Morile de vânt

(foto Instyle.com)

Oprah Winfrey, realizatoarea de televiziune americană, care tot ce face transformă în succes, a scris o pagină importantă în istoria Globurilor de Aur. Este prima femeie de culoare care a primit premiul Cecil B. De Mille. Iar discursul său din 7 ianuarie a fost unul pe măsura.

A început așa:

"În 1964 eram o fetiță care stătea pe podeaua în linoleum din casa mamei mele în Milwaukee, urmărind-o pe Anne Bancroft care prezenta Oscarul pentru cel mai bun actor la cea de-a 36-a ediție a premiilor Academiei. A deschis plicul și a rostit cinci cuvinte (versiunea originală în engleză) care au făcut literalmente istorie: Câștigătorul este Sidney Poitier. A urcat pe scenă cel mai elegant bărbat pe care îmi amintesc sa îl fi văzut vreodată. Cravata lui era albă, pielea evident neagră și era sărbătorit. Nu mai văzusem niciodată un bărbat negru sărbătorit așa. Am încercat de foarte multe ori să explic ce înseamnă un asemenea moment pentru o fetiță, un copil care privește de pe niște scaune sărăcăcioase în timp ce pe ușă intră mama, obosită până în măduva oaselor de munca pe la casele altora."

Pare simplu să trezești emoții, nu?

Și mulți susțin ca este. Că are în spatele ei o echipă extraordinară specializată în marketing, sociologie și psihologia maselor. Că Oprah este doar un cap cu o cască auriculară wireless în care i se șoptește ce să spună. Și ea, cuminte, repetă de zeci și zeci de ani.

Eu cred, însă, că este UN CREIER. Nu poți ajunge la acest nivel fără substanță. 

Nu când ai plecat de jos. Oprah nu a avut niciodată atuul frumuseții. Într-una din lecțiile de viată de pe propriul canal online (OWN), Oprah Winfrey declară că nimeni, niciodată, nu i-a făcut vreun compliment legat de frumusețe. Nici la 3-4 ani, nici la 8 și nici mai târziu. Dar, în schimb, i s-a zis de mică că e deșteaptă, că știe să citească și să vorbească foarte bine iar, mai târziu, că este extrem de bine pregătită. Asta a fost tot. Cartea ei de vizită, sensul valorii în viață.

Că ne place sau nu cum își realizează emisiunile, ce invitați are, pe cine apreciază sau pe cine detestă, cum își cheltuie banii, dacă candidează sau nu la președinție, este treaba fiecăruia.

Rămâne însă o profesionistă desăvârșită iar cine o atacă vorbind de echipa din spate ar trebui să știe ca oameni ca ea sunt în primul rând formatori de profesioniști. Fiindcă știu ce să ceară celorlalți, fiindcă cunosc realitatea și își cunosc limitele pe care le transformă în puncte de forță.

Iar când sunt atacați pe meserie, transformă energia negativă în putere.

Pe principiul morilor de vânt....

Părerea mea...

Artă "sclipitoare"

Celebrități ca Madonna, Jim Morrison, Winnie Harlow și mulți alții nu au fost niciodată mai "sclipitori" ca acum. O artistă canadiană de treizeci si unu de ani, desenează portrete folosind doar...lipici și sclipici.
Cu o diplomă în artă la Universitatea Ryerson din Toronto, Trilli a creat un stil în care se perfecționează de cel puțin zece ani. În ultimii trei ani s-a dedicat portretisticii iar succesul alegerii sale este demonstrat de numărul crescând al celor care o contactează pentru comenzi. Oameni obișnuiți dar și vedete precum Kirk Hammett (Metallica), Drake (rapper și compozitor canadian) și Paris Hilton (nu e nevoie de prezentare, așa-i?).
Trilli dedică fiecărei opere în medie între 15 și 50 de ore, folosind o schiță fidelă unei fotografii de referință pe care o acoperă cu lipici și apoi cu pulbere colorată in diferite nuanțe. Lucrările sale sunt expuse în multe țări printre care Marea Britanie, Japonia, Noua Zeelandă și Australia.
Este un stil modern, cu strălucirea (sau mai bine zis glamour-ul) zilelor noastre iar promovarea operelor este pe măsură, pe Instagram și Facebook.

