Nu mã omor dupã emisiunile de bucãtãrie. Dacã e sã spun drept, nu mã omor nici dupã gãtit.
Dar (cã întotdeauna existã un dar), cum zic italienii, am fãcut din necesitate virtute.
Când schimbi locul, schimbi țãrile și tradițiile, chiar și temporar, trebuie sã îți organizezi viața și familia ca în armatã. În comunitate și comuniune, uniți, cu grijã unul pentru celãlalt. Iar grija, atât la români cât și la italieni, se manifestã și (sau, mai ales!) printr-o mâncare bunã, o farfurie caldã, un desert delicios la cafea. Așa cã diversific meniul pe cât pot și mã duce imaginația, cu atenție pentru orice idee, fãrã sã mã las prinsã de tipicul snobism european fațã de încercarile (și reușitele) culinare ale americanilor.
De când Julia Child le-a introdus în mod serios filosofia gurmandã francezã cu rețetele ei, americanii au știut sã confere bucãtãriei europene un anume pragmatism, tipic pentru viața de dincolo de Ocean. Cu alte cuvinte, gãtești bine dar și repede, pui pe masã un fel de mâncare gustos pentru care nu ai stat toatã seara la aragaz. Mai ales în cursul sãptãmânii când totul e pe repede înainte.
Acestea fiind zise, trebuie sã menționez, fie și în treacãt😉, pasiunea mea pentru filmele americane. Dintotdeauna! Așa cã, prin reflexie, îmi place tot ce e viu, spontan, plin de umor, emisiuni sau înregistrãri cu protagoniști joviali și exagerat de optimiști. Caut, cum ar spune un amic sommelier, sparkling-ul unui prosecco de calitate care nu ți se suie la cap, dar te binedispune.
Se mișcã cu nonșalanțã și bunã dispoziție pe Facebook, Instagram și Tik-Tok, cu reminder-uri pe Twitter.
Totul pe acordurile de început ale melodiei La Madrague interpretatã de o altã voluptoasã a ecranului, Brigitte Bardot.
Gãtește uneori și cu copiii sãi veseli și blonzi, pe care îi lasã sã împrãștie fãina, precizând cu zâmbet larg și stil direct cã nu face ea curãțenie dupã.
În afarã de a o urmãri de plãcere, am încercat pânã acum douã dintre rețetele ei:
Supa de linte pe care am transformat-o într-o cãlãtorie exoticã doar cu un pic de cumin, dafin, scorțișoarã și cartofi dulci, și puiul cu fenicul, lãmâie și curmale.
Cãrțile ei nu pot fi considerate doar culegeri de rețete, simple cãrți de bucate. Ele alterneazã imagini de familie cu explicații riguros științifice legate de anumite ingrediente care pot face diferența dintre o salatã searbãdã și un mixt exotic de ierburi, oferã secrete culinare pentru o mâncare nu doar gustoasã dar și sãnãtoasã. Daphne Oz pune mereu accent pe ideea participarii tuturor simțurilor noastre la prepararea unui anumit fel, la aranjarea lui pe o farfurie sau într-un bol imens din bambus. Orice carte a ei este aproape un îndreptar de fericire nu doar în bucãtãrie în plin proces de preparare a mâncãrii (ceea ce sã recunoaștem nu e puțin lucru!), ci și în familie, fãcând din fiecare moment de întâlnire cu cei dragi un prilej de sãrbãtoare.
Cu naturalețe și simplitate, chiar dacã nimic nu e simplu fiindcã are o pregãtire serioasã (este, printre altele, absolventã a Institutului pentru Nutriție Integrativã) și când vorbește despre anumite alimente știe cu exactitate ce spune.
Dincolo de toate, rãmâne acea simplitate care recreeazã atmosfera de familie, a unei bucãtãrii calde și primitoare cu o razã de soare în ea, nu doar luminoasã ci și sexy.
(de exemplu, click aici + click aici ...
... și cu maionezã de post o rețetã delicioasã și sãțioasã: click aici)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu