Dincolo de ușã

 

În fiecare an, pe 26 septembrie se serbeazã diversitatea lingvisticã prin Ziua Limbilor Europei. Este un eveniment care, în afara de a încuraja învãțarea limbilor strãine, reprezintã o oglindã a ceea ce suntem și o percepție a ceea ce am putea deveni, lingvistic vorbind.

Ziua Limbilor Europei este în școala francezã un bun prilej de experiențe interesante.

Mai ales la ora de muzicã unde profesoara dã fiecarei clase o temã muzicalã specificã unei țãri.

Anul trecut cele douã clase corespunzãtoare nivelului de învãțãmânt al fiicei mele au avut de studiat douã cântece. 

A-ul, care nu era clasa fetei, a trebuit sã învețe  "Bella ciao", imnul rezistenței partizane în Italia, devenit mai apoi  simbol internațional al luptei împotriva oricãrei dictaturi.

B-ul, clasa ei, a avut de învãțat  Katiușa, faimosul cântec tradițional rusesc care ne încânta prin ritmul sãu popular și bravura interpreților și pe care, astãzi, nu îl mai fredonãm nici pe la colțul blocului.

Bine, ne-am zis. Anul acesta nu fost sã fie sã mergem pe partea italianã cãreia îi și aparținem. Va fi cu urmãtoarea ocazie...

Și a început școala. Din nou.

A-ul învațã Imnul național al Italiei (frumos, ritm și culoare).

B-ul, Imnul Național al Noii Zeelande. 

(Piesele muzicale au fost alese în funcție de țãrile finaliste la rugby.)

Disperare! Suntem tot la B! Nepotrivire, ghinion curat.

Dintre toate imnurile lumii noi avem de pregãtit cel al Noii Zeelande, care e o parte și în limba maori.

Mi-am imaginat evident, ca la rugby, ceva nedeslușit și primitiv.

În realitate, este o rugãciune (God Defend New Zealand - Doamne apãrã Noua Zeelandã) și, exact ca o rugãciune, are o linie melodicã simplã cu un ușor crescendo care ajunge direct la suflet și care nu îți mai iese din minte. Îl fredonezi și te încarci de frumusețea aceea fãrã zorzoane și tobe, de simplitatea unui cãntec în naturã, în fața lui Dumnezeu.

Ce am învãțat din asta? Cã nu degeaba povestesc aici.

Am învãțat încã o datã cã, dincolo de ușa casei, existã o lume care are multe nuanțe. Nu e lumea din capul nostru sau al altora, e o lume fãcutã din multe culori și contraste și, poate, tocmai de aceea este atât de interesantã. Este o lume care te poate nedumeri ori enerva, dar te și poate emoționa. 

Dirijorul Cristian Mãcelaru, directorul artistic al ediției din acest an a Festivalului internațional George Enescu, vorbea despre șansa copiilor sãi de a crește în diverse țãri și a cunoaște oamenii lumii noastre. "Cum poți iubi oamenii dacã nu îi cunoști?", spunea el.

Cum sã îi înțelegi și sã gãsești subiecte de conversație dacã nu te intereseazã altceva în afarã de ce ai tu în cap?... aș adãuga eu.

De aceea, în acest weekend, faceți-vã timp sã urmãriți podcastul Vorbitorincii cu invitat Cristian Mãcelaru. (sau, mã rog, o parte din emisiune, mãcar cea în care este prezent oaspetele). (click aici)

Și...

... ascultați Imnul Noii Zeelande. Aveți rãbdare pãnã la partea în englezã. Meritã! (click aici)

Mā te wā!

P.S. Pun un link și cu Imnul Italiei cântat acum mulți ani în calitate de Campioni mondiali la fotbal...ca sã ne asortãm în bucurie (click aici)