joi, 5 noiembrie 2020

Motive de râs

"Sunt doar o fată care iubește rimelul." 

Așa se definea într-un interviu, printre hohote de râs, Emilia Clarke. 

Da, printre hohote de râs.

Da, pentru că râde tot timpul. Și dacă nu o face cu gura până la urechi, o face doar cu ochii luminându-și întreaga față, sau din colțul gurii dând un aer malițios cuvintelor pronunțate cu accent britanic.

Imaginea ei este mereu aceeași. 

Indiferent că este șatenă, roșcată sau blondă.

Râsul ei nu are nimic enervant ori iritant. Nici măcar pentru invidioșii de profesie ori deprimații de la cafeaua de luni dimineața. 

Când o auzi, îți vine să îți faci bagajele și să pleci la drumeție. Iar când o mai și vezi, îi cauți filmele și îți programezi serile de cinema din toată săptămâna.

Emilia Clarke este o actriță britanică care a cunoscut succesul relativ repede. 

S-a impus cinefililor (și criticilor de film) cu rolul  Daenerys Targaryen din “Game of Thrones” și a cucerit inimile romanticilor de pretindeni cu Louisa Clark din "Me Before You". 

Până aici nimic nou sub soare. O carieră care îi dă satisfacție și, deci, motiv de constantă veselie.

Dar dacă nu te oprești doar la imagine și încerci să îi descoperi personalitatea, descoperi că actrița britanică de numai 34 de ani (împliniți pe 23 octombrie) râde și din alte motive....

Emilia Clarke a suferit două anevrisme cerebrale care au necesitat intervenții chirurgicale pentru salvarea vieții. 
Coșmarul ei a început în 2011 la scurt timp după ce a terminat filmările pentru primul sezon din "Game of Thrones". Emilia în eseul scris pentru The New Yorker a explicat problemele de sănătate care au debutat cu dureri de cap extrem de dureroase, asemenea unei benzi elastice care „strânge creierul”.
Durerea pe care a îndurat-o a devenit atât de intensă încât a trebuit să „se târască” înapoi în vestiar înainte de a cădea în genunchi și de a simți întreaga violență a acelei dureri.

"La un anumit nivel, știam ce se întâmplă: creierul meu se deteriora ", a scris ea.
Emilia a fost apoi dusă de urgență la spital și diagnosticată cu hemoragie subarahnoidiană, un tip neobișnuit de accident vascular cerebral cauzat de sângerări la suprafața creierului.
Emilia a suferit o operație de trei ore și a petrecut aproape două săptămâni în recuperare.
Din păcate, operația nu a reușit în totalitate iar actrița nu își putea aminti nimic, nici măcar propriul nume.
„În momentele mele cele mai grele, am fost tentată să scot stecherul din priză”, a dezvăluit ea. "Am cerut personalului medical să mă lase să mor.
Profesia mea, întregul meu vis despre ceea ce ar fi putut să îmi fie viața, se bazau pe limbaj, pe comunicare. Fără asta, eram pierdută. Am fost trimisă înapoi la terapie intensivă și după aproximativ o săptămână, afazia a trecut. Am putut să vorbesc. ”


Cu toate acestea, în campania de promovare pentru "Game Of Thrones", actrița a început să se simtă slabită și a trebuit să ia morfină în timpul interviurilor, din cauza durerii chinuitoare.

În 2013, o scanare a creierului a dezvăluit că un al doilea anevrism al Emiliei își dublase dimensiunea și necesita o altă operație.
Din păcate, din nou pentru Emilia, operația a eșuat și Clarke a suferit o „sângerare masivă”, care i-a obligat pe medici să opereze din nou, accesând de data aceasta creierul prin craniul ei.

În timp ce își revenea după cea de-a doua operație, Emilia a suferit de anxietate și atacuri de panică. Senzația pe care o avea era ca fiind o simplă carcasă a propriului corp.
„Știu din experiența personală că impactul leziunilor cerebrale este zdrobitor. Recuperarea este pe termen lung, iar reabilitarea dificilă.
Leziunea cerebrală poate fi o boală invizibilă și subiectul este adesea tabu.”
Un anevrism cerebral rareori dă simptome, fiind clar doar atunci când izbucnește.

Actrița britanică și-a revenit acum și a lansat SameYou, o organizație caritabilă menită să sprijine tinerii cu leziuni cerebrale.

Emilia Clarke continuă să râdă.
Și să cânte. (click aici)

Are și de ce, nu-i așa?








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Context...

Am început sã învãț italiana la opt ani, în clasa a doua a unei școli normale de cartier.  Am început cu muzicã, poezii, mici piese de teatr...