant din toată bârfa noastră mondenă.
La ceea ce americanii numesc “white lies”, adică minciuni albe. Minciunelele acelea nevinovate care ne ajută să nu supărăm pe nimeni, să ieșim bine din orice încurcătură. „Scopul scuză mijloacele”.
De exemplu, îi spun Danei, colega mea (sau vecina, cum vreți) că tarta ei cu fructe a fost delicioasă când de fapt era crudă la mijloc, nu se putea mânca, am fărâmițat-o și am dat-o la vrăbii. De ce să nu spun o minciună nevinovată în locul adevărului care ar supăra-o?
Prin comparație cu minciuna celui care își trădează partenerul de viață, sau a celui care nu declară la fisc toate veniturile, minciuna mea nu înseamnă aproape nimic. Și nici nu duce la supărare sau ceartă.
Ei bine, Bruce Weinstein în publicația Forbes (www.forbes.com) ne dă 3 motive pentru care minciunile albe reprezintă cea mai proastă soluție pentru rezolvarea unor probleme:
De exemplu, îi spun Danei, colega mea (sau vecina, cum vreți) că tarta ei cu fructe a fost delicioasă când de fapt era crudă la mijloc, nu se putea mânca, am fărâmițat-o și am dat-o la vrăbii. De ce să nu spun o minciună nevinovată în locul adevărului care ar supăra-o?
Prin comparație cu minciuna celui care își trădează partenerul de viață, sau a celui care nu declară la fisc toate veniturile, minciuna mea nu înseamnă aproape nimic. Și nici nu duce la supărare sau ceartă.
Ei bine, Bruce Weinstein în publicația Forbes (www.forbes.com) ne dă 3 motive pentru care minciunile albe reprezintă cea mai proastă soluție pentru rezolvarea unor probleme:
sursa: shutterstock |
# 1: Spunând astfel de minciuni devine ușor să mințim mult mai des
Trebuie plecat întotdeauna de la premisa că o minciună este o minciună, trebuie respinsă categoric ideea că o minciună este mică, are culoare sau este inofensivă. De altminteri, asociind culoarea albă unei minciuni ne gândim automat la ceva bun și, mai ales, justificabil din punct de vedere etic.
Trebuie plecat întotdeauna de la premisa că o minciună este o minciună, trebuie respinsă categoric ideea că o minciună este mică, are culoare sau este inofensivă. De altminteri, asociind culoarea albă unei minciuni ne gândim automat la ceva bun și, mai ales, justificabil din punct de vedere etic.
Dacă mă simt confortabil spunând mici neadevăruri, voi ajunge în cele din urmă la a spune mari neadevăruri. Integritatea și comportamentul etic necesită în orice moment și orice situație doar adevărul.
Există dovezi științifice pentru aceste afirmații care îi aparțin lui Eddie Turner, executive coach. Un studiu în Nature Neuroscience sugerează că a spune o minciună considerată nevinovată desensibilizează acea parte a creierului care ne dă de obicei senzația de neliniște atunci când mințim.
Ca în sloganul folosit pentru chipsurile de cartofi Lay's: "Bet You Can't Eat Just One!" (Pariu că nu puteți mânca doar unul). Ușor de demonstrat cât de greu este să te oprești după un singur chip gustos și condimentat. Cam același lucru cu minciunile.
Există dovezi științifice pentru aceste afirmații care îi aparțin lui Eddie Turner, executive coach. Un studiu în Nature Neuroscience sugerează că a spune o minciună considerată nevinovată desensibilizează acea parte a creierului care ne dă de obicei senzația de neliniște atunci când mințim.
Ca în sloganul folosit pentru chipsurile de cartofi Lay's: "Bet You Can't Eat Just One!" (Pariu că nu puteți mânca doar unul). Ușor de demonstrat cât de greu este să te oprești după un singur chip gustos și condimentat. Cam același lucru cu minciunile.
sursa: shutterstock |
# 2: Spunând minciuni albe ne putem strica reputația profesională
Aici este simplu. Astăzi informația circulă cu o viteză uluitoare și este la îndemâna oricui. Deci, ajustarea unor cifre de afaceri sau a unor date și studii din curriculum pot fi ușor descoperite. Iar când sunt, rămân pe vecie în presă sau pe rețelele de socializare.
Amintiți-vă de povestea lui James Bond, mai precis "Diamonds are Forever" (la noi cu titlul Diamante pentru totdeauna).
Tot așa și aici. Internetul este și el pentru totdeauna!
sursa: shutterstock |
# 3: Există, de obicei, alternative mult mai bune la minciunile albe
E ușor de spus o minciunică dar există și moduri creative de a fi sincer și, în același timp, respectuos.
Să luăm exemplul fictiv cu Dana și tortul ei groaznic de fructe.
Aș putea spune ceva de genul: "A fost foarte frumos din partea ta să-mi dai un tort făcut în casă", sau "Îți mulțumesc că te-ai gândit la mine". Nu am afirmat că este un tort bun, am zis altceva care este adevărat.
Renunțarea la o sinceritate brutală nu este același lucru, din punct de vedere etic, cu minciuna.
Ce ziceți? Încercăm și noi?
sursa: juno.co.uk |
Și ca să ne meargă bine, ne întoarcem de unde am plecat și vă propun să fredonăm la cafea Stand by Me, dar în interpretarea din 1961 a lui Ben E King. https://www.youtube.com/watch?v=hwZNL7QVJjE
Un început frumos de săptămână!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu