A trecut ceva timp.
Am acumulat imagini, senzații, impresii, emoții.
Am fost entuziasmată, alteori descumpănită, uneori încrezătoare, foarte des nostalgică.
Am îmbrățișat de bun-venit și de despărțire. Am râs de supărare și am plâns de bucurie.
Emoții.
Noi, vechi, trăite cândva sau neștiute.
Legate de locuri, oameni, cărți.
Am ales ceea ce m-a marcat și îi voi dedica câteva pagini în ciclul: Impresii de vacanță. Astăzi, primul episod: Compania albastră.
Emoții.
Noi, vechi, trăite cândva sau neștiute.
Legate de locuri, oameni, cărți.
Am ales ceea ce m-a marcat și îi voi dedica câteva pagini în ciclul: Impresii de vacanță. Astăzi, primul episod: Compania albastră.
Și ca să împrăștii un pic de nostalgie între noi cei modelați cu praf de stele, vă propun: Emoție de toamnă. Știți cine a scris-o? Dacă da, trimiteți-mi mesaj aici pe blog.
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
O îmbrățișare virtuală completă înseamnă poezie cu muzică sau, mai precis, emoția de toamnă a lui Nicu Alifantis. Are ceva ani...
Sper să vă placă. https://www.youtube.com/watch?v=SbT-9_mdx8c
______________________________________________________
Mesajul motivațional de început de săptămână este simplu:
Dacă venirea toamnei vă deprimă, intrați în librărie. Cumpărați-vă o carte bună de citit pe timp de ploaie.
Oferiți-vă un buchet de creioane bine ascuțite.
Și priviți copiii care aleg rechizitele școlare.
Frumos!☺
RăspundețiȘtergereIubesc toamna....
ȘtergereNichita Stanescu
RăspundețiȘtergereMarele și sensibilul Nichita...
Ștergere