Tot pe linia modernității se înscrie, cred eu, un artist vietnamez pe nume Le Nguyen Vy. Cunoscut pentru fotografiile sale imprimate pe piatră și frunze, artistul și-a propus un nou obiectiv: imprimarea fotografiei pe scoici. O adevărată provocare întrucât scoicile nu au o suprafață plană și 80% din procesul de imprimare se realizează manual.

Prin operele sale, artistul demonstrează că totul e posibil. Inclusiv, realizarea tuturor celor 12 semne zodiacale pe scoici.

Iar pentru că într-adevăr nimic nu este imposibil, experimentează de trei luni imprimarea pe cristal. Căci, după cum afirmă acest artist eclectic, cristalul creează efecte de lumină sclipitoare, imaginile parând animate.

Contra curentului

Într-un text publicat de ziarul Le Monde este apărată "libertatea de a inoportuna" a bărbaților, ca parte esențială a libertății sexuale. Din grupul care susține ca "violul este o crimă, dar dragostea insistentă sau stângace nu este un delict precum nici galanteria o agresiune macho", fac parte peste o sută de scriitori, cercetători, jurnaliști și actrițe.

Creată de scriitorii Catherine Millet sau Catherine Robbe-Grillet și aprobată de personalități precum Catherine Deneuve, Brigitte Lahaie sau jurnalistul Elisabeth Lévy, această veritabilă tribună se disociază de mișcările născute din afacerea Weinstein, de "revenirea puritanismului" și apariția "unui feminism care ia forma urii față de bărbați și sexualitate".

"Acum suntem suficient de capabili să recunoaștem că impulsul sexual este prin natura lui ofensiv și sălbatic, dar suntem de asemenea suficient de clarvăzători pentru a nu confunda dragostea stângace cu agresiunea sexuală", continuă semnatarii textului.

Vă puteți imagina reacțiile în media.

Într-un twitter, fostul ministru pentru drepturile femeii, Laurence Rossignol, a definit inițiatoarele dezbaterii drept femei inteligente care scriu enormități.

Pe internet luările de poziție s-au intensificat. Mulți au comentat în special un pasaj din scrisoare care invocă dreptul femeii de "a se asigura că salariul ei este egal cu cel al unui bărbat dar de a nu se simți traumatizată de o atingere în metrou, chiar dacă este considerată un delict."

"Ultimul metro al lui Catherine Deneuve a fost în 1980", a comentat mucalit un cititor, referindu-se la filmul lui François Truffaut în care a strălucit celebra actriță.

Voi ce credeți?

Invitație pentru profesori

Alberto Angela este un paleontolog, comunicator științific, scriitor și ziarist italian.

De mulți ani face emisiuni de succes in Rai (Radioteleviziunea italiană), aducând în atenția telespectatorilor istoria antică, arta și cultura italiană, precum și succesele în cercetarea științifică sau în explorarea cosmosului.

Ultimul său proiect este prezentarea în patru episoade a adevăratelor minuni ale Italiei, opere culturale ce fac parte din patrimoniul UNESCO. Un patrimoniu în care, relativ mica peninsulă italiană, are înscrise 53 de situri față de China, o țară cât un continent, care posedă 52.

Numai Sicilia, de exemplu, are același patrimoniu precum Egiptul.

După cum spune Alberto Angela, "când se vorbește despre Raffaello, Michelangelo, Giotto, Da Vinci, se spune doar mari genii ale Renașterii. Și nu este așa. Sunt italieni, exponenți ai Renașterii. Trebuie precizată originea care de multe ori este uitată. Ce ar fi Muzeul Louvre fără arta italiană? Trebuie să o spunem, suntem o națiune mică, foarte mică, cu o enormă greutate în istorie."

Un itinerariu de artă și frumuseți naturale în 15 mii de km, de la sud la nord, trecând prin Agrigento (Valea Templelor), Assisi, Siena, Matera, Alberobello (Puglia), Cerveteri și Milano.

