...și a fost de-ajuns.
Așa spune un vers dintr-un cântec și o replică dintr-un film.
Poate fi prologul unui roman sau sfârșitul unei povești.
 |
| sursa: dubai-airport.xyz |
Pentru mine a fost un moment pe aeroportul internațional din Dubai.
Într-o așteptare dintre două avioane, mă uitam cu admirație la o mămică (eroină!) a patru copii năbădăioși. Așezată comod în fața mea, cu ochi de persană și surâs cu gropițe îi liniștea pe toți, dându-i fiecăruia câte ceva: celui mic din cărucior biberonul cu lapte, băiețelului care se cățăra pe scaune pufuleți cu ciocolată, fratelui mai mare bani să își ia înghețată iar fetiței îmbufnate celularul să o urmărească pe Barbie balerina.
Îmbrăcată în negru de sus până jos, cu un machiaj perfect și mâini îngrijite, nu și-a pierdut în niciun moment cumpătul. Nici când cel mic a terminat laptele și a început să țipe că vrea jos, nici când fratele mai mărișor s-a gândit că ar fi bine să îl șicaneze un pic lovind cu picioarele în roțile căruciorului. Mămica musulmană zâmbea. Se uita la cei patru arțăgoși cu o dragoste fără măsură. O privire caldă ca o îmbrățișare de... MAMÃ.
La un moment dat privirea femeii a fost atrasă ca un magnet de o mișcare provenind de undeva din lateral. M-am întors și eu cu curiozitate către ușa care se deschisese în capătul unui mic coridor, acolo unde există de obicei în aceste spații o cameră de rugăciune.
Un bărbat înalt care tocmai se încălțase, își aranja vălul alb. Îi îndoise două colțuri pe care le fixa pe creștetul capului cu un șnur gros, circular.
Odată terminată operațiunea, privirea întunecată a bărbatului întâlni ochii arzători ai femeii.
Și se făcu lumină!
El îi surâse recunoscător pentru răbdare, ea îl sărută cu privirea. Pasiunea unor ochi intenși de cărbune sau, cum ar spune Ionel Teodoreanu scriitorul adolescenței noastre, a unor ochi "de subt gluga unui burnuz pudrat de pulberile deșertului".
Bărbatul se apropie, copiii cei mari se ridicară în picioare, năzdrăvanul cârlionțat încetă să mai lovească căruciorul iar cel mai mic se opri din plânsete.
Tatăl le zâmbi cu îngăduință, iar apoi se întoarse către femeia rămasă pe scaun. Îi întinse mâna iar ea, cu ochii în ochii lui, se ridică încet. Ochi în ochi, suflet în suflet.
Plecară, înconjurați de copiii lor. Continuând să se privească.
Două siluete în alb și negru. O lume îndepărtată care m-a atins, în treacăt, precum o picătură de ploaie, imaginară, în deșert.
Recitim O mie și una de nopți?
"Cuvintele nu pot spune poveștile pe care le spun ochii mei...."
În armonie cu mesajul de astăzi vă propun o nouă pagină din ciclul Impresii de vacanță și, anume, Mici considerații. Poate împărtășiți impresiile mele sau, dimpotrivă, sunteți deja buni cunoscători ai subiectului.
Apăsați aici: http://www.notadeculoare.com/p/impresii-de-vacanta_8.html
Apăsați aici: http://www.notadeculoare.com/p/impresii-de-vacanta_8.html
O săptămână frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu