duminică, 16 iunie 2019

Exercițiu de fericire...(1)

Se apropie vacanța. Unele școli și-au închis porțile, altele mai au puțin. Asta pentru copii. Dar și noi adulții avem "momentul" nostru.
Vacanța este legată de sentimentul acela de libertate pe care ți-l dă marea, muntele, orice fel de excursie sau simplul fapt că nu pui de cu seară ceasul deșteptător (sau, mai nou, alarma celularului).
Iar sentimentul de libertate induce... fericire. 
Plecând de la această afirmație, m-am gândit să caut ceva interesant despre fericire. Mai ales că întâlnesc destui oameni cărora le este teamă să folosească acest cuvânt, în aparență simplu, absolut deloc sofisticat, pentru a-și descrie starea de bine pe care o trăiesc. Vorbesc despre noroc, despre un moment de grație, despre împlinire, satisfacție și câte și mai câte, dar nu vorbesc despre fericire.
Poate nu sunt fericiți sau, nu au înțeles încă ce înseamnă cu adevărat fericirea.
Sau, pur și simplu, nu știu cum să și-o făurească, să o modeleze un pic. 
Nu există o rețetă valabilă pentru toată lumea, dar cu siguranță există anumite comportamente care ne ajută să începem a ne  simți un pic mai bine cu noi înșine și cu ceilalți. Fericirea se poate practica zilnic, chiar este recomandat să o facem.

Ilaria Vergine, psihoterapeut și analist bioenergetician ne dă 12 reguli. 
Iată primele 6  :

sursa:123RF.com
1) Așezați-vă comod în situația dată
Dacă avem un scaun, putem alege cum să stăm. Unii stau cu spatele drept, alții preferă să se sprijine de spătar, eventual să își întindă picioarele. Modul în care ne poziționăm arată cât de confortabil suntem într-o situație și cât de mult spațiu ne permitem să ocupăm. Nu avem întotdeauna posibilitatea de a "schimba" scaunul (pentru a rămâne în metaforă), dar ceea ce contează este să ne ascultăm și să fim cinstiți cu noi înșine, alegând să facem mișcări care ne permit o anumită doză de confort.
Exemplu: Ești într-o relație în care nu te simți apreciat și te încăpățânezi să o continui numai din teama de a nu rămâne singur. Să te așezi confortabil înseamnă să înfrunți situația respectivă, să încerci să o schimbi, să găsești curajul de a modifica ceea se poate, să te confrunți cu partenerul și să îți pui întrebări cu privire la propriile așteptări și dorințe.

2) Ajutați "copilul interior"
Alexander Lowen, tatăl analizei bioenergetice, obișnuia să spună că "în fiecare dintre noi există un copil care a fost cândva nevinovat și liber și care știe că fericirea este un dar al vieții". Copilul interior este forța și încărcătura noastră vitală. Odată ce am crescut, avem șansa de a deveni "părinții" noștri, de a fi deveni mai puțin rigizi și de a fi mai deschiși către vocea noastră interioară pe care o neglijăm constant și care reprezintă cea mai autentică parte din noi.
Exemplu: Vreau să pornesc muzica și să dansez în cameră, dar nu o fac pentru că pierd timpul sau pentru că sunt prea bătrân ca să fac așa ceva. Ascultându-ne instinctul ne va face bine. Precum un părinte înțelept și afectuos, putem să-i permitem copilului din noi să se joace sau să-l liniștim și să îi dăm încredere în propria-i valoare atunci când răni mai vechi se redeschid.

3) Scrieți și focalizați-vă dorințele
Să ne găsim un mic spațiu pentru a scrie unde dorim să ajungem și care sunt obiectivele de atins. Un simplu moment de concentrare care ne permite o analiză profundă și ne ajută să înțelegem dacă suntem pe calea cea bună. Cu această ocazie putem recunoaște așa-numitele gânduri toxice și le putem imediat elimina.
Exemplu: Într-un caiet putem enumera ceea ce ne-am dori să facem, cum ar fi "ruta farurilor din Galicia" sau un curs de scufundări. La fel putem face cu gândurile negative de tipul "nu e bine așa cum sunt eu" sau "acea persoană are ceva împotriva mea". În acest fel vom ști pe ce trebuie să ne concentrăm și ce anume e necesar să eliminăm.
4) Practicați bunătatea
Pare banal dar  a fi buni cu ceilalți și cu noi înșine ne permite să renunțăm la anumite rezerve, să empatizăm cu ceilalți, să acceptăm anumite părți din noi care nu ne plac. Pentru a reuși este esențial să ne antrenăm compasiunea, iertarea, să nu rămânem ancorați în dureri și resentimente.
Exemplu: Să încercăm să ne scriem nouă înșine o scrisoare de dragoste în care să ne mulțumim și să ne iertăm lipsurile, sau să ne exersăm bunătatea printr-un zâmbet sau un gest amabil către un necunoscut.
sursa: The BridgeMaker
5) Bucurați-vă de lucrurile mărunte
Deseori considerăm că un anumit lucru ni se cuvine, că  reprezintă un drept de la sine înțeles și așa nu reușim să prețuim și să ne bucurăm de ceea ce avem. Recunoștința pentru ceea ce ne este dat să trăim este legată de ... fericire. Intrinsec și indisolubil. Este important să ne întoarcem la esențial, să ne lăsăm uimiți de frumusețea prezentă în viața noastră de zi cu zi.
Exemplu: Putem încerca să scriem unul sau mai multe lucruri pentru care suntem recunoscători sau, înainte de culcare, ne putem gândi la un eveniment plăcut care s-a întâmplat în timpul zilei: un apus de soare deosebit, un "mulțumesc" din partea unui coleg sau râsul năstrușnic al propriului copil.
6) Hrăniți-vă cu îmbrățișări și relații pozitive
Prieteniile pozitive sunt familia pe care ne-o alegem și, după cum arată o serie de studii, îi fac pe oameni fericiți, chiar mai fericiți decât obținerea unor rezultate academice. Desigur, cei care care ne iubesc sunt o hrană pentru viața noastră, un "balsam" care vindecă și calmează. În momente de tristețe căldura unei voci și o strânsă îmbrățișare sunt foarte importante. Tot la fel de important este să ne ocupam noi înșine de noi fără să ne simțim deloc vinovați că o facem. Merităm momente de pauză.
Exemplu: Dacă trecem prin momente dificile și ne simțim blocați în tristețea noastră, este important să știm să cerem ajutor, căutând mângâierea unui prieten. Prezența și îmbrățișarea lui vor fi fundamentale. De asemenea, trebuie să învățăm să ne "alintăm" un pic: o cafeluță într-un bar, o tunsoare la coafor, cititul unei cărți pe o bancă în parc, o muzică bună ascultată pe înserate, un masaj programat în ultimul moment...
Să nu așteptăm ca alții să ne "hrănească" cu pozitivitate.

(- continuarea săptămâna viitoare -)




"Fericiți nu sunt cei care au ce-i mai bun din toate, ci aceia care scot ce e mai bun din ceea ce au".
(Khalil Gibran)
O săptămână cu multă fericire!

pentru o doză asiatică de fericire: click aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Martor

  Zilele trecute am revãzut filmul "Shall We Dance?" . Producție 2004.  Deja vechi.  Douãzeci de ani!  Ce repede trece timpul... V...