Primul episod, transmis joia trecută pe RAI 1, a ținut în fața ecranelor peste cinci milioane și jumătate de italieni (audiență de 23,8%) și a entuziasmat rețelele de socializare. Iar ceea ce este cu adevărat extraordinar a fost prezența masivă a tinerilor care s-au grăbit să își comenteze impresiile astfel încât ashtag#Meraviglie a fost timp de multe ore pe primul loc în Twitter Trend Italia.

Cum a reușit și cum reușește de fiecare dată? Atunci când face un program intitulat Asta-seară la Florența, ori Povestea secretă a Columnei lui Traian, sau Pompei, numărătoarea inversă ?

E de ajuns să citim titlurile.

Sunt moderne, sunt atractive și ascund o invitație. Invitația de a descoperi și altceva decât ceea ce citim în cărțile de istorie.

Ori pur și simplu, ceva în plus.

Alberto Angela este profesorul pe care tinerii și-l doresc.

Un fel de Indiana Jones.

Fie că vizitează în plină noapte Muzeul Egiptean din Torino, ori se plimbă la Veneția unde pașii i se intersectează cu cei ai lui Carlo Goldoni (interpretat de actorul Giancarlo Giannini), sau comentează cu voce caldă și dicție perfectă reconstituirea computerizată a dezastrului de la Pompei, Alberto Angela se mișcă cu naturalețe prin cadru, emfatizează detaliile și dezvăluie secrete. Cum ar fi, de exemplu, trucurile folosite de Leonardo Da Vinci pentru surâsul Giocondei. Sau faptul ca Mona Lisa nu are nici gene, nici sprâncene. 

Și, fără să ne dăm seama, prinși de ritmul povestirii, învățăm.

Și ne conectăm la internet să studiem izvoarele istorice, să vedem dacă a fost chiar așa. Iar când mai avem un moment liber, citim pe tabletă sau pe telefon.

Tinerii zilelor noastre nu sunt mai ignoranți decât eram noi la vârsta lor. Au nevoie doar de profesori ai zilelor noastre. Deștepți, bine pregătiți (căci numai cineva bine pregătit poate "jongla" cu informațiile), cu minte deschisă, cu dorința de a pune și a se pune în discuție.

Căci, și aici revin la prima mea dragoste literară, nu renunți la Eminescu fiindcă tinerii stau toată ziua pe iPad, ci îl duci pe Eminescu pe tabletă. Și vei descoperi împreună cu elevii, fără exagerări și contorsionări mentale, cât de moderni sunt clasicii noștri.

Si, într-o bună zi vei fi, poate, martor la o discuție ca cea de mai jos.

"Realizați că noi în Italia avem:

- sute de opere de artă

- Alberto Angela

- Alberto Angela care ne explică sutele de opere de artă?

Ce noroc pe noi!" #Meraviglie

   <<Meraviglie - La penisola dei tesori>>

  

LA INCEPUT DE SĂPTĂMÂNĂ

A trecut Boboteaza, a trecut și Sfântul Ion.

S-a terminat cu sărbătorile de iarnă.

Acum este oficial. Anul 2018 a început!

Sigur, în Asia încă nu. Prin februarie vă voi delecta cu imagini și povestiri legate de TET (Anul nou vietnamez).

Dar până atunci, vă propun al doilea episod din ciclul De prin lume. De data aceasta despre un preparat culinar faimos și iubit de toată țara, de la nord la sud, și de toți străinii, vizitatori sau rezidenți în Vietnam.

Despre "Pho".

Ca de obicei când scriu o nouă pagină, vă doresc:

Lectură plăcută!

Încoronarea unui rege

În decursul îndelungatei sale istorii, Franța a cunoscut monarhia absolută, pe cea constituțională, a trecut prin imperiu și a rămas republică.
Relația sa cu regalitatea a fost destul de tumultoasă și eu personal nu am înțeles niciodată ce sentimente nutresc cu adevărat francezii pentru regii lor.
Dar, am înțeles ieri după-amiază la o șuetă cu o amică franțuzoaică (o artistă despre care vă voi povesti pe larg într-un post sau poate chiar o pagină dedicată lumii expat＊din Saigon), că există în fiecare familie din Franța un anumit moment în care se încoronează un rege.
Și este tocmai astăzi, în ziua în care Iisus se arată omenirii. O manifestare către lume la ortodocși, prin botezul în apa Iordanului - Boboteaza; o manifestare fizică către neamuri la catolici, prin vizita magilor - Epifania. 
Fie că sunt credincioși sau atei, francezii pregătesc (sau comandă la patiserii) "Galette des Rois".
"Tortul regilor" este, din câte am înțeles eu, o tartă din aluat de foietaj și cremă frangipane pe bază de pudră de migdale. În afara faptului că este foarte gustoasă, după cum a ținut să sublinieze amica mea cu gesturi largi și ochi pofticioși, prăjitura prevede un adevărat ritual.
În primul rând ea se împarte în tot atâtea porții câți meseni sunt, plus una denumită "la parte du bon Dieu" (în cazul în care un străin sau o persoană săracă va bate la ușă în această zi).
Cel mai tânăr membru al familiei se așază sub masă și de acolo decide distribuirea feliilor către ceilalți.
Cel care găsește figurina, ascunsă în tort la prepararea sa, va fi desemnat regele zilei și i se va înmâna o coroană confecționată din carton aurit. Va păstra figurina și coroana timp de un an și va face cinste cu deliciosul desert în anul următor.
Dacă la italieni perioada Crăciunului se încheie cu Befana (bătrâna cu nas coroiat și pălărie de paie, care in noaptea dinspre 5 spre 6 ianuarie trece, călare pe mătură, pe la casele cu copii și le aduce celor cuminți un ciorap plin cu dulciuri și celor neascultători cărbune), la români cu ritualurile legate de Bobotează și Sfântul Ion, la republicanii francezi  (Liberté, égalité, fraternité) se încoronează un Rege.

Deci, Vive le Roi!

＊un expat=o persoană care lucrează temporar într-o țară cu o cultură diferită de cea în care a crescut.

Secretul fericirii

Vietnamezii par fericiți. Zic că par fiindcă nu îmi place sa fac afirmații cu titlu de lege despre oameni pe care nu îi cunosc. Îmi par. Surâd des, nu se pierd cu firea din orice și nu se agită decât pentru lucruri grave.

Iar comportamentul lor relaxat este și mai evident după ora unu. Adică după pauza de prânz. 

În Vietnam ca, în multe părți din Asia și, în special în China, pauza de masă este sacrosanctă.

La Saigon, poate să plouă cu găleata (aș zice chiar, și aici pot afirma cu tărie un adevăr absolut, cu cisterna), sau soarele să te ardă în creștetul capului (dar pui pălărie), când e ora de masă, fiecare, motorizat sau nu, trebuie sa aibă o destinație precisă. 

Pe carosabil sau pe trotuar toata lumea e în mișcare.

Și dacă se oprește este pentru că există concurența care se preocupă de prânzul oamenilor și oferta este la preț bun.

Iar, după masă, toți suntem fericiți.

Și ne oferim un desert răcoritor.

O zi buna!

Ne apropiem, cam repede ce-i drept, de Bobotează. Va fi sau nu gerul acela strașnic care să crape pietrele?
Nu știm, dar știm de ani de zile că în noaptea de Bobotează fetele își visează ursitul. Doar cu o rămurică de busuioc sfințit sub pernă. 
Prin urmare, trebuie mers la biserică sau așteptat preotul când trece pe stradă. Vă garantez că nici nu va trebui să insistați prea mult, nu degeaba are mănunchiul de busuioc așa gros când trece cu Boboteaza pe la casele enoriașilor.
Și mai este o tradiție. Se spune că fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează se vor mărita în acel an. 
Dacă se dorește cu adevărat, atunci succes! Atenție însă la căzătura că nu e de glumit cu ghipsul!
Dar ce nu se face pentru iubire...
Apropo, am început și seria Terapia prin cultură.
Primul articol: Istoria iubirii
(http://www.notadeculoare.com/p/blog-page.html)

Lectură plăcută!

