duminică, 23 aprilie 2023

Se reparã amintiri...

La Napoli existã, încã din anul 1800, Spitalul Pãpușilor. Nu un magazin, nu un atelier de reparații ci un spital, un loc de vindecare.

Eu am prins meserii cu iz de poveste precum pãlãrier ori reparator de umbrele. Apoi, pragmatic, oamenii duceau la reparat ciorapi (se numea remaiere), bijuterii ori bibelouri. Lumea le repara chiar dacã avea bani sã cumpere altele noi, moderne și, uneori, mai frumoase. Era nu numai dorința de a pãstra ceva, de a-i prelungi utilitatea, ci și o formã, cred eu, de atașament fațã de o amintire, o declarație (indirectã) de statornicie a sentimentelor. Altminteri, ce rost ar mai fi avut un bibelou lipit și pus la loc în colecția memoriei din sufragerie?

Casele cu vitrine în salon, care îi fãceau pe mulți sã râdã, pentru mine erau casele unor oameni de încredere. Erau oamenii care nu aruncau povești și amintiri și asta îmi dãdea speranța cã nu vor arunca nici oameni. Sau, cu atât mai mult nu vor arunca nici oameni.

De câte ori am fost întrebatã ce calitãți apreciez într-o persoanã, fãrã sã stau pe gânduri am rãspuns fidelitatea. Loialitatea. În cuplu ca și în prietenie, loialitatea reprezintã pentru mine terenul stabil al unei relații de duratã care, dincolo de iubire (cãci și prietenia e o formã de iubire), poartã cu ea respect, încredere, susținere necondiționatã.

Nu m-am atașat niciodatã de obiecte, de ziduri ori de case. Doar de oameni. Sau de obiecte, ziduri ori case care îmi amintesc de oameni. Cu bunele și relele lor, în considerația bunelor și relelor mele.

Eu, oamenii aș încerca sã îi repar. Sã îi vindec. Oamenii pe care suferința îi mutileazã, agresivitatea le strivește inimile și durerea le amputeazã sufletele. Oamenii meritã "reparați". Pentru cã ei au capacitatea aceasta, chiar și într-o societate de unicã folosințã, sã își pãstreze umanitatea și sã se aplece cu sensibilitate și rãbdare asupra unor pãpuși, vindecând astfel și sufletul nostalgic al proprietarilor lor.

Asta aș face. Un magazin de reparații complete unde, la intrare, precum în cel de la Napoli, sã scrie: Se reparã amintiri.


❤Vã propun o nouã serie, SIPETUL CU COMORI. Prima comoarã, Spitalul de pãpuși (click aici) 


2 comentarii:

  1. Superb scris. Ma transpune intr o lume in care am trait si eu o parte a vietii. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O lume cu parfumul și emoțiile ei. Și eu vã mulțumesc.

      Ștergere

Context...

Am început sã învãț italiana la opt ani, în clasa a doua a unei școli normale de cartier.  Am început cu muzicã, poezii, mici piese de teatr...