sâmbătă, 8 ianuarie 2022

Normalitate?

Nu, nu este despre pandemie. Nu este despre cum ne vom întoarce la normal, la relații normale, la atitudini normale, la gusturi normale.

Nimic din toate acestea. 

Este despre Billy Crystal. Actorul pe care îl iei așa cum e, a cărui apariție ți se pare firească, a cărui poante nu te agresează, nu te jignesc, nu te destabilizează. Chiar și atunci când a încercat să atingă o notă mai îndrăzneață, a reușit să nu fie vulgar.

"Here Today", film din 2021, cu un Billy Crystal mai rotunjor și mai lent, este la fel. 

Normal. 

Normalitatea aceea care îți dă timp să savurezi poantele, să respiri între replici, care dă timp creierului să asimileze gluma, care dă timp timpului.

Doamne, cât mi-e de dor de acest gen de filme!  Le-am iubit la 20 de ani și le iubesc încă la 50.

M-am saturat de clișee, de haine sclipicioase și minti goale, ori de mizerie generalizată precum scrisul pe pereți. M-am săturat de serialele  în care se banalizează tradiții, de fimele în care s-au distribuit rolurile cu nontraditional casting, fără sens și fără legătură cu perioada istorică prezentată. Sau de cum văd americanii, în vreo serie adolescentină, Parisul: ca pe un mare parc de distracție în haute couture. (interesant de citit : click aici)

Nu tânjesc nici după filme europene de autor care îți pun mintea pe bigudiuri iar la final te lasă cu dubiul că nici regizorul nu a înțeles ce filma.

Mi-e dor de filme firești, de povesti firești care să nu ne sperie inutil. 

Fiindcă știți de ce "And Just Like That" nu place? Nu o să vă vină să credeți. Nu e vorba despre jocul actorilor sau despre exagerările/exacerbările în dialoguri, ori de inutilitatea unor scene. Nu. 

Sau, cel puțin, nu pentru majoritatea cinefililor. 

Nu place pentru că......ta..na..nam!!!.. 

Protagonistele au îmbătrânit.... Sunt bătrâne... La 50 de ani.

A ajuns să ne sperie părul alb. Oricum și la orice vârstă. 

Suntem curajoși și dărâmăm munții prin expedițiile noastre la schi, sau ne pozăm cu rechinii în zone tropicale, dar ne sperie vârsta de 50 de ani. Nu 80, ci 50. 

Nu mai au haz petrecărețele din Manhattan acum cu păr alb, cu supărări, doliu sau dureri de oase. 

Nu.

Regina Burton, www.huffpost.com
Părul alb nu este un semn de înțelepciune sau o atitudine elegantă în fața vieții. (un articol interesant click aici)

Pentru mulți e un semn de boală.

Vrem culori stridente dacă se poate, pantofi cât mai decoltați, glume infantile, pocnit din gură, dat ochii peste cap la fiecare frază și bătut din palme la orice prostie.

Doar că mai există (încă!) și altceva...

Billy Crystal ne învață mereu că frumusețea înseamnă inteligență, inspirație, umor. Creier activ, în exercițiu. Că poți rămâne fără cuvinte în fața unei femei (sau a unui bărbat) care s-a "menținut", "ținut bine". Nu la sală. Că, după o numită vârstă și chiar după nu știu câte bazine pe zi, oasele tot pârâie, iar pielea tot cade. (deh, legea naturii umane și legea gravitației)

Se ține bine pentru că își menține creierul. 

Da. 

Motorașul acela activ care "rumegă" tot și transmite câte o undă din satisfactiile sale intelectuale și celuilalt motoraș, inima, ce se bucură atât de tare că pulseaza sânge bun prin arterele în curs de expirare.

Exercițiul intelectual te menține tânăr! Psihic, sufletește și da, chiar fizic. 

Și nu devii patetic etalându-ți mușchii maturi (lucrați prin săli la modă) în contexte adolescentine.

Rămâi normal. Firesc și, în cele din urmă, elegant.

Nu îți etalezi cunoștințele fiindcă, antrenat fiind să citești, să reflectezi, să observi detaliile, știi să și asculți. 

Și continui să înveți. Un cerc vicios al Binelui.


Normalitate?






P.S. Un articol interesant (în engleză) despre a te maturiza cu stil și clasă: click aici





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Desertul copilãriei...

Am vãzut deunãzi o întrebare pe Facebook:  Care este desertul de care îți este dor din copilãrie? De obicei nu pierd timpul sã rãspund la to...