vineri, 25 mai 2018

Explicații



Instabilitatea este necesară pentru a progresa. Dacă rămânem într-un loc, dăm înapoi.

 (Michel Colucci, zis Coluche, umorist și actor francez, 1944-1986) 


Întâlnesc în Saigon foarte mulți francezi care se simt aici ca acasă. Unii sunt detașați de societățile pentru care lucrează, alții au afaceri proprii sau în parteneriat cu investitori locali. Profesori, arhitecți, artiști plastici, manageri de companii imobiliare sau import-export, funcționari în reprezentanțele unor instituții internaționale.
Toți sunt împăcați cu alegerile făcute, indiferent că stau pentru o perioadă determinată sau că au ales să se stabilească definitiv în Vietnam.
Îi înțeleg perfect pe cei care rămân doar pentru câțiva ani. Perspectiva întoarcerii acasă sau a mutării ulterioare într-o nouă țară îi determină pe cei în cauză să privească cu alți ochi diferențele culturale, să le dea semnificația adevărată și, anume, o sursă de îmbogățire sufletească. În fond, este vorba atât de o schimbare de peisaj cât și de o oportunitate de a cunoaște oameni diferiți, de te redimensiona ca individ și a reevalua multe dintre conceptele dobândite în viața de până atunci. Este un soi de "aventură serioasă" care te completează și te definește ca om.
Sigur, distanța duce la pierderea unor relații, la înstrăinare dar, uneori, este bine să te pierzi un pic spre a te putea descoperi și, de ce nu, regăsi cu adevărat.
sursa: internorm.fr
Îi înțeleg mai greu pe cei care rămân aici definitiv. Funcționează aceleași explicații? Nu este greu să faci parte dintr-un peisaj care nu îți aparține, dintr-o lume pe care o poți descifra doar până la un anumit punct și pe care o analizezi mereu cu algoritme, uneori greșite, date de propria-ți cultură? Nu-ți vine dorul de parfumurile teilor tăi, de imperfecțiunile societății în care ai crescut, de incoerențele lumii din care făceai parte?
Oare ce îi face pe acești occidentali deveniți vietnamezi prin domiciliu să se simtă în pace cu ei și cu tot Universul? Să îi privească pe cei din jur ca pe propriile rude sau ca pe prietenii din copilărie lăsați undeva prin Europa?

Să fie ceea ce spunea Michael B. Curry (celebrul predicator de la nunta princiară de sâmbătă trecută) și, anume, că trebuie să tratăm întreaga omenire ca pe o mare familie. Suntem toți frați și surori în Dumnezeu.



sursa: Getty Images
Sau să fie doar un mod simplu, detașat, de a privi viața, apartenența noastră la anumite valori, tradiții și istorie?
O amică franțuzoaică îmi spunea că atunci când se întoarce în Europa i se pare o întoarcere în trecut, totul devine complicat și stresant, situațiile absurde sunt tot mai dese și repetitive. Este un decalaj greu de metabolizat pentru cineva care are acum un alt punct de vedere, o privire dintr-un alt unghi al realității. Și, în plus, se plictisește fiindcă totul se desfășoară pe un fond deja cunoscut.

În Vietnam totul este nou pentru ea și nu crede să îi ajungă o viață spre a învăța și a înțelege această lume.


Poate fi o explicație, nu?  Voi ce credeți?

Vietnam Institute of Cultures and Arts Studies 2011


Și pentru că am vorbit despre o lume nouă, vă propun legenda formării ei.  


Pentru adulți și copii, Pălăria cu povești (6): Originea legendară a vietnamezilor

Lectură plăcută!

2 comentarii:

Nicolae, Moș sau Sfânt?

Este oficial. Fetița mea îl adoră pe Moș Nicolae. Atât de mult încât mi-a spus să nu îi mai zic Moș . Este Sfântul Nicolae.  Nimeni n...