Cineva mi-a scris odatã cã blogul meu este o oazã de liniște.
Am zburat deasupra norilor o zi întreagã imaginând mângâierea pe care o pot aduce celorlalți. Subiecte diverse, tratate ușor (ca la cafeluțã), cu bucuria unor momente petrecute împreunã discutând despre tot, dând culoare vietii cotidiene cu pasiunile noastre mãrunte.
Idei care trebuiau exprimate și dezvoltate doar aici pe blog le-am dus și pe Facebook. Nu de alta, dar parcã era mai ușor acolo, mai direct, mai simplu. Poți exporta pozitivitatea, poti livra liniștea direct la destinatar.
Doar cã pe Facebook e ca atunci când mergi cu colindul din casã în casã (sau cu Halloween-ul, cã e modern). Nu știi niciodatã cine îți deschide ușa. În principiu nu pot fi necunoscuți, ci doar prietenii virtuali pe care tot tu i-ai acceptat. Doar cã unii dintre ei nu iubesc cafeaua. Poate chiar nici ceaiul. Și nu ar intra in cafeneaua ta virtualã dacã nu te-ai duce tu peste ei. Nu ar citi astãzi despre Vietnam, mâine un articol motivațional și poimâine despre Postul Sfintei Mãrii.
Nu le-ar citi nu pentru cã nu îi intereseazã, ci pentru cã nu vor sã se destindã, sã lase garda jos și sã se bucure la fel de mult de prostioare ca și de lucruri serioase.
Existã persoane care au teama teribilã de a se deconecta de la negativitate, de la rãu, de la "sã îți spun eu dom'le cum stau lucrurile".
Iar dacã trebuie sã o facã pentru cã nu pot combate de unii singuri când partenerul de dialog este respectuos și calm, atunci tot cauta un scai ceva, o motivație ca sã fie Gicã Contra.
Orice ai spune nu e așa, ei le stiu pe toate și ai norocul cã sunt la o aruncãturã de bãț de tine (vorba vine) și, mai ales, cã au capacitatea de ști tot și de a înțelege rapid esența vieții.
Pe acești oameni cred cã e greu ca viața sã îi surprindã cu ceva fiindcã, în general, viața lucreazã cu materialul clientului și dacã textura e gri e cam complicat sã o poți vopsi. Iar soarele nu face decât sã o decoloreze.
Așa cã dacã mai crezi în schimbare ești prost fiindcã suntem toți marionete în mâinile cuiva și schimbarea nu existã. Daca vrei sã rãmânã lucrurile cum au fost, atunci ești un nostalgic, un învechit, un uitat de lume în modernismul ãsta galopant.
Oricum ar fi ești anacronic, daca nu chiar prost.
Soluția? Ei, aici vine partea frumoasã. Nu o au nici ei, dar au la îndemânã o multitudine de exemple de nenorociri din lumea asta mare, amestecã argumentele, subiectele, planurile de discuție, punctele de referințã, istoria, geografia, geopolitica și așa mai departe. Un fel de șaorma cu de toate în care nu mai simți nici mãcar gustul de ceapã.
Și te întrebi dacã ei cred cu adevãrat în teoriile pe care le suțin cu atâta convingere, dacã este un simplu exercitiu retoric, dialectic sau de ficțiune, dacã sunt idealiști, utopici sau anarhiști de profesie și credințã.
Nu de alta, dar sunt împotriva a tot și a toate.
Vor sã se bucure de o societate organizatã, dar sã trãiascã ca pe vârf de munte, posibil fãrã reguli.
Orice dictator este definit patriot fiindcã își iubește țara cu munți și câmpii, chiar dacã își omoarã cetãțenii.
Noul este aparent și vechiul nu a existat niciodatã.
Și uite așa o ții în discuții cu ei pânã decizi sã pui o pozã cu un cãțel și sã închei tortura.
Experiența asta pe care o încercãm toți pe Facebook mã face sã mã întreb dacã chiar meritã sã depui efort, sã pui suflet în discuțiile cu asemenea oameni. Oare chiar e posibil sã transformi negativul în pozitiv și vreo frustrare ascunsã într-o sursã de schimbare in bine?
E posibil?
Și dacã e, chiar meritã?
În ce mã privește, eu rãmân la culorile mele și vã doresc luminã, mișcare, muzicã, râsete, vigoare, antren.
Însoțiți-vã cu persoane care vin sã adauge ceva prețios vieții voastre și uitați-i pe cei care vã furã câte un dram de energie, care vã iau câte un pic din suflet.
Gãsiți-vã echilibrul cu ajutorul pasiunii, al Iubirii, al spiritualitãții.
Trãiți luminos și colorat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu