Cer prea mult?

sursa education-seattle pi

Printre caietele de școală ale fetiței mele există unul mărișor, format A4, destinat poeziei. În mod regulat, o dată pe lună, apare o poezie nouă. Dintr-o listă de cinci poezii copiii trebuie să aleagă una și să o scrie în caietul lor, frumos, fără ștersături sau corectări de orice fel. După care, timp de o săptămână se învață un pic câte un pic iar vineri se recită.

Poezia aleasă uneori este distractivă, alteori greoaie pentru un copil de câțiva ani dar, niciodată fără mesaj, fără un dram de învățătură sau cu vreo doză de modernism vulgar.

Este o lume aparte, un club al manierelor elegante într-o societate care ține cu tot dinadinsul să îți tehnologizeze sufletul. 

sursa emaze.com

Citindu-le, retrăiesc rime demult uitate,  descopăr idei pătrunzătoare precum lamele de cuțit.

Și, mai ales, mă trezesc spunându-i fetiței mele cât de utilă este poezia, fără a fi capabilă să îi explic de ce.

Spre deosebire de mine, greoaie în memorarea versurilor și uitucă în general, mica prințesă le învață cu un entuziasm debordant și le recită ori de câte ori are ocazia. 

Nu are nevoie de ajutorul meu, își trăiește singură emoțiile, sentimentele, își formează o viziune proprie asupra lumii. Chiar dacă nu înțelege încă semnificația tuturor cuvintelor. 

Dincolo de o barieră, uneori lingvistică, există o IDEE, un sentiment, o trăire care ajung la inima cititorului cu cadența și ritmul unei melodii universale.

Poezia este un tip de iluminare.

Mi-ar plăcea să trăiesc într-o țară al cărei președinte să citeze din clasici nu numai la aniversări (comemorări), și nu numai cu texte patriotice.

Mi-ar plăcea ca presa din acea țară să folosească o aniversare (sau o comemorare) nu pentru a face o analiză de cancan a destinului unui scriitor/poet, ci pentru a-i prezenta creația vieții ca o sursă de inspirație și o cheie de interpretare a lumii.

Am deveni o lume care pleacă de la valoare pentru a crea valoare.

Cer prea mult?

O săptămână frumoasă! (click aici)

________________________________________________________________________________

Spune-mi ceva, după vorbele-acele

Tânjesc de-o vecie. Oricare din ele,
Dulce-nfioarã inima mea.
Spune-mi ceva …
Spune-mi ceva. Nimeni n-aude, nu știe,
Straniu, vorbele tale leagănă-adie.
Ca și o floare, vorbele tale m-ar mângâia.

Spune-mi ceva …

                                                           (Adam Asnyk - Spune-mi ceva)

Sunt clipe când toate le am...
Tăcute, duioase psihoze -
Frumoase povești
ca visuri de roze...
Momente când toate le am.
Iată, sunt clipe când
toate le am...
Viața se duce-n șir de cuvinte -
Un cântec de mult...
înainte...

Momente când toate le am...

                                                          (George Bacovia - În fericire) 

Iubire, bibelou de porțelan,
Obiect cu existență efemeră,

Te regăsesc pe-aceeași etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an... 

Îți mulțumesc!...

Dar cum?... Ce s-a-întâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ți-a stat de veghe-atâta timp
Și te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Și nu te-ai prăfuit?...

Iubire, bibelou de porțelan,
Obiect de preț cu smalțul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde ești...
Să nu te miști...
Și dacă ne iubești -
O!... dacă ne iubești cu-adevărat -
Așteaptă-ne la fel încă un an...
Un an măcar...
Atât...
Un singur an...

Iubire, bibelou de porțelan!...

                                                (Ion Minulescu - Romanță fără ecou)