marți, 28 februarie 2023

Ieri și azi

Un bãiat iubea o fatã...

În luna februarie s-a vorbit mult despre iubire datoritã enigmaticului Sfânt Valentin si a neaoșului Dragobete. Se va mai vorbi și de Mãrțișor, de 8 Martie și, în general, odatã cu sosirea primãverii; primãvara cea zâmbãreațã, anotimp al soarelui care își face curaj, al salcâmilor care înnebunesc și a inimii care prinde glas amețitã de parfumul naturii.

Primãvara are o putere unicã de a ne scutura din nepãsare, de a ne face sã dorim mai mult, sã visãm, sã sperãm, sã cãpãtãm încredere. Primãvara ne îndeamnã sã iubim. La orice vârstã, oriunde, în orice moment. 

Totul e iubire sau se transformã în iubire. Când surprindem un surâs, când primim o îmbrãțișare, când oferim o mângâiere. 

O șoaptã la ureche, un oftat înnãbușit, un mesaj simplu în miez de zi, un bilețel ascuns în fundul unui buzunar. Totul e iubire.

Un bãiat iubea o fatã...

Refrenul generației noastre. 

Chintesența unei întregi povești de dragoste, sau doar un început simplu și curat, asemenea unei rugãciuni. 

Hold me, thrill me, kiss me by Natalia Juarez

Totul pãrea cândva atât de simplu. 

Era simplu. 

Era...

"Sunet. Ecou. Același  lucru și totuși altceva.” 

(Ionel Teodoreanu)

 

Astãzi simțim nevoia sã  complicãm lucrurile. 

Dacã am înlocuit cuvintele scrise pe un colț de hârtie cu mesajul tastat pe un celular, avem impresia cã și iubirea a intrat într-o altã sferã și atunci o teoretizãm cãt se poate de mult, o schematizãm matematic, o transformãm într-un rezultat de laborator dupã ce am disecat-o fãrã milã.

Birds On a Wire

În principiu suntem liberi sã facem ce vrem, sã ne închipuim cã suntem mai complecși și mai complicați decât generațiile precedente, cã știm mai mult și, prin urmare, este anacronic sã ne comportãm la fel ca cei de dinaintea noastrã. Chiar patetic.

Numai cã, la sfârșitul zilei, râdem sau plângem exact așa cum o fãceau și pãrinții noștri, bunicii, bunicii bunicilor și toți ceilalți ai noștri sau ai altora, de la începutul veacului și pânã acum. 

Toți trãim pasiunea și suferim în iubire la fel. Aici și pe alte meleaguri. 

Cu aceeași uimire, cu aceeași tresãrire a inimii, cu aceeași emoție a cuvintelor negãsite sau nerostite. Iubirea e un sentiment vechi de când lumea, cu suflete împreunate ca mâinile în rugãciune. 

Și astãzi, în loc sã ne aplecãm cu sfialã asupra ei, sã îi surprindem misterul, o analizãm, o explicãm pentru ca, în final, sã o banalizãm reducând-o la o curiozitate ce trebuie satisfãcutã. 

“Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat. Mai mult decât curiozitate: nostalgie.”

(Ionel Teodoreanu, Lorelei)

Se comparã deseori iubirea cu un foc. Un foc care trebuie întreținut. Cu mare grijã. Sã nu cumva sã se stingã, dar nici sã ne mistuie. 

Un foc. Sigur, e pasiune, e dorințã, e pierdere de sine. Dar e și pericol.

Ori...

“Dragostea e nostalgia de ceva necunoscut în care presimţi frumuseţe...”

(Ionel Teodoreanu, La Medeleni)

Când complicãm firescul, când facem din iubire o problemã de rezolvat, înseamnã cã am renunțat la miracol, am transformat minunea în obișnuințã, am luat-o pe o cale paralelã cu sufletul, am descoperit cu surle și trâmbițe un alt drum pe care sã ne pierdem. 

Când, de fapt, totul e atât de simplu.


"Tăceau unul lângă altul, mână în mână, lipiţi, orbi, fără de gând, fără trecut şi fără viitor, fericirea fiind splendoarea unui vid perfect ca şi al cerului."

(Ionel Teodoreanu, Lorelei)

----------------------

Și pentru cã e primãvarã...



Salcâmii 
              (de Arhip Cibotariu)

Au înnebunit salcâmii

De atâta primãvarã,

Umblã despuiați prin ceruri

                        Cu tot sufletu-n afarã.

Și l-au scos de dimineațã

Alb și încãrcat de rouã

Cu miresme tari de ceruri

Smulse dintr-o tainã nouã.

Au înnebunit salcâmii

Și cu boala lor odatã

S-a-ntâmplat ceva îmi pare

Și cu lumea asta toatã.

Pãsãrile aiurite

Își scot sufletul din ele

Pribegind de doruri multe

Cãlãtoare printre stele.

S-a-mbãtat pãdurea verde

Nu mai e așa de calmã,

Ține luna lunguiațã

Ca pe-o inimã în palmã.

Nu-mi vezi sufletul cum iese

In haotice cuvinte,

Au înnebunit salcâmii

Și tu vrei sã fiu cuminte?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Colțul...

Îmi plac colțurile. Nu sã stau la ele pe coji de nucã sau sã ascult bârfe.(😉) Ci ca o protecție. Biroul meu micuț l-am pus într-un colț, su...