Taina pâinii

Pâinea noastră are o istorie lungă și extrem de interesantă.
Plecând de la expresii precum "a-ți câștiga pâinea prin sudoarea frunții" și până la credința ca pâinea nu se aruncă niciodată (firimiturile de pâine veche se dau la păsări), acest aliment care parfumează casa și liniștește spiritele, ne însoțește pe parcursul vieții în mod natural și firesc.
Cum se întâmplă de multe ori, realizezi valoarea unui lucru când începi să îl găsești mai greu. Sau, nu corespunde cu ce ai tu în minte și în ADN. Sau...din alte motive.
Așa s-a întâmplat cu mine în Saigon. Nu că nu aș găsi pâine aici pe unde au trecut (și au și stat) francezii. Franzele, lipii, pâine de țară, albă sau intermediară, cu semințe, cu măsline, cu stafide, cu nuci ș.a.m.d.
Pentru o perioadă m-am delectat cu alegerea tipului de pâine în funcție de meniul pe care îl preparam acasă. Până când am început să o găsesc nedospită, chiar crudă la mijloc. 
Și atunci am luat măsuri.
Cumpăr făină și fac eu pâinea în casă. Mașina mea de pâine, franțuzească, ar face multe dar nu avem de ales. Am găsit doar un tip de făină albă și numai unul de făină integrală. 

Și, minune! Gustul este cel al copilăriei mele, parfumul casei când se coace pâinea trezește amintiri frumoase soțului meu iar consistența cojii este tocmai bună pentru fetița noastră căreia îi cresc dinții definitivi. 
Toată lumea este mulțumită.

Și atunci, aluatul acesta din făină amestecată cu apă și drojdie nu are el ceva ascuns, ceva tainic care parcă ne hrănește sufletele? 

Un nou început

Un An Nou Fericit!
Sper ca nu sunteți epuizați de sărbători, sătui până peste cap de sarmale și oaspeți, deprimați de ideea că peste puțin timp va trebui să demontați bradul și să urcați toate cutiile cu globuri și beteală în pod sau, dimpotrivă să le coborâți în garaj ori să le înghesuiți pur și simplu în debara. 
A început Noul An, cel despre care v-am scris într-un post precedent, cel cu cifra "8", norocoasa!
Sus fruntea.
Și dacă nu e de ajuns, atunci gândiți-vă că peste puțin timp va veni primăvara și, cu ea, Paștele. Un nou început, primenirea casei și a sufletului. Renaștere, reînnoire, Înviere.
Copaci înfloriți, haine ușoare și colorate.
Balerini sau pantofi cu toc.

Și ca iarna care, de-abia acum sosește, să treacă ușor, vă dăruiesc primul capitol din ceea ce se vrea a fi un jurnal de călătorie intitulat "De prin lume".
(http://www.notadeculoare.com/p/de-prin-lume_2.html)

Despre Vietnam, despre Saigon. 

Lectură plăcută!

Tradiție și Nou

În Vietnam ca în majoritatea țărilor asiatice este sărbătorit Anul Nou Lunar. Denumit Tet Nguyen Dan sau, mai simplu, Tet, reprezintă celebrarea primăverii și a anului care începe cu ea.
Familiile se reunesc, stau la taifas, gătesc împreună, tinerii ies la distracții.
Anul acesta Tet se va sărbători pe 16 februarie și, cel puțin trei zile, Vietnamul va fi în sărbătoare.

Dar asta nu înseamnă că restul sărbătorilor îi lasă indiferenți pe vietnamezi. Veseli din fire, sociabili, curioși peste măsură, amatori de mâncăruri bune (vă voi povesti mai multe în paginile dedicate Vietnamului), iubitori de tradiții și doritori de nou, vietnamezii serbează și Noul An occidental.

În Ho Chi Minh (Saigon), oraș plin de viață, în care totul crește pe verticală și în timp scurt, localnicii, fie că se îmbracă în roșu ori aleg să rămână la ținuta comodă cu care sunt obișnuiți (clima e tropicală!), se întâlnesc plini de entuziasm cu prietenii lor străini în restaurante cu meniu occidental.
Și, apoi, pe motociclete, către zonele orașului din care pot fi văzute cel mai bine focurile de artificii de la miezul nopții. 

Deci :